Un spectacol despre francofonie, cu ironie, în „Cabaretul imposibilului“. O singură limbă şi trei culturi diferite

Cei trei actori - François Lavallée (stânga), Sergio Grondin (centru) şi Achille Grimaud (dreapta), în timpul reprezentaţiei de aseară FOTO: Adevărul/Corina Zorzor

Spectacolul „Cabaretul imposibilului“, invitat din Franţa la Teatrul Odeon din Capitală, a adus pe scenă trei bărbaţi care vorbesc aceeaşi limbă, franceza, însă care au crescut în trei culturi total diferite. În jurul unei mese, cei trei îşi povestesc experienţele căpătate de pe urma călătoriilor pe care le fac împreună în colţurile de lume în care locuieşte fiecare.

Intima scenă şi sală a Teatrului Odeon s-a transformat, marţi seara, în pământ franţuzesc. În spiritul lunii martie, care este dedicată Francofoniei, cei trei bărbaţi – Achille Grimaud din Bretania (Franţa), Sergio Grondin de pe insula colonizată La Réunion şi François Lavallée din Québec – caută să se unească sub acelaşi steag. Spectatorii iau parte la rememorarea unei călătorii lungi, acasă la fiecare dintre ei, pe parcursul căreia îşi dau seama că limba vorbită e singurul lor punct comun, şi nici acela în totalitate. Tocmai pentru a sublinia diferenţele dintre ei, regizorul Mael Le Goff a inserat în discursurile lor cuvinte şi fraze întregi în dialectele fiecărei regiuni. Aceste discursuri colorate fonetic şi expresive vizual constituie însuşi spectacolul – jocul actoricesc şi mişcarea scenică sunt limitate, astfel încât lumina reflectorului să pice pe aducerile-aminte introspective ale fiecăruia dintre cei trei bărbaţi. 

Nu aveau acelaşi cod de comunicare

Itinerariul călătoriei pe care o fac împreună cuprinde cele trei ţări de origine ale fiecăruia dintre ei, cu specificitatea şi ciudăţeniile sale. Nu puţine sunt momentele în care glumesc pe seama muzicii pe care o ascultă unul sau altul, a limbajului pe care-l folosesc şi a condiţiilor geografice în care trăiesc. Ce-i drept, de la călduroasa La Réunion a lui Sergio la cabana în tundra canadiană a lui François e o discrepanţă destul de mare. Tocmai aceste diferenţe nasc şi divergenţele dintre ei. Spre exemplu, Achille (din Bretania) îşi aminteşte că, în timpul excursiei în Québec, s-a certat cu Sergio (din La Réunion) deoarece „nu aveau un cod comun“. De asemenea, canadianul François se arată vizibil iritat atunci când Sergio insistă să spună TeleCanada unui post de televiziune intitulat, paradoxal, RadioCanada. Micile dispute, precum şi momentele pline de emoţie din poveştile lor sunt marcate prin lumina care se înmoaie uşor, devenind difuză, la fel ca şi vocile lor, grave şi apăsate. Tensiunea este însă spulberată printr-o glumă a celorlalţi, iar lumina zvâcneşte din nou, brusc şi puternic, în reflectoare.

Metafora cabaretului imposibil

Fiecare dintre cei trei bărbaţi au fost atât companioni de drum pentru ceilalţi doi, cât şi gazde.  Pe măsură ce călătoria lor trecea de la insula La Réunion la Québec, spre exemplu, locul lor la masă, singurul obiect de decor (însoţită de trei scaune) de pe scenă, se schimba: prin rotaţie, atât Achille, cât şi Sergio şi François au stat pe locul din mijloc, adică cel al povestitorului.

La descrierile sale amănunţite şi multisenzoriale se adaugă însemnările nuanţate ale celorlalţi doi. Astfel, fără să fie nevoie să se schimbe decorurile, ni se creează un tablou complet al locurilor pe care le-au vizitat şi le-au trăit împreună. Spectatorii au „gustat“, pentru o oră şi 15 minute, câte puţin din savoarea insulei La Réunion, înconjurată de ocean, a provinciei friguroase Québec şi a Bretaniei, colţul de vest al Franţei. 

Cei trei actori, care au urcat pe scenă chiar cu numele lor reale – Achille Grimaud, Sergio Grondin şi François Lavallée -, provin din cele trei zone francofone menţionate şi sunt artişti povestitori. Proiectul „Cabaretul imposibilului“ a luat naştere în 2009, iar în 2012 a fost unul dintre marile succese ale Festivalului de Teatru de la Rennes, „Mythos“ (Bretania, Franţa).