Foarte adesea se repetă că Furtuna ar fi „testamentul lui Shakespeare“. Foarte frecvent Prospero este identificat cu Shakespeare. Aceasta în pofida faptului că, dintr-o demonstraţie recentă conţinută în excelenta Carte a lui Prospero datorată lui Gelu Ionescu (Editura Humanitas, Bucureşti, 2017), aflăm că dacă Miranda ar avea, aşa cum ni se spune în piesă, doar 15 ani şi dacă luăm în calcul că însuşi Prospero spune că i-ar fi dedicat ei tot 15, atunci e foarte posibil ca personajul principal al piesei să nu aibă mai mult de 45 de ani. Ceea ce înseamnă că Prospero nu ar fi tocmai bătrân. Cam aşa stau lucrurile şi în spectacolul cu Furtuna de la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea montat acolo de Aurel Palade, cu Gabriel Popescu în rolul principal.

Şi cu toate acestea, din textul rostit pe scenă nu a fost eliminată replica „Mă voi retrage la Milan/Şi acolo din trei gânduri/Unul am să-l îndrept către mormânt“. Ceea ce înseamnă că pentru Aurel Palade Furtuna contează pe mai departe şi ca o piesă despre bătrâneţe. Nu s-ar putea spune că nu are dreptate. În minunatele lui Spectacole imaginare reeditate recent de Viorica Samson Manea la editura Eikon, Aurel Manea scria că „Furtuna devine devine ceremonia pregătirii artistului pentru a trece în neant“.

Să fie însă doar acestea motivele pentru care Furtuna este în mod justificat considerată “testamentul lui Shakespeare“? Nici vorbă. Furtuna este o piesă despre iertare, aşa cum sesizează şi Aurel Palade, care într-un gând publicat în foaia program al spectacolului notează că a intenţionat să realizeze „un spectacol care caută să sublinieze într-o notă modernă echilibrul precare între ocultism şi iertare. Nu forţa raţiunii învinge, ci puterea de a ierta“. Dar mai este şi o piesă despre teatru „înţeles în accepţiunea lui profundă“, o piesă „despre viaţă“, despre „sensurile şi regulile vieţii - pe scenă, în artă şi pe pământ“, adică „despre viaţa în realitate şi în vise“, cum bine observa Andrei Žurowski în cartea Citindu-l pe Shakespeare (Editura Fundaţiei Culturale Camil Petrescu, Bucureşti, 2010). Furtuna este o piesă despre realitate, viaţă, teatru, vise, iertare, despre magie, despre ştiinţă şi despre carte, despre pericolul pe care îl reprezintă la adresa spiritului primar spiritul care gândeşte, de aici şi opoziţia dintre Prospero şi Caliban, de aici şi voinţa criminală a monstrului de a-i arde celui care i-a fost stăpân cărţile.

Cât din complexitatea aceasta se regăseşte în spectacolul Teatrului Ariel din Vâlcea? După părerea mea, foarte puţin. Furtuna se rezumă în cazul de faţă la o poveste. La un basm. Care ne spune că Prospero (Gabriel Popescu) a fost trădat de fratele lui Antonio (Laur Drăgan), aşa că pune drept răzbunare de o furtună, îl supune la mari cazne şi încercări pe Ferdinand (Adi Gheo) pentru ca mai apoi să îl căsătorească cu Miranda (Iuliana Danciu), să îşi ierte persecutorii şi să se retragă la Milan. Şi cam atât. Dincolo de poveste nu e nimic substanţial. Aceasta în pofida numeroşilor actori prezenţi pe scenă care joacă fiecare după puterile sale, unii bine, alţii mai puţin, a scenografiei potrivite (Elena Cozlovschi) ori a muzicii inspirate (Alexandru Neş). Păcat.

Teatrul ARIEL din Râmnicu Vâlcea - FURTUNA de William Shakespeare; Regia: Aurel Palade; Costume: Maria Dore; Coregrafia: Alice Safta; Muzica: Alexandru Neş; Light design: Ionuţ Marinache; Sound design: Sebastian Neacşu şi Liviu Toma; Cu: Gabriel Popescu, Iulian Danciu, Cătălina Sima Getsck, Laur Drăgan, Dan Constantin, Radu Niculescu, Adi Gheo, Alin Păiuş, Roger Codoi, Cornel Mihalache, Emanuel Cristoiu, Ionuţ Mocanu, Alin Holcă, Julliet Attoh, Mădălina Floroaica, Georgiana Marin, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu, Cleopatra Constantinescu, Eliza Pîrvan, Victoria Zubenco, Oana Iordache; Data reprezentaţiei: 20 ianuarie 2019