Alexandru Nedelescu, proprietarul firmei Speed Taxi, a murit. Site-ul companiei este doliu

Alexandru Nedelescu, proprietarul firmei Speed Taxi, a murit. Site-ul companiei este doliu

Alexandru Nedelescu a murit sâmbătă la Spitalul Floreasca FOTO Facebook

Alexandru Nedelescu, proprietarul firmei Speed Taxi, în vârstă de 37 de ani, a murit sâmbătă dimineaţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma unui stop cardiac.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nedelescu a înfiinţat acum zece ani, împreuna cu partenerul său Andrei Gafiţa, compania Speed Taxi, la acel moment existând o singură maşină. Speed Taxi are în prezent 1.960 de maşini, iar compania a fost prima care a lansat în ţară aplicaţii care îţi permit să chemi taxi prin smartphone. 

Nedelescu s-a născut la 30 aprilie 1976 şi în facultate a lucrat ca taximetrist. Speed Taxi a lansat în februarie 2012 o aplicaţie prin care poţi chema un taxi de pe iPhone, însă fără a fi nevoie să suni la despecerat. Clientul completaeză adresa şi face comandă, apoi primeşte confirmarea şi I se trimite indicativul companiei. 
 
Nedelescu era cunoscut ca un om foarte perfectionist, genul de persoană care vrea să le facă pe toate în companie pentru a fi sigur că totul merge bine. Şi-a neglijat se pare problemele cu tensiunea şi pe 15 martie a facut stop cardiac şi a intrat în comă. Decesul a survenit sâmbata dimineaţa.
 
„Astăzi, ţelul meu este acela de a continua ceea ce am început împreuna cu Alexandru în urma cu 10 ani. În memoria prietenului meu voi continua toate proiectele în desfăşurare şi voi conduce Speed Taxi pe acelaşi traseu deja conturat", spune Andrei Gafiţa, cel alaturi de care Alexandru Nedelescu a înfiinţat Speed Taxi.
 
De pe site-ul companiei au dispărut culorile, totul este în alb şi negru, iar pagina oficială de Facebook a companiei de taximetriei este plină de mesaje de condoleanţe.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: