Victor Rebengiuc, la 82 de ani

Victor Rebengiuc, la 82 de ani

Victor Rebengiuc împlineşte astăzi 82 de ani

S-a născut pe 10 februarie 1933, la Bucureşti, iar astăzi împlineşte 82 de ani. Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai iubiţi actori din teatrul şi filmul românesc, dintotdeauna, este artistul care te face să te îndrăgosteşti pentru totdeauna de un text, de un spectacol, de teatru. Este Victor Rebengiuc!

Ştiri pe aceeaşi temă

De o generozitate pe care rar o întâlneşti în lumea teatrului şi a filmului, Victor Rebengiuc este actorul total, artistul implicat în viaţa socială, mereu prezent în sălile de spectacol, la premierele colegilor, mereu dispus să încerce, să caute, niciodată obosit, întotdeauna cu un zâmbet uşor ironic, întotdeauna dispus să spună adevărul. În permanenţă prezent, în ultima perioadă, pe reţelele de socializare, unde, în timpul campaniei electorale din această toamnă şi-a asumat puternic opţiunile politice, aşa cum a făcut, de fapt, întotdeauna, încă de la celebrul moment din decembrie 1989, când a apărut în studioul televiziunii române cu un sul de hârtie igienică în mână. Crede despre sine că nu e „un mare actor” şi că se va considera „un mare actor”, atunci când nu-şi va mai reproşa nimic, atunci când îşi analizează un rol, doar atunci când, în opinia lui, rolul va fi perfect.

A jucat în cei peste 60 de ani de carieră, în spectacole şi în filme istorice, atât înainte de Revoluţie, cât şi în ultimii ani, a fost Apostol Bologa, în celebrul „Pădurea spânzuraţilor”, premiat la Cannes, a fost Ilie Moromete, a fost Tipătescu, a fost Caliban, iar lista ar putea continua pe pagini întregi.

Într-un articol publicat în urmă cu câţiva ani în Dilema Veche, Andrei Pleşu realiza cel mai frumos portret al lui... „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul ˂artistului˃. Singurul ˂semnal˃ al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicţia tranşantă, atenţia înnăscută faţă de limpezimea emisiei vocale şi a mesajului. Şi nu e vorba de afectarea obişnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostaţia virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor şi pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr (un adevăr care nu ţine de metafizică, ci de cuviinţă) şi dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc. Miracolul e că, fiind mereu el însuşi, acelaşi în film sau în teatru ca şi în viaţa zilnică, Rebengiuc reuşeşte să nu se repete niciodată, adică să fie, în fiecare personaj, altfel, şi anume fidel personajului. Cu alte cuvinte, performanţa e întotdeauna previzibilă (şi, de aceea, garantată), în vreme ce stilul e mereu proaspăt, nou, plin de surpriză.

De aceea, nu te poţi sătura, ca spectator, de Victor Rebengiuc, nu-i poţi anticipa soluţiile. Asta nu înseamnă că e vreodată ˂căutat˃, ingenios de dragul originalităţii, histrionic. Pare să facă totul simplu, fără efort, fără obsesia vanitoasă a succesului. E excepţional pentru că nu cultivă excepţionalismul, pompa ˂creatoare˃, chinul retoric. Nu are aura glamoroasă a vedetei, superstiţia cearcănului excedat de povara vocaţiei, uşoara absenţă a geniului dezadaptat. E ca toată lumea. Ceea ce e din ce în ce mai rar…

Refuzul instinctiv al ˂înrolării˃ convenţionale face ca Victor Rebengiuc să fie, la ora actuală, un soi de ˂instrument˃ universal. E bun şi pe scenă şi pe ecran, e bun şi în dramă şi în comedie, e bun şi pentru generaţiile mai coapte şi pentru cele mai fragede. De la o vreme, constat cu satisfacţie că o sumedenie de regizori tineri şi foarte tineri apelează la el pentru lucrările proprii. Fenomenul e semnificativ de ambele părţi. E impresionant şi că tinerii îl aleg, şi că el acceptă. Înseamnă că noii veniţi simt lipsa de morgă, disponibilitatea, cordialitatea superioară a unui actor cu care se poate lucra profitabil. Şi înseamnă, de asemenea, că Victor Rebengiuc nu vrea şi nu poate să încremenească într-o reuşită datată, de generaţie. Nu e ˂şaizecist˃, ˂optzecist˃ sau ˂nouăzecist˃. E bun. E foarte bun. Cu oameni ca el, cultura trece dincolo de clasamente belfereşti şi dincolo de calendare“.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: