Şeful Ruukki: Statul ne îngroapă în taxe şi reduce investiţiile. Este greu de crezut că piaţa îşi va reveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa construcţiilor se află într-un moment în care este greu de previzionat cand îşi va reveni, dacă anul 2014 poate aduce o creştere sau cum se va prefigura viitorul în industrie apreciază Marian Pîrvu, business manager al grupului finlandez Ruukki pentru România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Ungaria, Cehia, Ucraina şi Slovacia, companie specializată în producţia de învelitori metalice.

„Sunt anumite actiuni ale statului care diminueaza vizibilitatea in piata. Este cazul introducerii unor noi taxe din partea Guvernului, majorarea celor mai vechi sau reducerea investitiilor. Domeniul constructiilor este unul dependent de investitii. Credem insa ca societatile private vor reduce investiile astfel incat sa isi aloce resursele financiare necesare pentru plata noilor taxe, iar statul nu va avea capacitatea sa acopere lipsa investitiilor private. Este greu de crezut ca vom asista la o deblocare a investitiilor astfel incat piata sa inregistreze cresteri ale valorilor sau/si volumelor”, a declarat Marian Pirvu.

Managerul Ruukki mai spune ca in lipsa unui plan bine pus la punct care sa incurajeze investitiile si investitorii din piata, sansele ca industria constructiilor sa isi revina incepand cu acest an sunt foarte mici.

„La momentul actual, din datele disponibile, nu intrezarim semnale de revenire ale pietei. Insa, mai este timp, avand in vedere ca sezonul constructiilor incepe in lunile martie/aprilie. Revenirea se va produce in momentul in care vor fi incurajate investitiile, iar mediul economic va fi stabil si previzibil. Planurile de afaceri se fac pe termen mediu si lung si au nevoie de predictibilitate. Nimeni nu investeste pentru a pierde bani”, a completat Pirvu.

Citeşte continuarea pe wall-street.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite