Acţiunile Băncii Carpatica au scăzut cu 15% pe bursă, după ce conducerea a propus reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Banca Carpatica au scăzut cu aproape 15% pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după ce banca a cerut acţionarilor să susţină o reducere de capital de 204,5 milioane de lei, pentru a acoperi pierderile cumulate, precum şi o recapitalizare ulterioară.

Directoratul băncii doreşte şi reluarea discuţiilor cu reprezentanţii Nextebank pentru a stabili condiţiile unei potenţiale fuziuni, propunerile urmând să fie discutate de către acţionari în data de 28 aprilie, se arată într-un comunicat al băncii. În decembrie, acţionarii au respins fuziunea cu Nextebank.

Acţiunile Carpatica au scăzut cu 14,88% în urma anunţului, la 0,0515 lei/unitate.

În primele nouă luni ale anului trecut, Banca Carpatica anunţa pierderi de 21,7 milioane de lei, ca urmare a constituirii unor provizioane de 54,6 milioane. Şi divizia de asigurări a grupului are probleme, Carpatica Asig fiind în procedură de administrare specială. 

Anul trecut, Banca Naţională a României (BNR) a suspendat, la jumătatea lunii martie, dreptul de vot pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu acesta.

Ulterior, banca centrală a extins cu încă patru persoane grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Carpatica, incluzând şi o serie de acţionari care au preluat titluri de la Corneliu Tănase, întrucât Ilie Carabulea a finanţat o parte din achiziţii.

Ilie Carabulea controlează 41,28% din capitalul social al băncii

Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt implicaţi într-un dosar de corupţie. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada mai - decembrie 2013, cei doi au reuşit, în mod fraudulos, să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară la Carpatica Asig.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/banca-comerciala-carpatica" target="_blank">View the story "banca comerciala carpatica" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite