
Aproape jumătate din cele peste 7.600 de societăţi comerciale care au solicitat Certificate de Situaţii de Urgenţă până în acest moment sunt societăţi care aveau un risc scăzut de a intra în insolvenţă înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19, este concluzia la care au ajuns specialiştii Termene.ro.
Datele, disponibile pe platforma BizZillla, prin care Termene.ro oferă prospectare, analize şi studii de piaţă,
indică aşadar
un trend îngrijorător: una
din două societăţi afectate puternic este din categoria
celor considerate drept parteneri siguri cu comportamente de plată corecte şi
situaţie financiară solidă.
„O firmă cu risc scăzut de intrare în insolvenţă este în general o firmă cu comportament cu o conduită de
business corectă. (locuri de muncă sigure, plata datoriilor la timp sau
strategie pe termen lung). Faptul că din doi solicitanţi, unul este din această
categorie este cu atât mai delicat cu cât, în condiţii economice normale, acesta este privit ca un partener de încredere, alături de care oricine şi-ar dori să colaboreze,
declară Adrian Dragomir, CEO Termene.ro
Top 5 domenii
pentru care s-au solicitat eliberarea Certificatelor pentru Situaţii de Urgenţă
Jumătate din
certificatele pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitate de companii care
activează în doar cinci domenii economice, restul de jumătate activând în alte
câteva zeci de domenii economice, este una dintre tendinţele observate de
analiştii Termene.ro.
Cel mai afectat
domeniu este ce al restaurantelor şi barurilor unde peste 1.300 de companii au
solicitat eliberarea unui Certificat de Situaţii de Urgenţă (1 din 5
solicitanţi de CSU provenind astfel din acest domeniu), urmat de comerţul cu
produse non-alimentare cu peste 1.060 de astfel de certificate. Alte domenii
puternic afectate sunt cel hotelier – 447, Saloanele de cosmetică şi coafură –
383 şi domeniul stomatologic – 341 de CSU.
În primă fază, cele 5 domenii
amintite anterior par a fi cele mai afectate, dar efectele se vor propaga încet către furnizorii acestor domenii.
„Un salon de cosmetică care şi-a suspendat activitatea nu mai comandă
produse cosmetice de la comerciant care la rândul său îşi diminuează cererea la
producător. Acesta din urmă, pentru a supravieţui va putea recurge inclusiv la
reduceri de personal, iar în acest joc
intră pot intra şi firma de transport, cea care asigură marketingul şi cine ştie câte altele până la marele perdant - bugetul de
stat”, este de părere Adrian Dragomir.
Firmele din
Bucureşti-Ilfov, lidere detaşate în obţinerea CSU
O treime din
certificatele pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate de firmele care
activează în regiunea Bucureşti-Ilfov, iar două treimi dintre acestea de
firmele din restul ţării. Deşi poziţia de lider a zonei Bucureşti-Ilfov este normală în acest caz,
numărul de firme din regiune fiind net superior restului ţării, ponderea este
una spectaculoasă – 1 din 3 posesori de astfel de certificate provin de aici pe
când doar 1 din 5 firme care activează în România are sediul aici.
Vorbim de o
regiune unde activează 20% din firmele din România, dar care găzduieşte doar 10%
din totalul populaţiei. Spiritul antreprenorial aici este mult mai dezvoltat
decât în alte regiuni, dar acest lucru vine cu costul unei concurenţe foarte
puternice şi a unei poziţii vulnerabile în contextul unor factori cu impact
macro-economic atât de puternic.
La nivel
judeţean, cele mai multe certificate au fost solicitate de firmele din Cluj –
389, Constanţa – 388 şi Iaşi – 372 pe când la polul opus se regăsesc judeţele
din zona de sud a României – Teleorman -19, Giurgiu – 29 sau Ialomiţa - 31 respectiv
cele din estul Transilvaniei Covasna -29 şi Harghita – 32.
Miliarde de
lei datorii – puse in stand by
Obţinerea Certificatelor
de situaţii de urgenţă va permite beneficiarilor, amânarea la plată pentru
serviciile de utilităţi, electricitate, gaza naturale, apă, servicii telefonice
şi de internet, chirie pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de
sedii secundare în cât şi în relaţiile cu partenerii
comerciali.
Firmele care au
obţinut până la acest moment Certificate privind Situaţii de Urgenţă cumulează
la nivel naţional datorii în valoare de peste 32 de miliarde de lei,
sume care reprezintă creanţe pentru partenerii de afaceri şi a căror plată, conform legislaţiei
poate fi amânată. Un lucru benefic pentru cei dintâi, dar care poate crea
probleme respectivilor parteneri, în contextul în care la terminarea stării de
urgenţă (şi implicit a efectelor CSU) există mari rezerve că respectivele firme
vor avea capacitatea de a onora imediat, respectivele plăţi.
Profitul estimat a fi obţinut de companiile care au
solicitat CSU până în acest moment este de aproximativ 4,7 miliarde de lei. În
contextul în care majoritatea beneficiarilor CSU sunt plătitori de impozit pe
profit, aceste firme datorează bugetului
de stat peste 0,5 miliarde de lei, sume a căror plată va putea fi amânată.
De asemenea, reducerea sau închiderea activităţii din acest moment
creează toate premisele unui profit net inferior aferent anului 2020 şi
implicit unor impozite plătite (pentru cei care vor putea depăşi această
situaţie) net inferioare.
Cifra de
afaceri pe care se
estimează că ar fi generat-o posesorii de CSU depăşeşte la finalul anului 2019
suma de 50 de miliarde de lei. Respectivele sume reprezintă bani încasaţi în general de la clienţii finali (majoritatea afacerilor pentru
care s-a solicitat CSU) şi au ca efect în bugetul de stat, TVA-ul care
reprezintă aproximativ 7,5 miliarde de lei. Reducerea activităţii va avea ca
efect reducerea TVA-ului colectat la bugetul de stat, generat de activitatea
comercială şi plătit de consumatorul final.
„Fie că vorbim de
firme care au sau nu acest certificat, întârzierea la plată dincolo de
termenele contractuale a colaboratorilor, propagă probleme financiare pe tot
fluxul de furnizori. În cazul de faţă, toate efectele se vor putea observa la
finalul anului 2020 în totalul companiilor care au intrat în insolvenţă în anul în curs, în numărul de
şomeri, dar şi în sumele colectate la bugetul de stat”, concluzionează Adrian
Dragomir.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: