Un spectacol european în toată puterea cuvântului

FOTO Biro Istvan

Necruţător portretul făcut lui Bertold Brecht de Paul Johnson în celebra lui carte „Intelectualii“. Autorul „Operei de trei parale“ este acolo supus unui interminabil, dur, cumplit tir de acuzaţii al căror principal temei este reprezentat de demisia morală a dramaturgului, de colaboraţionismul  acestuia, comis, zice Paul Johnson, contra cost, cu regimul comunist instaurat cu forţa de tancurile sovietice în postbelica nou creata RDG.

Brecht a legitimat şi cauţionat situaţia, s-a străduit să îi garanteze o credibilitate de faţadă, iar pentru aceasta a fost recompensat cu onoruri, privilegii, onorarii fabuloase, trai pe picior mare, dreptul de a călători oricând voia el peste hotare.

Şi cu toate acestea, surpriză de proporţii!, pătrunderea scrierilor sale în repertoriul teatral românesc s-a făcut cu oarecare dificultate. O posibilă explicaţie aflăm în cartea Mirunei Runcan Teatrul în diorame. Discursul criticii teatrale în communism - Fluctuantul dezgheţ - 1956-1964, apărută în anul 2019 la editura bucureşteană Tracus Arte. „Era … de-a dreptul imposibil de armonizat perspective brechtian[ asupra teatrului cu realismul socialist, arhetipal, propagandistic, al directivelor Jdanov“. Au fost mai întâi un articol de prezentare publicat în numărul 5 din 1956 al recentei înfiinţate reviste Teatrul, articol semnat de Alfred Margul Sperber, un spectacol cu Mutter Courage montat la Secţia germană a Teatrului de Stat din Sibiu şi, în fine, magistralul spectacol cu Domnul Puntilla şi sluga sa, Matti, pus în scenă de Lucian Giurchescu la Teatrul Muncitoresc CFR, Care, după mărturia regizorului, aşa cum este ea înregistrată într-una dintre ediţiile de colecţie ale emisiunii Oameni, destine, istorie a Europei Libere, a beneficiat de însăşi binecuvântarea entuziastă a Helenei Weiggel.

FOTO Biro Istvan

Desigur, am citit marea majoritate a ceea ce a scris Brecht, mai exact ceea ce s-a publicat din creaţia lui în traduceri în limba română. Am văzut şi cam tot ceea ce a fost reprezentat din piesele lui pe scenele din România în ultimele două-trei decenii. Am urmărit şi salutat, adesea chiar împotriva opiniei generale, spectacolele în cheie brechtiană care au reprezentat scenic, de pildă, chiar şi una dintre cele mai controversate piese shakespeariene. E vorba despre Măsură  pentru măsură, montată de Matthiass Langhoff în anul 2010, unde altundeva decât pe scena magică a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Adică exact acolo unde acum, în deschiderea celei de-a XVIII a ediţii a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, regizorul Armin Petras şi consistenta, omogena şi atent de performanta lui echipă (scenografia: Olaf Altmann; costumele: Cinzia Fossati; dramaturgia: Schmitz  Katrin; coregrafia: Denis Kooné Kuhnert; aranjament muzical: Thomas Kürstener, Sebastian Vogel; light design: Norman Plathe-Narr; conducerea muzicală: Katalin Incze G., asistenţă muzicală: Urich  Anik;asistent de regie: Camilla Cecile Körner, Louisa  Orogowski; asistent costume: Gyopar Bocskai) şi excepţionala trupă a instituţiei-gazdă au pus în scenă Mutter Courage şi copiii ei, o coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi a Staatsschauspiel Dresden.

FOTO Biro Istvan

Brecht a scris Mutter Courage şi copiii ei, piesă cunoscută şi sub titlul Anna Fierling şi copiii ei, în fatidicul an 1939. An în care războiul devenise deja o certitudine, an în care Hitler invada Polonia cu complicitate sovietică. Inspirată din evenimentele din cursul Războiului de 30 de ani, din care surprinde 11, piesa are, aşa cum observa regretatul profesor Romul Munteanu „caracterul unui dur avertisment, adresat acelor care nu au înţeles nimic din asemenea tragedii“. Şi tot Romul Munteanu scria (cf. Brecht, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966) că „lecţia sumbră asupra vieţii, eşecul mascat de noi iluzii, izvorâte din conştiinţa unor fiinţe pe care confruntarea cy răul nu le ameliorează, este oferită de sinuoasa traiectorie a existenţei Annei Fierling. Iluzia care se împrimă în însăşi condiţia ei umană, e că ea vrea să trăiască din război dar să nu jerfească nimic.“ Numai că afacerile ei mărunte eşuează, vivandiera îşi pierde rând pe rând copiii şi, în pofida acestui şir de tragedii, sărmana Mutter nu învaţă mai nimic. De altfel, întrebat de dramaturgul german Friederic Wolf de ce nu a înfăţişat în epilogul piesei o transformare a Annei Fierliong, Brect a răspuns laconic: „În piesa menţionaţă a fost arătat că Mutter Courage nu a învăţat nimic din catastrofele prin care a trecut…după părerea mea publicul putea să înveţe ceva privind-o“.

Nu mă voi apuca în cele ce urmează să emit judecăţi asupra a cât de brechtian sau de nebrechtian este spectacolul semnat regizoral de Armin Petras. Probabil este. Conservă muzica lui Paul Dessau supusă însă unui proces de prelucrare (de aici aranjamentul muzical datorat lui Thomas Kürstner şi Sebastian Vogel),  de aici contribuţia aparte a  orchestrei conduse de Katalin Incze, de aici impactul corurilor, ele însele monumentale precum imaginea arhitecturală de ansamblu, realizată însă cu un număr redus dar de mare impact de imagini, de aici numerele solistice susţine de extraordinara Kato Emöke, o inegalabilă, dominatoare Yvette, de  Laczó Júlia, temeinica deţinătoare a rolului titular din care face o creaţie de-a dreptul, a cărei semnificaţie  nu ţine doar de palmaresul ei personal şi de Balla Szabolcs. De remarcat deopotrivă jocul actorilor Buzási András (Eillif), Márosán Csaba (Schweizerkas),Tötsegi Zsuzsanna sau Maria Tomoiagă (Kattrin).

FOTO Biro Istvan

Armin Petras a preferat un decor în plan înclinat care încă din primul moment, din ceea ce se cheamă îndeobşte spaţiul de instalare, impresionează prin trupurile răsfirate, parcă aflate în aşteptarea morţi. E vorba despre  un peisaj contrapunctat de o construcţie pe veticală (o construcţie care imită scările făcute din plase) care îi permite regizorului să dea o imagine terifiantă a războiului. Merită aşadar lăudată scenografia datorată lui Olaf Altman, dar şi costumele atemporale create de Cinzia Fossati.

Nu mai vedem celebra căruţă a Annei Fierling (regizorul procedând, pesemne la un proces de aerare), absente sunt şi celebrele pancarte cu funcţii informativ-avertizoare ce fac parte din arsenalul socotit obligatoriu al teatrului epic. Textul acestora se aude însă citit din off. Există şi muzică, hai să o numim de completare, aşa cum e inserţia bincunoscutei piese Summer time, există şi obiecte de recuzită al căror rost este acela de a juca funcţii specifice anacronismului în teatru. Iată, am reţinut, de pildă, apariţia unei sticle de Cola.

Impresionează, este senzaţional de-a dreptul procesul de coordonare al figuraţiei şi aici meritul revine deopotrivă coregrafiei lui Denis Kooné Kuhnert, regizorului, semnatarului light designului creat de Norman Plathe-Narr dar şi componenţilor acesteia. Adică Timea Jerovszki, Csilla Varga, Gizella Kicsid,, Réka  Csutak, Kinga Ötvös, Alpár, Fogorasi, Róbert Laczkó Vass, Adrian Nicolae, Antonella Ábrahám, János Platz, Szilárd  Péter Szöcs,  Gelléert  Szalantai, Norbert Szallos, Elöd Bálint, Máté Erdei, TÍmea Gyengye, Gellert Nagy, Kristóf Nagy Kopeczi Szabolcs Orbán, Kata PánczeL, Melinda Szepsi,, Noéi  Szántus, Zsuzsa Tatár, Péter Varga, Áron Wagner, actori profesionişti dar şi studenţi la Facultatea de Teatru a Universităţii „Babeş- Bolyai“.

Se reţin o serie întreagă de imagini-cheie precum construcţia monumentală din finalul părţii întâi, apariţia lui Kattrin oarbă, valenţele dobândite de roşul din spectacol.

Cert e că Armin Petras semnează cel mai bun spectacol al său de pe o scenă românească. Mutter Courage şi copiii ei mi se pare a fi şi una dintre puţinele mari montări cu care se poate mândri teatrul românesc în anul 2019. Desigur, nu întâmplător faptul acesta se întâmplă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Şi mai mult ca sigur toate acestea nu ar fi fost posibile fără extraordinara trupă de tehnicieni gata oricând să facă până şi imposibilul pentru a arăta cât de bună este „trupa lui Tompa“. Europeană în toată puterea cuvântului.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Staatsschauspiel Dresden - „Mutter Courage şi copiii ei“ de Bertolt Brecht; Regia: ARMIN PETRAS;Scenografia: OLAF ALTMANN;Costumele: CINZIA FOSSATI; Dramaturgia: SCHMITZ KATRIN;Coregrafia: DENIS KOONÉ KUHNERT;Aranjament muzical: THOMAS KÜRSTNER, SEBASTIAN VOGEL; Light design: NORMAN PLATHE-NARR; Conducerea muzicală: KATALIN INCZE G.; Asistenţă muzicală: URICH ANIK; Asistent de regie: CAMILLA CECILE KÖRNER, LOUISA ROGOWSKY; Asistent costume: GYOPÁR BOCSKAI;

Distribuţia: Mutter Courage-JÚLIA LACZÓ; Kattrin, fiica ei mută-ZSUZSANNA TŐTSZEGI, MARIA TOMOIAGĂ; Eilif, fiul ei cel mare - ANDRÁS BUZÁSI;Schweizerkas, fiul ei cel mic - CSABA MAROSÁN; Bucătarul - FERENC SINKÓ; Predicatorul - SZABOLCS BALLA; Yvette Pottier - EMŐKE KATÓ Şi: TÍMEA JEROVSZKY, CSILLA VARGA, GIZELLA KICSID, RÉKA CSUTAK, KINGA ÖTVÖS, ALPÁR FOGARASI, RÓBERT LACZKÓ VASS, ADRIAN NICOLAE, ANTONELLA ÁBRAHÁM, JÁNOS PLATZ, SZILÁRD PÉTER SZŐCS, GELLÉRT SZALANTAI, NORBERT SZALLOS, ELŐD BÁLINT, MÁTÉ ERDEI, TÍMEA GYENGE, GELLÉRT NAGY, KRISTÓF NAGY KOPECZKY, SZABOLCS ORBÁN, KATA PÁNCZÉL, MELINDA SEPSI, NOÉMI SZÁNTUSZ, ZSUZSA TATÁR, PÉTER VARGA, ÁRON WAGNER; Data premierei: 19 noiembrie 2019