În 20 de ani, gazele descoperite în Marea Neagră se vor epuiza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră de ExxonMobil şi Lukoil se ridică la cel mult 130 de miliarde de metri cubi şi se vor epuiza în 20 de ani, a declarat Alexandru Pătruţi, expert în resurse geologice şi consilier în cadrul Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.

„Marea Neagră, cu certitudine, nu va fi o a doua Marea Nordului. Lucrările de explorare au dat rezultate doar în România. În Turcia, care deţine cea mai mare parte din Marea Neagră, explorările nu au avut rezultate”, a spus Pătruţi, potrivit Agerpres.

Expertul a mai spus că cercetările făcute de ExxonMobil-OMV Petrom şi Lukoil au pus în evidenţă zăcăminte de 130 de miliarde de metri cubi, la nivel de resurse geologice.

„Dacă am putea exploata această cantitate în totalitate, ceea ce este puţin probabil (…), am avea o producţie de până la 20 de ani. Această producţie se va suprapune peste actuala producţie din zăcămintele de pe uscat, de 6 miliarde de metri cubi pe an, care are o descreştere constantă“, a explicat Pătruţi.

El a precizat că explorările din Marea Neagă vor începe doar dacă preţurile gazelor şi ţiţeiului vor creşte şi dacă sistemul de transport al gazelor va fi conectat la pieţele internaţionale. Pătruţi adăugat că viitorul energetic al României depinde de interconectarea sistemelor de gaze şi energie electrică şi de diversificarea surselor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite