Pentru mine, Ion Caramitru fusese şi rămîne o legendă. L-am văzut de nenumărate ori în filme şi intervenţii televizate, din care cele mai importante şi mai răscolitoare rămîn două: „filmul” revoluţiei şi sfîrşitul interviului făcut de Eugenia Vodă cînd actorul l-a citat pe marele Eminescu: „N-am crezut să-nvăţ a muri vreodată”. De atunci, din păcate a şi reuşit ceea ce n-a crezut să-nveţe.
Nu l-am cunoscut personal, l-am admirat numai - multă vreme, fără vreun alt sentiment. Abia mai tîrziu, cînd începuseră să apară nişte opinii nu prea pozitive despre UNITER şi despre manageriatul Teatrului Naţional am înţeles că asta e poate destinul unei generaţii: să nu înţeleagă regulile democraţiei, oricît ar fi luptat pentru ea. Am văzut şi momentul incomod cînd fiind sunat de TVR a vorbit pînă cînd Marina Constantinescu şi George Mihăiţă au trebuit să iasă din emisie, nelăsînd loc reacţiilor la ceea ce a spus.
A fost deci un mare actor şi în afara scenei. Poate că Europa începe acolo unde un Havel ştie cînd  şi cum trebuie să se retragă din viaţa publică sau dintr-o funcţie. 
Mi-a plăcut totuşi pentru că era inteligent, cult, ager, dinamic. Pentru că nu cred că putea cineva să-l joace aşa pe Luchian, să spună aşa Luceafărul. Pentru că avea curaj. Pentru că apropierea morţii l-a făcut atît de Luchian din nou. Şi moartea - Shakespeare ştiuse şi asta - arată măsura unui om.
A murit marele actor Ion Caramitru | Ziua de Vest