Victor Rebengiuc, în stradă, la protestul actorilor pentru demnitate: „Noi nu suntem capabili să facem o revoluţie acum, să-i dăm la o parte pe ăştia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc şi regizoorul Stere Gulea, la protestul actorilor, din Piaţa Victoriei  FOTO Inquam Photos
Victor Rebengiuc şi regizoorul Stere Gulea, la protestul actorilor, din Piaţa Victoriei  FOTO Inquam Photos

Actorii au ieşit duminică seara, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de starea în care a ajuns domeniul cultural, teatrele confruntându-se cu tăieri de buget. Printre personalităţile care au ieşit în stradă se numără şi Victor Rebengiuc care a ironizat clasa politică, spunând că a tot văzut creşteri economice aşa cum sunt cele anunţate de PSD. „Suntem sus de tot, avem creştere, avem economie mare, avem tot ce ne trebuie”, a spus actorul.

Actorul Victor Rebengiuc, în vârstă de 86 de ani, s-a aflat din nou în stradă, duminică seara, ieşind alături de colegii săi de breaslă pentru a trage un semnal de alarmă: mai mulţi tehnicieni nu vor avea contractele reînnoite începând din toamnă, ceea ce ar duce la oprirea mai multor spectacole. 

Întrebat despre această situaţie- existentă, în ciuda creşterilor anunţate mereu de PSD- Rebengiuc a răspuns ironic, pentru Epoch Times Romania: „eu am văzut creşteri economice pe cele mai înalte culmi de civilizaţie. Suntem de mult acolo noi... Suntem sus de tot, creştem, avem creştere, avem economie mare, avem tot ce ne trebuie. Asta e. Şi mai desfiinţăm câte ceva”.

Ce soluţii există pentru astfel de blocaje? Votul, crede Rebengiuc, „pentru că noi nu suntem capabili să facem o revoluţie acum, să-i dăm la o parte pe ăştia. Nu suntem în stare. Nici ei nu sunt în stare să se apere, dacă noi am fi în stare. Dar noi nu suntem în stare să facem treaba asta. Eu unul nu sunt în stare, sunt prea bătrân, n-am timp să mă sui pe baricade. Dar, votul, democraţie. Şi ei spun că e democraţie, şi ei spun de vot, spun şi eu”.

„Aştept chestia cu votul de multă vreme, din `45 aştept chestia aia cu votul care să vină să dea la o parte comuniştii din conducerea statului ăstuia”- Victor Rebengiuc. 

Un popor fără cultură

Pentru marele actor, mesajul pentru actuala guvernare rămâne acelaşi, „că sunt nişte nenorociţi care au distrus o ţară...cu asta, gata, nu am ce să spun mai mult”. Pentru români, mesajul e să realizeze pe cine votează atunci când o facă, „să aibă cât de cât o garanţie că vor fi nişte oameni care se vor interesa de ţară, de poporul ţării ăsteia şi nu doar de ei înşişi”, după cum a declarat actorul pentru aceeaşi publicaţie. 

„Un popor fără cultură este aproape ceea ce se întâmplă aici. Noi suntem pe calea cea bună, ajungem în curând fără cultură. Şi nu o să mai fie nicio problemă atunci, totul o să fie perfect...”.

Nu mai suntem pe vremea lui Ludovic al XIV-lea

Actorul a mai explicat că nu îl deranjează că unele persoane sunt date afară, pentru că, probabil sunt şi „unii care stau degeaba”, însă când vine vorba de cei cu prestări servicii, care se ocupă de lumini, sonorizare, video, fac o activitate absolut necesară pentru un spectacol de secol 21. 

„Nu mai e spectacolul de la Comedia Franceză pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, când joci cu lumânări în sală şi cu cinci perdele. Am văzut un spectacol minunat la Naţional, «Pădurea Spânzuraţilor», făcut de Afrim, multe, mult video în el, sunet extraordinar, lumini minunate. Suntem în alt secol. Rezolvarea? Să vină nişte oameni deştepţi, deci au făcut doi golani un program de guvernare, făcut pe un sistem Caritas şi iacătă, că falimentul e aici, a venit deja, şi au adus nişte proşti care să nu mişte în front să aplice acest program. Eu nu mai sper pentru mine că nu mai am ce să sper că azi-mâine pot să mor, am 86 de ani. Nu mă lupt pentru viitorul meu. Mă gândesc la nepotul meu, de exemplu, care o să fie obligat să plătească datoriile care se fac acuma şi să vedem dacă o să aibă de unde”, a mai spus Victor Rebengiuc, pentru Mediafax.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite