Adevăratul motiv al închiderii fabricii de textile din Urziceni: angajaţii absentau şi costul transportului lor era mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
paola confectii

Britanicii de la Alison Hayes, care au decis închiderea fabricii lor de textile de la Urziceni, cea mai mare din România, îşi explică decizia motivând că îi costă mult transportul angajaţilor şi că mulţi dintre ei nici nu se prezintă la locul de muncă.

Zvonul iniţial era că britanicii nu îşi mai permit să menţină liniile de producţie ca urmare a majorării salariului minim.

Cu toate acestea, lista argumentelor, transmisă de companie la Prefectura Ialomiţa şi obţinută de profit.ro, include 9 puncte, care relevă că investitorii renunţă la Urziceni nu în principal pentru creşterea salariului minim sau infrastructura de drumuri, ci pentru că unitatea din Buzău este mai fiabilă la acest moment planului propriu de business.

Astfel, britanicii precizează că vor muta producţia proprie la o distanţă mai mare de 100 de kilometri de Bucureşti, pentru a evita costurile crescute ale forţei de muncă şi pentru a centraliza producţia în unitatea proprie din Buzău, pe care o consideră mai fiabilă.

Compania mai explică şi că astfel reduce costurile cu transportul angajaţilor de la şi la locul de muncă şi că va reduce procentul de absenteism, „considerabil mai mare în Urziceni”.

Previziunile nefavorabile privind evoluţia economiei britanice ca urmare a Brexitului şi continua apreciere a monedei locale faţă de lira sterlină sunt alte argumente prezentate autorităţilor de către investitorii britanici.

Fabrica va fi închisă astfel, potrivit sursei citate, la data de 1 mai. Odată cu această decizie, toţi cei 394 de angajaţi de la Urziceni vor rămâne fără locuri de muncă. Fabrica din Urziceni funcţiona din 1994, unul dintre factorii asumaţi ca argument pentru amplasarea la Urziceni fiind chiar costul - atunci - mai redus al forţei de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite