PREMIERĂ Actriţa Rodica Mandache face, la 70 de ani, rolul lui Blanche din piesa clasică "Un tramvai numit dorinţă"

PREMIERĂ Actriţa Rodica Mandache face, la 70 de ani, rolul lui Blanche din piesa clasică

Scenă cu actorii Rodica Mandache şi Marian Ghenea FOTO: Adevărul/Eduard Enea

După ce celebrul rol feminin pe care şi-l doreşte orice actriţă din lume a fost interpretat de Vivien Leigh sau de Clody Berthola, Rodica Mandache a acceptat, la 70 de ani, provocarea acestei dificile partituri din partea regizorului Dinu Cernescu. Primele spectacole vor avea loc sâmbătă, 20, duminică, 21 şi duminică, 28 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizorul Dinu Cernescu a folosit  traducerea de excepţie a Antoanetei Ralian în montarea sa, "Un tramvai numit dorinţă", de Tennessee Williams, care va avea premiera la sfârşitul săptămânii la Teatrul Odeon.

Piesa, scrisă în 1947, a fost premiată în 1948 cu Premiul Pulitzer pentru teatru. Cea mai rrenumită ecranizare este cea din 1951, în regia lui Elia Kazan, cu Marlon Brando şi Vivien Leigh.  În România cea mai cunoscută montare este cea a lui Liviu Ciulei din 1965, cu Clody Bertola şi Victor Rebengiuc.

Celebrele personaje, Blanche şi Stanley, sunt interpretate de Rodica Mandache (care pe 14 aprilie a împlinit 70 de ani) şi de Mihai Smarandache (31 de ani), în spectacolul lui Dinu Cernescu.

"Este visul oricărei actriţe s-o joace pe Blanche. Mi-am dorit toată viaţa acest rol...Mi-e teamă că-l fac prea târziu", spune emoţionată, după o repetiţie generală, actriţa Rodica Mandache.

Regizorul Dinu Cernescu (foto), cunoscut pentru "Hamlet-ul" (1974) în care l-a distribuit pe Ştefan Iordache, spune că a dorit de la început ca în acest spectacol să joace Rodica Mandache. "Este perfectă pentru acest rol. În textul lui Tennessee Williams nu se speccifică exact vârsta protagonistei", mărturiseşte regizorul, care a fost a fost distins în 206 cu Premiul UNITER, pentru întreaga activitate.  Dinu Cernescu este autorul volumului de memorii, „Regizorul", apărut la Editura Semne.

"În teatru, există un timp al regizorului şi un timp al actorilor. Timpul regizorului se opreşte în seara premierei, după ultima lăsare a cortinei, când, el rămâne singur, şi, de obicei, puţin trist. Exact atunci începe timpul actorilor – timpul spectacolului. Pentru ei este bucuria jocului, a succesului şi a relaţiei cu publicul. Dar până atunci, iubiţi tramvaiul nostru, în el sunt multe adevăruri ale fiecăruia dintre noi", adaugă Dinu Cernescu.

"Textul lui Tennessee Williams îmi este foarte drag pentru că vorbeşte pe mai multe voci, explică regizorul Dinu Cernescu.

Cea mai puternică este Blanche şi cred cu tărie că Blanche suntem fiecare dintre noi. Eu, tu, orişicine, toţi cei care vrem să fim fericiţi, să iubim şi să fim iubiţi, fără limite. Stângaci sau victorioşi, căutăm acel umăr pe care să punem capul şi să adormim liniştiţi.

Căutăm acele braţe care să ne contopească doi într-unul. Dar până atunci, iubiţi tramvaiul nostru, în el sunt multe adevăruri ale fiecăruia dintre noi", mărturiseşte regizorul.

 

Scenografia spectacolului de la Odeon îi aparţine lui Constantin Ciubotariu,  fiind simplă, cu o bucătărie, o baie, un dormitor, dar şi nişte scări interioare. Muzica îi aparţine lui George Marcu.

 Visurile frânte ale unei femei

Saga lui Blanche DuBois (Rodica Mandache), o femeie fragilă, care-şi caută cu disperare un loc în această lume despre care să poată spune că-i al ei. Exilată din oraşul natal din cauza sacrilegiului de a fi sedus un băiat de 17 ani, Blanche explică confuz apariţia ei neaşteptata in casa surorii ei Stella (Crina Mureşan), care aşteaptă un copil şi mai ales, a soţului acesteia, Stanley (Marius Smarandache).
 
Stanley, tipul bărbatului mitocan şi interesat numai de latura materială a vietii, nu înţelege nimic din stările lui Blanche şi din proiectarea ei într-o lume paralelă. El nu concepe de altfel că Blanche stă pur şi simplu în casa lui, fără să aibă nicio contribuţie la cheltuielile casei.
 
Stella, sora lui Blanche, este prinsă fără voia ei la mijloc. Când Mitch intră în scenă, Blanche crede că şi-a găsit salvatorul.  Mitch, la fel de singur şi debusolat ca şi ea, vede în Blanche întruchiparea rafinamentului şi a frumuseţii feminine. Dar trecutul tumultuos o ajunge din urmă. 

"Cruzimea e de neiertat"

În cartea sa "Memoriile unui bătrân crocodil", scriitorul Tennessee Williams (1911-1983) mărturiseşte:

"Aproape imediat după începerea repetiţiilor cu Menajeria, am început o nouă piesă, al cărei prim titlu era Scaunul din lună al lui Blanche. Dar în acea iarnă, 1944 – 45, petrecută la Chicago, n-am scris decât o singură scenă din piesă. În scena asta Blanche locuieşte într-un oraş zăpuşitor, fierbinte, din Sud, şi stă mereu singură, pe un scaun, la fereastră, în clar de lună, aşteptând un Făt-Frumos care nu mai apare. Am încetat să lucrez mai departe la piesă pentru că am făcut o misterioasă depresie, mă simţeam foarte slăbit.

Câteva zile am fost literalmente zdrobit, dar pe urmă am relut Tramvaiul, de acolo de unde întrerupsesem piesa. Am scris în draci. Deoarece, în pofida faptului că mă consideram muribund, sau poate tocmai din această cauză, munceam cu pasiune. Stăteam la masa de lucru din zori până la primele ore ale după-amiezei, când, eliberat de rigorile creaţiei, mă duceam la barul din colţ, numit Victor’s şi mă învioram cu o băutură admirabilă, care se numea Brandy Alexander şi era specialitatea casei.

Continuam să lucrez la Un tramvai numit dorinţă şi acolo, în cabana aceea am conceput replica finală a lui Blanche, care, mai târziu, avea să devină oarecum istorică: “Întotdeauna am depins de amabilitatea unor oameni străini.”

De fapt, e un adevăr, şi eu am depins întotdeauna şi nu am fost prea dezamăgit. Aş spune că unele cunoştinţe întâmplătoare, sau oameni stăini, au fost mai buni cu mine decât au fost prietenii – ceea ce nu mă prezintă într-o lumină prea favorabilă. Să fiu cunoscut nu înseamnă şi să fiu iubit. În cel mai bun caz înseamnă să fiu tolerat, şi în ceea ce-i priveşte pe criticii dramatici, aş spune că toleranţa lor a cam ajuns la limită.

Eu nu am condamnat niciodată pe nimeni pentru nimic, decât pentru cruzime deliberată, pentru că am nutrit întotdeauna convingerea lui Blanche, conform căreia cruzimea deliberată e un lucru de neiertat.

„Ah, dar o să mi se frângă inima!” este un adevărat cri de coeur, un „strigăt specific Blanche”. De fapt, toate strigătele ei adresate omenirii, în perioada de disperare, au supravieţuit pentru că au fost strigăte autentice ale inimii ei frământate; acest adevăr le-a conferit autenticitatea datorită căreia dăinuie ca ecouri ale inimilor atâtor doamne cunoscute sau necunoscute. Umorul împreună cu autenticul au făcut din Blanche o creatură relativ neperisabilă a scenei, reîncarnată în teatru în producţiile majore ale ultimilor ani".

(Extrase din Tennessee Williams - Memorii ale unui bătrân crocodil,  traducere Antoaneta Ralian, Editura Minerva, Bucureşti, 2009)

Două premii Pulitzer

Tennessee Williams (26 martie 1911, Columbus, Mississippi - 25 februarie 1983, New York) este cunoscut mai ales pentru piesele sale de teatru. Multe dintre ele sunt considerate opere clasice ale scenei americane, iar cele mai celebre au fost adaptate şi pentru film.

Primul mare succes l-a înregistrat în iarna 1944-45 cu piesa Menajeria de sticlă, pentru care a şi câştigat Premiul Criticii din New York.

Uriaşul succes cu următoarea sa piesă Un tramvai numit dorinţă din 1947 i-a asigurat reputaţia de mare dramaturg.

Între 1948 şi 1959 şapte dintre piesele sale au fost jucate pe Broadway: Vară şi fum (1948), Trandafirul tatuat (1951), Camino Real (1953), Pisica pe acoperişul fierbinte (1955), Orfeu în infern (1957), Garden District (1958) şi Dulcea pasăre a tinereţii (1959). În aceeaşi perioadă a fost distins cu două Premii Pulitzer, trei Premii ale Criticii din New York, trei Premii Donaldson şi un Premiu Tony.

Opera sa a devenit cunoscută în toată lumea la începutul anilor 50 odată cu succesul filmelor Menajeria de sticlă şi Un tramvai numit dorinţă. Alte piese transpuse pe ecran au fost Pisica pe acoperişul fierbinte, Trandafirul tatuat, Orfeu în infern, Noaptea iguanei, Dulcea pasăre a tinereţii şi Vară şi fum.

INFO

Un tramvai numit dorinţă
Teatrul Odeon din Bucureşti
Regizor: Dinu Cernescu
Distribuţie: Rodica Mandache, Crina Mureşan, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Ruxandra Maniu, Silvian Vâlcu, Dimitrii Bogomaz, Marian Lepădatu, Anda Saltelechi, Nicholas Caţianis, Dragoş Panait, Nicolai Popescu
Preţul biletelor:  31,80 lei, 15,90 lei
 

 

 
 

 

 

 

 

 

 

 

Scenă cu actorii Rodica Mandache şi Marian Ghenea FOTO: Adevărul/Eduard Enea

Imagini din aceeasi galerie
  • Scenă cu actorii Rodica Mandache şi Marian Ghenea FOTO: Adevărul/Eduard Enea
  • Actriţa Rodica Mandache FOTO: Adevărul/Eduard Enea
  • Actriţa Crina Mureşan FOTO: Adevărul/Eduard Enea
  • Regizorul Dinu Cernescu FOTO: Adevărul/Eduard Enea
  • Actorul Mihai Smarandache FOTO: Adevărul/Eduard Enea
  • Actriţa Rodica Mandache FOTO: Adevărul/Eduard Enea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: