Aeroportul Otopeni, aglomerat peste limită. Terminalul nou încă aşteaptă construcţia, în timp ce profitul CNAB se duce către stat şi listarea se tărăgănează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti înregistrează profituri uriaşe, însă aeroportul Otopeni rămâne în continuare supraaglomerat. Deşi ar avea nevoie de construirea unui terminal nou, profiturile CNAB merg către stat prin distribuirea de dividende, iar listarea companiei pe bursă întârzie.

Aproape 810 milioane de lei au fost veniturile CNAB, care administrează aeroporturile Otopeni şi Băneasa, în primele nouă luni ale acestui an, cu 20,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. De asemenea, profitul brut înregistrat în perioada ianuarie — septembrie 2017 a fost de 320 milioane lei, cu 34% ori mai mare faţă de cel aferent aceleiaşi perioade din 2016. Potrivit unui comunicat al CNAB, remis Agerpres, acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obţinute în urma creşterii traficului aerian de pasageri, dar şi a acţiunilor de optimizare a activităţii aeroportuare întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an.

Sufocat de pasageri                                            

Şi, în ciuda acestor cifre, investiţiile pentru extinderea aeroportului Otopeni, care a devenit în ultimii ani supraaglomerat, întârzie să apară. Potrivit reprezentanţilor CNAB, aeroportul a avut anul trecut un trafic de pasageri de 10,99 milioane persoane, iar în acest an, conform oficialilor companiei, va depăşi Budapesta, care anul trecut a avut 11,43 milioane.

Terminalul nou e încă la stadiul de plan

Recent, reprezentanţi ai CNAB au anunţat, într-o întâlnire cu mai mulţi investitori aduşi de Fondul Proprietatea, că Aeroportul Internaţional Henri Coandă va găzdui un nou terminal. Valoarea investiţiei se va ridica la 818,5 milioane euro, urmând ca acest nou terminal să dubleze capacitatea traficului de persoane, potrivit lor. „Această sumă nu include şi exproprierile care trebuie făcute. Intenţionăm să începem lucrările în 2022, iar terminalul va fi gata în trei ani de la începerea acestora”, au precizat reprezentanţii CNAB, potrivit Agerpres. Potrivit acestora, noul terminal urmează a avea 25 de noi porţi de îmbarcare şi 56 locuri de parcare.

Ce se întâmplă cu banii

În momentul de faţă, banii care ar putea fi folosiţi pentru această investiţie lipsesc. Asta pentru că statul a încercat să acopere gaura de la buget şi cu bani ai CNAB, care a virat 200 de milioane de lei către buget, dividende suplimentare. În 27 ianuarie, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care companiile controlate de stat şi regiile autonome sunt obligate să transfere la bugetul de stat cel puţin 90% din profitul net realizat anul trecut.

Totodată, nici bani care ar putea fi obţinuţi din listare nu vin, deoarece procesul întârzie. Abia la începutul acestui an a lansat Ministerul Transporturilor, în dezbatere publică, un proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede listarea la bursă a CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB), printr-o ofertă publică iniţială (IPO) ce presupune vânzarea unui pachet de 20-25% din acţiuni către investitori privaţi. Potrivit Fondului Proprietatea, un pachet de 20% din acţiunile CNAB deţinut de FP era evaluat, la 31 decembrie 2016, la 761 milioane lei, astfel că întreaga companie valora de cinci ori mai mult, adică 3,8 miliarde lei (circa 845 milioane euro).

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite