Un thriller muzical
0
Creşte semnificativ numărul spectacolelor muzicale de pe afişul teatrelor dramatice româneşti. Important e că nu avem de-a face doar cu o creştere cantitativă, lipsită, în fond, de orice fel de importanţă. Contează că ni se oferă montări împlinite, profesioniste. Contează că mai peste tot unde astfel de spectacole apar în repertorii, ele nu sunt zămislite din păguboasa mentalitate a lui „ merge şi aşa”, adică al lui ne facem că facem.
Nu. De câţiva ani încoace chiar se ia în serios genul. Chiar se înţelege că el e unul foarte dificil, că un spectacol muzical nu se montează rapid, pentru a salva şi umple un accidental gol de producţie, că el presupune regizori adevăraţi, seriozitate, pregătire îndelungată şi minuţioasă, actori compatibili cu genul şi multă, foarte multă cheltuială. Neîndoielnic, în primul rând, cheltuială de talent şi de efort artistic, dar şi cheltuieli materiale considerabile ce încep cu achiziţia cu acte în regulă a libretului şi a partiturii muzicale, continuă cu respectarea unor clauze contractuale draconice (de la reprezentarea integrală a textului la felul în care se execută muzica) şi se încheie cu cele legate de luxul decorului şi al costumelor.
Sezonul, aflat, la ora la care scriu aceste rânduri foarte aproape de final, a fost generos cu musicalul. Avem deja cel puţin trei spectacole ca pe Broadway sau pe-aproape. Producătorilor, ce a deschis stagiunea Teatrului „ Regina Maria” din Oradea, li s-a adăugat în luna februarie un impecabil Cabaret montat de Răzvan Mazilu la Teatrul German de Stat din Timişoara. Şi iată că acum Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi extraordinarii, mereu surprinzătorii artişti de acolo, regizorul Dragoş Galgoţiu, scenograful Andrei Both, creatoarea de costume Doina Levintza şi muziciana Incze G. Katalin ce a coordonat pregătirea muzicală a interpreţilor, dar şi conducerea orchestrei, dau lovitura ( da, aceasta e expresia corectă- a da lovitura) cu Sweeney Todd, bărbierul demonic din Fleet Street.
Sweeney Todd este şi nu este comparabil cu Producătorii ori cu Cabaret. Şi aceasta fiindcă ceea ce a scris şi a compus Stephen Sondheim nu e un „simplu” musical, e o operă modernă în lege. Cu toate dificultăţile în plus presupuse de acest gen muzical „major”. Precum Producătorii sau Cabaret, scenariul dramatic conceput de Hugh Wheeler, Sweeney Todd a fost şi el convertit într-unul cinematografic ce a servit pentru turnarea unui film în stil neogotic, semnat regizoral de Tim Burton. Numai că nu scenariul aduce diferenţa specifică şi gradul de dificultate sporit reprezentat de Sweeney Todd, ci muzica. Nu, Stephen Sondheim nu a compus melodii cu vocaţie de şlagăre, din acelea ce se învaţă relativ repede şi rămân necondiţionat în memoria auditorilor.
În limbaj de specialitate, Sweeney Todd e ceea ce se cheamă un singspiel. În Sweeney Todd nu doar se cântă, se şi vorbeşte, dar parcă cu ceva mai multă economie decât altunde. Acest altunde însemnând deopotrivă opera clasică şi musicalul modern. Sunt evitate repetiţiile, se recurge ceva mai temperat la ceea ce, cu un termen împrumutat din lingvistică, aş numi deictice, e îndepărtat excesul de îndemnuri la ascultare cu toate urmările lui la nivelul pragmaticii montării. Sweeney Todd nu e sau e în mai mică măsură un amestec sau o succesiune de zis, cântat şi făcut, e mai degrabă un melanj de cântat şi făcut. Continuând seria transferurilor, comparaţiilor şi împrumuturilor dinspre lingvistică înspre teatru, aş spune că sunt aproape sigur că dacă, prin cine ştie ce minune, celebrul John Langshaw Austin ar vedea spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi ar fi tentat să scrie un articol sau o studiu despre el, nu ar mai putea să-i spună, ca în 1962, How to do Things Words, titlul unei cărţi-cult ce sună parcă mai bine în limba franceză –Quand dire c’est faire- ,ci Quand chanter c’est faire.
FOTOGRAFII de Biro Istvan
În Sweeney Todd nu avem de-a face doar cu arii (oricât de grele ar fi ele şi, indubitabil, sunt) şi duete (nici ele chiar foarte uşoare). Ariile şi duetele sunt completate de coruri ample, ce presupun voci perfect armonizate. Evident, Sweeney Todd e mai la îndemână de montat în teatre lirice (la Operă sau Operetă) decât pe scena unor teatre dramatice.
Alegând să îl însceneze la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Dragoş Galgoţiu şi-a asumat un anume risc. Spun şi scriu un anume risc şi nu un risc total fiindcă la Teatrul şi la „trupa lui Tompa” nimic nu se petrece la întâmplare, totul are antecedente, orice aventură artistică, cu atât mai mult una complexă ca aceea de acum, e fundamentată pe un solid precedent. Iar acesta se cheamă Gianni Schicchi şi trebuie înţeles ca atare, chiar dacă din distribuţia lui Sweeney Todd fac parte relativ puţini dintre actorii ce ne-au încântat în 2007 în spectacolul în care Silviu Purcărete a montat opera lui Puccini. Îi regăsim doar pe excelentul Birό Jozséf în maleficul judecător Turpin, pe Balla Szabolcs, într-un rol de mici dimensiuni (Jonas Fogg), pe Albert Csiila, în cor. Poate şi pe alţii.
Însă rolurile principale au fost încredinţate altor actori, unii dintre ei intraţi în componenţa trupei după anul 2007, dar perfect, impecabili pregătiţi să facă performanţă. Primul dintre ei e Viola Gábor, „răpit” de Tompa Gábor din trupa „Tompa Miklόs” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, adus la Cluj, loc în care, în stagiunea 2013-2014, se află în formă maximă, impunându-se ca o vedetă de prim rang. Viola Gábor nu a făcut o simplă înlocuire în magistralul Unchiul Vanea al lui Andrei Şerban, a semnat el însuşi un rol magistral în acel spectacol minunat pe care l-aş revedea oricând cu încântare şi emoţie. A fost foarte bun în Brad de Crăciun la familia Ivanov, e minunat acum în sângerosul, răzbunătorul, apocalipticul Sweeney Todd. Minunat în calitate de actor, minunat în aceea de cântăreţ.
FOTOGRAFII de Biro Istvan
Performanţă, mai ales la nivelul compoziţiei rolului, al părţii sale dramatice, face şi Vindis Andrea (Mrs. Nellie Lovett), poate mai puţin riguroasă la capitolul „cântat”, dar atât de comme il faut în ceea ce priveşte actoria încât micile ezitări muzicale se impun a fi trecute cu vederea.
Bun, foarte bun, e Marosán Csaba, un tânăr şi foarte promiţător component al trupei, distribuit în rolul îndrăgostitului romantic, dar defel neîndemnat la acţiune, Anthony Hope, remarcabilă e, îndeosebi în partea muzicală, lucru de aşteptat de altfel, ţinând de pregătirea ei în domeniu Őtvös Kinga, dă deplină satisfacţie prin cultura şi execuţia rolului Vata Loránd în aprodul Beadle Bamford.
Dar ce să mai lungim vorba? Toţi interpreţii sunt excelenţi, toţi îşi joacă fără cusur rolurile, cu toţii se integrează admirabil unui ansamblu coerent, viu, colorat, dinamic, plin de substanţă şi rost. Ei se numesc Laczkό Vass Rόbert (Tobias Ragg), Sigmond Rita (Cerşetoarea), Imre Eva (Lucy Barker), Szűcs Ervin (un impresionat, şi nu numai prin statură, ci şi prin adecvare, Narator). Acestora li se alătură corul în componenţa căruia se află actori cunoscuţi, lui Albert Csilla deja menţionată, adăugându-i-se Kántor Melinda, Sinkό Ferenc, Buzási András şi alţii, şi alţii.
Vorbeam mai sus despre regăsiri. Despre o regăsire poate fi vorba şi în ceea ce îl priveşte pe regizorul spectacolului. Pe Dragoş Galgoţiu. Sculptor şi pictor de imagini scenice în mişcare, puternice, pline de miez, multe de nota 10, aşa cum nu ne-a mai dăruit regizorul de la Portretul lui Dorian Gray încoace. Dragoş Galgoţiu nu neagă influenţa avută asupra sa şi asupra retoricii imaginilor teatrale create de el, de autorul decorurilor, Andrei Both, şi de semnatara costumelor, Doina Levintza, de filmul regizat de Tim Burton. Stilul neo-romantic apăsat, neo-goticul provocator de spaime sunt conservate ca atare în spectacol. Dublate fiind, în montarea clujeană, de un estetism rafinat, atât de pe placul directorului de scenă. Numai că de data aceasta nu ne mai confruntăm cu un estetism gratuit, cu imagini frumoase în sine, ci cu imagini înzestrate cu rosturi teatrale şi cu funcţii dramatice.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- SWEENEY TODD, BĂRBIERUL DEMONIC DIN FLEET STREET;
Scenariul: Hugh Wheeler;
Muzica şi versurile: Stephen Sondheim;
Dintr-o adaptare făcută de: Christopher Bond;
Traducerea în limba maghiară; Eörsi István;
Regia: Dragoş Galgoţiu;
Conducerea muzicală: Incze G. Katalin;
Decorurile: Andrei Both;
Costumele: Doina Levintza;
Cu: Viola Gábor, Vindis Andrea, Marosán Csaba, Őtvös Kinga, Birό Jόzsef, Vata Loránd, Laczko Vass Rόbert, Sigmond Rita, Imre Eva, Farkas Loránd, Balla Szabolcs, Szűcs Ervin, ş.a.
Orchestra Operei Maghiare şi a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca;
Data premierei: 16 mai 2014
Se încarcă comentariile...
