În preocuparea de a facilita, în cadrul frumos şi primitor al micului oraş montan, întâlnirea artiştilor invitaţi pentru a-şi împărtăşi din experienţele recente şi, mai ales, pentru a bucura publicul numeros care abia-i aşteaptă pe oaspeţi. Anul acesta printre invitaţi se numără artişti de vază ca Macel Iureş, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Mihai Mălaimare, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Magda Catone, Nicu Mihoc sau mai tinerii Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Liviu Cheloiu. Ies la rampă mai ales spectacole ale trupelor independente, din Bucureşti şi din ţară, pe care directoarea Teatrului şi a Festivalului, Doina Migleczi, le invită an de an cu generozitate. Dar şi companii străine ( Franţa, Italia ) şi mai ales actorii teatrului gazdă care la fiecare ediţie produc o premieră , pe care mizează. Anul acesta ea s-a numit La Ronde, sau Reigen ( 1902) cum îi zic compatrioţii autorului, Arthur Schnitzler, sau Hora iubirilor cum a apărut traducerea titlului într-un spectacol de acum vreo două decenii, excelent, de altfel al regizorului Felix Alexa.

Cel de acum, regizorul, este tânărul Vlad Popescu, absolvent al scolii clujene de teatru, care într-o viziune cu ambiţii de megaproducţie, a plasat povestea despre capacanele relaţiilor erotice din piesa cu scriitură unică, în canon, a austriacului, într-un context politico-social agresiv, rimând cu anii ascensiunii la putere ai lui Hitler pe care i-ar fi anticipat autorul. A rezultat un fel de cabaret negru cu  miză politico-filosofică dincolo de premizele textului preocupat mai cu seamă de complicatul univers al iubirii. El a dat de furcă trupei în luptă cu ea însăşi pentru a surmonta dificultăţile genului. De la franch- cancan, la emblematicul Lili Marlen şi  jocul de oglinzi al neliniştitului deceniu belle epoque, spectacolul pune multe probleme dificile de montare pe care tânărul regizor le-a luat în piept cu curaj.

Trupa vâlceană îmbogăţită cu noi talente s-a bonificat , semn că festivalul îi prieşte prin provocări, realizând un spectacol demn de competiţia implicită a festivalului.  Pe scena de la cinematograful Geo Saizescu ( salutară iniţiativa de a-l omagia astfel pe regretatul regizor de film) au urcat şi ialienii din Sardinia, într-un parteneriat de durată cu vâlcenii, şi Teatrul de Artă din Deva, şi Teatrul Act, şi George Bacovia şi Compania D,Aya, dar spaţiile cele mai apreciate au fost cele neconventionale, de la Taverna Coroan sârbească unde şi-au găsit un binemeritat loc Teatrul 74 din Târgu Mureş, cocrtul Adei Milea, recitalul orădean al lui Sebastian Lupu reeditând cupletele lui Tănase sau o trupă numită Portabil care ne-a atras atenţia mai ales pentru reprezentarea unei piese mai vechi dar actuale a dramaturgului Doru Moţoc, originar din Rm Vâlcea, intitulat Textul înainte de toate ( ei , da!) . Inima vie a evenimentului a rămas însă  micutul teatru de buzunar din Parcul Zăvoi care arborează sigla Teatrului Ariel. Ilustrând , într-un fel, diversitatea teatrului românesc actual – o colectie de curiozităţi mai zic unii – dar şi unele realităţi locale altfel puţin cunoscute, Festivalul ArielInterfest are  meritul de a anima prin fapte de cultură viaţa oraşului, vecin cu multe staţiuni balneoclimaterice, de unde au venit la spectacole mulţi spectatori amatori. Cocheta aşezare de la poalele dealului Negru în care încep în curând şi tradiţionale sărbători ale tradiţiilor populare ( Arielinterfest, e inclus în aceste Zile ale culturii vâlcene) , intră prin acest festival de teatru o dată în plus , în atenţia opinie publice şi critice,  teatrale. Nu e rău! E chiar bine.