Nu trebuie neapărat să ai un nume, o poziţie socială şi o vârstă, ca să ai dreptul, dar şi curajul să spui adevărul. Ne-am obişnuit să minţim din momentul în care ieşim dimineaţa pe uşa apartamentului şi până seara, când revenim acasă. Dacă uneori minţim ca să ne păstrăm locul de muncă, ca să primim beneficii, gradaţii la salariu şi, mai ales, funcţii, alteori minţim gratuit. De cele mai multe ori şi TĂCEREA este o minciună... Ne bucurăm când falsele mituri sunt date jos de pe soclul pe care le-am lăsat să stea zeci de ani, sub privirile noastre indiferente, fără să scoatem o vorbă!...

De ce minte un artist? Pentru roluri în teatru şi film, pentru o carieră strălucită care să-l facă nemuritor, pentru o stea pe aleea artiştilor, pentru premii şi medalii, pentru o poziţie socială care să-l facă puternic şi de pe urma căreia să-i poată, eventual, manipula pe alţii.

În curând începe stagiunea, vor avea atâta de minţit în fiecare zi, încât trebuie să-i laşi acum să se odihnească (Mihail Bulgakov)

Celebrul Konstantin Sergheevici Stanislavski s-a urcat şi el pe un soclu şi a urmat toate sfaturile aberante ale Consiliului politic pentru artă (Hudpolitsoviet). Tăcerea lui Stanislavski şi a lui Nemirovici Dancenko, legată de faptul că piesele lui Bulgakov nu primeau avizul pentru a fi jucate şi intrau într-un şir de refaceri care se încheia cu scoaterea definitivă a piesei, a fost tot o mare minciună.

În Fontanka, în plină zi, am fost înjunghiat pe la spate cu un cuţit finlandez, în mijlocul unui public nemişcat şi tăcut. Teatrul se jură pe Dumnezeu că a strigat: „Săriţi", dar că nu a alergat nimeni în ajutor... nu mă încumet să mă îndoiesc că a strigat, dar a strigat încet", scria Bulgakov. Acum două- trei persoane se apleacă spre mine şi-mi spun: „Strigă". Mi se pare incomod să strig din poziţia culcat! Nu ar fi un gest dramaturgic.

Am trăit, prin profesia mea, într-o lume extrem de vulnerabilă, o lume în care fiecare cuvânt trebuie foarte bine cântărit ca să nu se întoarcă împotriva ta, o lume în care eşti dependent de toţi ceilalţi, în care înveţi din facultate să faci exerciţii de adulaţie, să faultezi şi să minţi cu zâmbetul pe buze. Există fiinţe omeneşti care te obligă să le linguşeşti prin felul lor de a se comporta, te obligă să le recunoşti ca fiind nişte fiinţe superioare fără de care universul se opreşte în loc, nişte fiinţe care îşi consolidează puterea pe teama şi pe laşitatea celor din jur. Suntem depedenţi de statui, de socluri şi de funcţii. Nu ar trebui să acceptăm răul, ci sa-l refuzăm cu orice preţ.

Există oameni care sunt încarnarea răului. Suntem umiliţi zilnic de aroganţa lor, de faptul că dispun de noi după bunul plac. S-au înscris în masonerie, s-au agăţat de funcţii şi de pulpana politicienilor ca să-şi apere poziţiile.

Singurul lucru pe care îl putem face este să nu mai minţim tăcând şi să spunem adevărul oricât ne-ar costa!

În România se minte mult, mai ales acum în campania electorală... există şi mincinoşi de profesie cărora nu le pasă de nimic. De ce trebuie să le acordăm mereu şi mereu, circumstanţe atenuante? Mă voi duce la vot şi îl voi vota pe candidatul cel mai puţin mincinos.

Oare există vreunul ?