Allianz - Ţiriac preia Gothaer Asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Allianz Ţiriac Asigurări SA preia Gothaer Asigurări Reasigurări, tranzacţia fiind aprobată de Consiliul Concurenţei, a anunţat luni autoritatea.

„Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Allianz-Ţiriac Asigurări S.A. preia Gothaer Asigurări Reasigurări S.A”, a informat autoritatea de concurenţă, într-un comunicat remis presei.

Allianz-Ţiriac Asigurări S.A. face parte din grupul Allianz şi oferă o gamă largă de produse de asigurări de viaţă şi asigurări generale, incluzând, printre altele, asigurări de autovehicule, sănătate, proprietăţi sau călătorie.

Societatea de asigurări Gothaer Asigurări Reasigurări S.A. oferă produse de asigurări generale personalizate, pentru a acoperi cerinţele şi nevoile diverse ale clienţilor.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia de autorizare va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite