Afacere cu legume în solar. Ce investiţie iniţială este necesară şi ce costuri apar

Afacere cu legume în solar. Ce investiţie iniţială este necesară şi ce costuri apar

Afacerea cu legume în solar promite câştiguri frumuşele, dar investiţia iniţială este mare, de circa 5.000 de euro pentru o mie de metri pătraţi   FOTO mnlga.org

Aveţi un teren pe la ţară? Dacă da, o afacere cu legume în solar poate aduce câştiguri bune. „Adevărul“ vă prezintă care sunt costurile pentru demararea unei astfel de investiţii.

Sera are avantajele sale nu atât pentru faptul că se obţin recolte bune pe suprafeţe mici, cât pentru rapiditatea cu care se maturizează plantele şi pentru faptul că acestea apar mai repede decât celelalte.
 
În primul rând, trebuie spus că maximul de profitabilitate al unei astfel de investiţii este primăvara, când preţurile legumelor sunt mai mari şi oamenii abia aşteaptă ca acestea să vină pe piaţă, după perioada de peste iarnă. Pe urmă, tot mai mulţi fermieri vor veni cu produse pe piaţă, ceea ce va duce preţurile în jos. Dar atunci şi producţia proprie va fi mai mare, în funcţie de cultura aleasă, astfel că trebuie o foarte bună echilibrare a fondurilor disponibile. Pe toamnă mai vine un alt vârf de cerere când lumea începe să pună murături, să facă bulion, zacuscă sau alte preparate de genul.
 

Afacere cu legume în solar. Construcţia

O afacere cu legume în solar începe, evident, cu realizarea acestuia. Iar construcţia nu este deloc ieftină. Ridicarea unui solar de o mie de metri pătraţi necesită circa 20.000 de lei, incluzând aici foliile, sârma şi celelalte elemente necesare, a declarat, pentru „Adevărul“, Mircea Croitoru, un fermier din comuna gălăţeană Matca, care deţine o societate de profil.
 

Afacere cu legume în solar. Seminţele

Alegerea plantelor care vor fi cultivate reprezintă cea mai mare dilemă a fermierului, pentru că de aici derivă o serie de costuri specifice. Pot fi realizate zarzavaturi, de regulă toată lumea alege să cultive salată, ridichi, roşii şi castraveţi. Croitoru face un calcul rapid: cine vrea să cultive tomate are nevoie de 3.500 de plante la un solar de o mie de metri pătraţi, ceea ce înseamnă circa 1.400 de lei.
Evident, pentru alte legume, calculul este diferit şi trebuie făcut separat.
 

Afacere cu legume în solar. Întreţinerea

În funcţie de legumele alese, întreţinerea plantelor are costuri diferite. Ce este sigur este că toate au nevoie de îngrăşăminte şi de irigare. De asemenea, sunt necesare şi tratamente împotriva unor boli specifice sau a dăunătorilor. Mai există costuri şi cu muncitorii zilieri, dar acestea scad dacă muncile specifice sunt realizate cu familia. 
Tot la costuri intră şi încălzirea, deoarece, în lunile de la începutul anului serele trebuie încălzite pentru ca plantele să nu îngheţe în pământ.
Oricum ar fi, cu cât creşte suprafaţa solarului, cu atât cresc şi nevoile privind întreţinerea plantelor.
 

Afacere cu legume în solar. Desfacerea mărfii

Orice afacere este degeaba dacă nu ai unde să îţi vinzi marfa. În aceste costuri se află atât transportul mărfii în sine, fiind necesară o maşină utilitară cu care marfa să fie livrată. Recolta în sine poate fi vândută fie în pieţe, direct, fie către comercianţi. În ambele cazuri există situaţii specifice: la tarabă trebuie să plătiţi costuri cu asigurarea tarabei în sine, taxele fiind diferite de la un oraş la altul, şi mai este nevoie şi de un vânzător pentru marfă. În cazul livrării către comercianţi, de regulă aceştia cer cantităţi mai mari la preţuri mici. Aveţi astfel de ales între încercarea de a vinde singuri marfa către consumatori cu riscul de a rămâne cu ea nevândută, dar la un preţ mai bun, pe care îl stabiliţi singur, fie să o daţi către magazine, dar la un preţ mai mic.
 
Mircea Bujor, un cetăţean de etnie romă din comuna Dracea, Teleorman, a ajuns să-şi vândă castraveţii din producţia proprie în marile lanţuri de hipermarketuri din ţară. Afacerea sa este una de familie, iar accesul în hipermarketuri s-a făcut prin intermediul Programului „Dor de gust”, o premieră în România care permite, începând de anul trecut, intrarea producătorilor români în marile lanţuri de magazine alimentare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: