Şeful  BRD: Nu cred că vom pierde locul 2 pe piaţă după fuziunea Băncii Transilvania cu Volksbank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philippe Lhotte, directorul general al BRD, a arătat că este încrezător în viitorul băncii pe care o conduce, care va rămâne unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă, dar şi în consolidarea sistemului bancar. FOTO gadgetrends.ro
Philippe Lhotte, directorul general al BRD, a arătat că este încrezător în viitorul băncii pe care o conduce, care va rămâne unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă, dar şi în consolidarea sistemului bancar. FOTO gadgetrends.ro

BRD, cu o cotă de piaţă de 12,39% în septembrie 2014, nu se teme că va pierde poziţia a doua în sistemul bancar după achiziţia şi integrarea Volksbank de către Banca Transilvania, potrivit directorului general, Philippe Lhotte, care spune că BRD vrea cotă de piaţă, dar cu menţinerea profitabilităţii.

„Asistăm cu toţii la un fenomen de consolidare a sectorului bancar românesc, ceea ce e foarte bine. Există 41 de bănci în România şi cred că face parte din evoluţia normală să existe şi fuziune între bănci, iar băncile cu cotă de piaţă redusă e normal că se orientează spre fuziuni. Banca Transilvania cu Volksbank fac ceva pozitiv pentru piaţă şi sunt convins că vor urma şi alte fuziuni, astfel încât să rezulte o consolidare a sistemului bancar“, a declarat Lhotte, în conferinţa de presă a prezentării rezultatelor anuale, potrivit Mediafax.

El a arătat că este încrezător în viitorul BRD, care va rămâne unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă, dar şi în consolidarea sistemului bancar.

„Am văzut declaraţiile făcute la conferinţa de presă a Băncii Transilvania, care spunea că duce un război corect şi că face bine să fuzioneze cu Volksbank pentru a depăşi BRD, eu le urez mult succes în procesul de fuziune, însă nu cred că ne vor depăşi. Procesul de fuziune este complicat de gestionat şi este greu să fii o mare bancă în România fără să ai sprijinul unui grup internaţional puternic“, spune Lhotte.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, şeful BRD a punctat că prioritatea băncii este creşterea organică, în condiţii de profitabilitate, şi că nu doreşte cotă de piaţă cu orice preţ.

„Suntem pragmatici, realişti, prioritatea noastră este creşterea organică, dar una profitabilă. Nu vrem cu orice preţ cotă de piaţă, vrem să creştem cota de piaţă, dar cu condiţia să fie profitabilă“, a explicat Lhotte.

El apreciază că băncile care sunt de vânzare, însă au un „fond de comerţ nefavorabil“, trebuie tranzacţionate la un preţ favorabil. Directorul BRD a menţionat că banca pe care o conduce este interesată să profite de toate oportunităţile care apar pe piaţă de vânzare, însă analizează dosarele fiecărei bănci cu atenţie, aşa cum a făcut-o în ultimii ani.

„O să analizăm dosarele foarte atent, aşa cum le analizăm de ani buni. Vom continua pe viitor, ca şi în anii trecuţi, să profităm de toate oportunităţile care se prezintă pe piaţă“, a conchis Lhotte.

BRD avea la finele lunii septembrie a anului trecut o cotă de piaţă de 12,39%, în scădere de la 13,14% la începutul anului 2012, ocupând poziţia a doua în sistemul bancar, după BCR, cu o cotă de 16,61%.

În schimb, Banca Transilvania (TLV), care era deja pe locul trei, şi-a majorat cota de piaţă, în intervalul menţionat, de la 7,2% la 9,7%, înregistrând cea mai mare creştere organică din sistemul bancar.

Banca Transilvania a semnat la finele anului trecut un acord de preluare a Volksbank România, care deţinea în septembrie 3,62% din activele bancare, în scădere de la 5,25% în ianuarie 2012.

BRD a revenit pe profit anul trecut, de 43,2 milioane lei, ca urmare a scăderii costului net al riscului cu 43% şi a unui bun control al costurilor, potrivit datelor băncii, care în 2013 a înregistrat o pierdere de 385 milioane lei.

„Anul 2014 a marcat un punct de cotitură pentru BRD, în care banca a revenit pe profit reuşind în acelaşi timp să îşi îmbunătăţească profilul de risc şi eficienţa operaţională. În anul 2015, BRD va continua să se bazeze pe soliditatea modelului său de bancă universală şi pe capacitatea de a oferi soluţii inovatoare şi servicii personalizate unei baze largi de clienţi. Mai mult ca niciodată, BRD are ambiţia de a se poziţiona printre principalii actori economici care asigură condiţiile revenirii investiţiilor“, a declarat, într-un comunicat, Philippe Lhotte, preşedintele director general al BRD.

Anul trecut, BRD a continuat să implementeze măsuri de optimizare a costurilor care au determinat o reducere a cheltuielilor operaţionale cu 2,9% comparativ cu 2013. Raportul cost/venit a fost de 50,2%.

De asemenea, banca a reuşit să reducă rata creditelor neperfomante (de la 24,9% la sfârşitul anului 2013 la 20,3% la sfârşitul anului 2014) în principal datorită implementării unei politici active de ştergere şi vânzare de creanţe, în acelaşi timp îmbunătăţind gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (de la 69% la sfârşitul anului 2013 la 71% la sfârşitul anului 2014). Costul net al riscului a scăzut cu 43% faţă de anul 2013 cu evoluţii favorabile pe ambele segmente, companii şi persoane fizice.

Soldul creditelor nete acordate de BRD persoanelor fizice a atins 16,2 miliarde lei, în creştere cu 0,3% faţă de luna decembrie 2013, susţinut de dezvoltarea continuă a portofoliului de credite pentru locuinţe. De asemenea, banca a înregistrat o performanţă solidă în ceea ce priveşte creditele nou-acordate (+85% faţă de anul 2013).

Împrumuturile acordate companiilor, cererea slabă şi concurenţa puternică au dus la un declin de 11,6% al soldului net, până la 10,2 miliarde lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite