„Văduva veselă“ se arată, în coproducţie, la Operele din Bucureşti şi din Iaşi. Regizorul Andrei Şerban ne invită la un spectacol 
„cum n-a văzut Parisul“

„Văduva veselă“ se arată, în coproducţie, la Operele din Bucureşti şi din Iaşi. Regizorul Andrei Şerban ne invită la un spectacol 
„cum n-a văzut Parisul“

Regizorul Andrei  Şerban, în repetiţii la Opera Naţională Iaşi, la "Văduva veselă"  FOTOGRAFII: Arhiva Andrei Şerban

În premieră absolută, o coproducţie Opera Naţională Română Iaşi - Opera Naţională Bucureşti: cea mai faimoasă dintre toate operetele, „Văsuva veselă” de Franz Lehar, în noua montare a lui Andrei Şerban, este propusă într-o versiune cu totul originală. Sunt doar patru reprezentaţii la Bucureşti la Opera Naţională Bucureşti, pe 1, 2, 3 şi 4 septembrie, iar la Iaşi, pe 9, 10  şi 11 septembrie, vor fi trei reprezentaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai populară dintre toate operetele, „Die Lustige Witwe” de Franz Lehar  - „Văduva veselă”, „La veuve joyeuse”, „The Merry Widow”, în regia lui Andrei Şerban, are o viziune radical diferită de cea din spectacolele sale anterioare cu acelaşi titlu, realizate la Operele din Viena şi Cardiff.

Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu, este semnată de regizor împreună cu Daniela Dima. Scenografia poartă semnătura Anka Lupes, coregrafia - Andrea Gavriliu. Soliştii vin din diverse teatre din ţară, iar Vlad Conta şi Ciprian Teodoraşcu dirijează corul şi orchestra Operei ieşene.

Pentru melomani - muzica e senzatională, pentru doritorii de spectacol - decorurile multiple şi sutele de costume promit o punere în scenă cum „n-a văzut Parisul”. Dansurile sunt pline de senzualitate şi erotism, toţi artiştii cântă şi dansează până şi orchestra, se arată într-un comunicat.

La „Văduva Veselă”, ne convingem că, dacă opera şi opereta nu ar mai exista, lumea ar fi şi mai tristă! Sunt doar patru reprezentaţii la Bucureşti la ONB: pe 1, 2, 3 şi 4 septembrie, iar  la Iaşi pe 9,10 şi 11 septembrie, potrivit comunicatului de presă.

Andrei Şerban a mai montat "Văsuva veselă", în 1984, la Welsh National Opera  şi, în 1999, la Staatsoper Viena.

Vă redăm un fragment din volumul său, "O biografie", despre spectacolele "Văduva veselă", regizate pe alte scene ale lumii.

"DE LA BELCANTO LA OPERETĂ

Din momentul în care a aflat McMaster că îmi place să lucrez în stiluri diverse, mi-a propus să
montez la Cardiff două lucrări, aflate stilistic la poluri opuse : Puritanii lui Bellini, apogeu al belcantoului
italian,şi Văduva veselă, celebra operetă de Lehár (prima având ca subiect războiul civilşi religios din
secolul al XVI-lea dintre puritanişi catolici, a doua tratând o problematică mult mai frivolă – aceea a
dragostei într-o lume obsedată de banişi de aventuri ilicite). Ambele subiecte sunt însă puţin absurde, dar muzica, deşi cu totul diferită, e fermecătoare în amândouă.  (...)

Cu Văduva veselă nu mă simţeam atras de efectele facile obişnuite în reprezentaţiile de operetă.
Într-o primă versiune, la Cardiff, am fost influenţat de filmul cu acelaşi titlu al lui Stroheim, careşi azi mi se pare cea mai îndrăzneaţă interpretare a lumii decadente, dezorientate a acestei operete, în care naţionalismul artificialşi retoric ascunde o lăcomie aproape animalică pentru tot ce e material. Imagini destul de deşucheate din film apăreau adaptate şi în versiunea mea scenică. Nu ţin să le descriu, pentru a nu-i şoca inutil pe iubitorii de operetă, obişnuiţi poate, asemenea englezilor, cu tradiţia vodevilului uşor, plăcutşi vesel, caşi protagonista titlului cu pricina. Atmosfera în spectacolul meu avea o tentă de umor negru, uneori riscând poate să estompeze povestea de dragoste din prim-plan. Dacă Hanna Glavarişi Danillo nu se ridicau deasupra promiscuităţii generale, balanţa se apleacă în favoarea lumii sumbre şi opereta devine cabaret satanic. Ideea lui Lehár era totuşi diferită, luminoasă : în ciuda a tot şi a toate, dragostea învinge.

Când Ioan Holender mi-a propus să montez o nouă Văduvă la Viena, eram convins că trebuie să restabilesc echilibrulşi să dau Cezarului ce-i al Operetei. John Eliot Gardiner era la pupitru, Barbara Bonneyşi Bo Skovhus formau o pereche de cântăreţi ideală pentru a atrage atenţiaşi simpatia spectatorilor, în plus Angelika Kirschlager era o foarte picantă Valencienne. Am făcut tot ce am putut ca dragostea să triumfe la Staatsoperşi, în ciuda unui decor greoi şi fără vino-ncoace, intriga amoroasă se ridica deasupra tuturor celorlalte. Scenografia era semnată de un celebru arhitect vienez, invitat de Holender pentru că era foarte „la modă“ în arhitectura locală, dar experienţa ne-a convins că nu orice arhitect e inspirat de scenăşi pregătit să-i înţeleagă legile şi să le servească. Umorul elegant al muzicii îşi găsea totuşi ecou în mişcarea agilăşi sensibilă a soliştilor, cu care am lucrat cu plăcereşi entuziasm.
Spectacolul a rămas în repertoriu la Viena până recent, când a fost preluat de opera din Tel Aviv,
unde a avut o primire caldă, semn că dragostea a triumfat până la urmă... " ("O biografie", de Andrei Şerban, Copyright Editura Polirom)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările