VIDEO Regizorul Felix Alexa, la a doua premieră la Seul în acest an, cu „Domnişoara Iulia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Alexa şi actorii Hwang Sun-hwa,Yoon Jung-sup şi Kim Jung-eun
Felix Alexa şi actorii Hwang Sun-hwa,Yoon Jung-sup şi Kim Jung-eun

Aflat la a doua premieră în acest an la Seul, după succesul din luna iunie cu „Pescăruşul“ de Cehov la National Theatre Company of Korea, regizorul român Felix Alexa se află zilele acestea în repetiţii generale cu „Domnişoara Iulia“ de August Strindberg.

Este pentru prima dată în istoria de jumătate de secol a celei mai importante companii de teatru din Coreea de Sud, National Theatre Company of Korea, când un regizor străin este invitat, de către actualul director artistic, criticul Kim Yun-Cheol (fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru) să monteze două spectacole în acelaşi an, semn al aprecierii de care au avut parte, în randul publicului şi al oamenilor de teatru, cele două spectacole montate anterior aici, "Richard II" de Shakespeare, în 2014 şi "Pescăruşul" de Cehov în 2016. Alături de regizorul Felix Alexa a fost invitată şi scenografa Carmencita Brojboiu, cei doi realizând împreună prima versiune a Drei Iulia la Teatrul Maghiar din Cluj, în 2012.

felix alexa seul

În rolurile principale se găsesc actorii Hwang Sun-hwa (Iulia),Yoon Jung-sup (Jean) şi Kim Jung-eun (Kristin).

“Am realizat la Seul o versiune apropiată de cea din Cluj, dar mult mai intensă, energetic şi vizual, într-un spaţiu impresionant, mai mare decât cel iniţial, pictat în întregime manual. Sensibilitatea actorilor coreeni este foarte apropiată de cea a personajelor lui Strindberg, sunt de o seriozitate incredibilă şi de o rigoare absolută, semn al tradiţiei lor milenare. Experienţa celor trei spectacole montate aici este unică pentru mine, atât artistic cât şi uman”, a declarat Felix Alexa

"Domnişoara Iulia" este un spectacol foarte aşteptat de public, biletele fiind epuizate deja pentru toate reprezentaţiile, înainte de premiera de pe 25 noiembrie.

VIDEO Regizorul Felix Alexa a povestit, anul trecut, la Adevărul Live despre experienţa montărilor în Coreea de Sud şi despre colaborarea cu actorii coreeni.

Felix Alexa a cucerit Coreea de Sud, dar şi Festivalul NETA. Regizorul - invitat la Adevărul Live

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite