La Craiova şi la Bucureşti, în cadrul aceluiaşi Festival Shakespeare, l-am văzut, în 2010, pe actorul Lars Eidinger, întruchipându-l pe Hamlet, în spectacolul lui Ostermeier. Lars Eidinger l-a jucat şi pe doctorul Rank în „Nora“ de Henrik Ibsen, spectacol pe care, de asemenea, l-am văzut la Bucureşti acum nişte ani.

Frivol sau tragic

Thomas Ostermeier e un regizor nonconformist, care sparge toate tiparele, le face ţăndări cu seninătate. Personajele shakespeariene sunt dezbrăcate, la propriu, şi la figurat, de toate şabloanele şi de toate prejudecăţile. Muzică rock, costume moderne, un spectacol interactiv, un actor care rămâne gol-puşcă şi adaptează textul, în funcţie de reacţiile publicului. Glumeşte sau e serios, având o capacitate cameleonică de a fi frivol sau tragic.

Muzica rock, interpreată live pe scenă, reflectă stările personajelor, care dansează, în flashuri stroboscopice, ajungând la stări care frizeaza nebunia, pun în evidenţă dezintegrarea şi mutilarea sufletească. Modelul său estetic sunt fratii Dardenne, care transmit emoţii puternice, realiste, fără „kitschuri sentimentale“.

Thomas Ostermeier (48 de ani), regizor de top al momentului, nu a ocolit actoria: în ‘90-’94 a jucat în mai multe proiecte pe scenele din Berlin. Deţinător al Premiului Europa pentru Noi Realităţi Teatrale, în 2002, a fost numit „artist asociat“ al Festivalului de Teatru de la Avignon. A pus în scenă pentru prima data piese după textele unor dramaturgi contemporani care ulterior au devenit celebri, precum Marius von Mayenburg sau Sarah Kane.
Lars Eidinger (40 de ani) este din 1999 actor al Teatrului Schaubühne din Berlin, creat de Thomas Ostermeier.

„Thomas este regizorul meu preferat, singurul care îmi oferă libertate absolută de exprimare“, a spus Eidinger.

„Timpul este foarte important în teatru. E ceva ce nu mai avem astăzi în societatea şi în economia noastră, unde totul trebuie să crească în viteză. Devii star imediat, iar a  doua zi dispari. Dacă eşti un star făcut peste noapte, fără niciun fundament solid, n-ai cum să rămâi. Conceptul meu se bazează pe această idee simplă: acordă-le oamenilor timp, doar aşa pot deveni mari artişti. Unii dintre actorii noştri au venit direct din şcoală aici şi n-au mai plecat de atunci, cum e Lars Eidinger de exemplu, cu care colaborez de foarte mult timp“, a subliniat Ostermeier.

Diabolism perfect

Richard al III-lea este unul dintre cele mai întunecate personaje din opera lui Shakespeare, fiind adesea comparat cu Macbeth în privinţa cruzimii cu care îşi urmeză destinul. Descris în piesă ca diform, de parcă dramaturgul şi-ar fi propus să-l pedepsească în acest fel, Richard al III-lea îşi revarsă pornirile atavice pentru a-şi atinge scopurile, urzind planuri machiavelice, menite să-i confere puterea politică absolută.

Diabolismul său este perfect încadrat de scenă, iar spectatorul se cutremură în faţa succesiunii de replici presărate cu râsete sardonice, când Richard îşi gratulează propria perfidie.

Complot hidos

După ani de război civil între casele regale York şi Lancaster, Regele Edward al IV-lea se află pe tron. Fratele său cel mai mic, Richard, Duce de Gloucester urzeşte să devină rege. Mai întâi face să fie ucis fratele său Clarence, iar apoi o seduce şi se căsătoreşte cu Lady Anne, nora decedatului şi asasinatului Rege Henry al VI-lea. Când Regele Edward al IV-lea moare de cauze naturale, Richard – ajutat de vărul său, Ducele de Buckingham – complotează să îi urmeze la tron. Regina Elisabeta, văduva lui Edward al IV-lea, îl suspectează pe Richard şi i se dovedesc temerile atunci când fraţii ei Rivers şi Grey sunt executaţi. Mai apoi, Richard îi întemniţează în Turnul Londrei pe cei doi fii ai Elisabetei, îi declară bastarzi şi capturează tronul.

Odată încoronat, Richard ordonă execuţiile celor doi tineri prinţi. Henry Tudor, Conte de Richmond, urmaş al Casei Lancaster, se pregăteşte să invadeze Anglia. În noaptea dinaintea bătăliei Richard este bântuit de fantomele tuturor victimelor sale; a doua zi, este omorât în bătălie la Bosworth Field. Richmond devine Henry al VII-lea şi se căsătoreşte cu Elisabeta de York, reunind în sfârşit casele Lancaster şi York, şi încheind astfel Războiul Rozelor.

În România, a rămas memorabilă montarea lui Mihai Măniuţiu de la Teatrul Odeon din 1993, în care Marcel Iureş l-a interpretat pe Richard al III-lea.

Richard al III-lea, interpretat de Lars Eidinger la Craiova, cade în el însuşi, se înnămoleşte în propriul lui întuneric, atingând planul ultim al autodistrugerii.

Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova 2016

„Richard III” de W. Shakespeare

Regie: Thomas Ostermeier
Scenografie: Jan Pappelbaum
Costume: Florence Von Gerkan
Colaborator costume: Ralf Tristan Scezsny
Muzică: Nils Ostendorf
Video: Sébastien Dupouey
Dramaturgie: Florian Borchmeyer
Design Lumini: Erich Schneider
Instruire Păpuşari: Susanne Claus, Dorothee Metz
Lupte scenice: René Lay
Distribuţie:
Richard III: Lars Eidinger
Buckingham: Moritz Gottwald
Elizabeth: Eva Meckbach
Lady Anne: Jenny König
Hastings, Brakenbury, Ratcliff: Sebastian Schwarz
Catesby, Margaret, Primul Ucigaş: Robert Beyer
Edward, Lordul Primar al Londrei,
Al Doilea Ucigaş: Thomas Bading
Clarence, Dorset, Stanley,
Prinţul Ţării Galilor (păpuşă): Christoph Gawenda
Rivers, York (păpuşă): Laurenz Laufenberg
Baterist: Thomas Witte