Un pic din Shakespeare, ceva mai mult din Cehov...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o cronică datând de la începutul anului 2014, cronică dedicată unui spectacol cu piesa „Conversaţie după înmormântare”, montat la Teatrul bucureştean „Bulandra” de regizorul Alexandru Darie, invocam destinul straniu de care a avut parte în atât de complicata şi imprevizibila lume teatrală românească literatura dramatică scrisă de Yasmina Reza.

Reamintesc aici în linii mari povestea. În 1998 apărea la azi, din câte se pare şi din păcate dispăruta editură UNITEXT, un elegant volum de teatru ce conţinea trei piese datorate scriitoarei cu nume dulce-acrişor, aşa cum i se părea acesta într-o cronică Marinei Constantinescu, Yasmina Reza. Piesele, numite Artă, Zeul măcelului şi Conversaţie după înmormântare, erau traduse de Violeta Popa, Elena Drăguşin-Popescu şi Alex-Leo Şerban, şi beneficiau de recomandarea entuziastă conţinută într-o prefaţă datorată lui Dan C. Mihăilescu. Prima jucată a fost, curios!, scrierea ce mie cel puţin mi se pare cea mai dificilă, adică exact Conversaţie după înmormântare, montată de regizorul Cristi Juncu într-un efemer Han cu tai înfiinţat la Ploieşti pe vremea în care mai era director la Teatrul „Toma Caragiu” din localitate teatrologul şi regizorul Lucian Sabados. De abia apoi avea să vină rândul celeilalte comedii negre, intitulată Artă, iar cea din urmă avea să fie azi atât de supralicitata, după părerea mea şi supraevaluata comedie Zeul măcelului. Pe care la un moment dat aveau să se bată simultan două Teatre bucureştene.

După montarea din anul 2000 a Conversaţiei, spectacol despre care mie mi-a fost imposibil să găsesc vreo cronică, a intervenit o lungă aşteptare. Poate fiindcă despre aşteptare pare să fie vorba în piesă, cel puţin în montarea cu o stranietate poate niţeluş prea căutată pe care a semnat-o în 2014 la „Bulandra”, Alexandru Darie. După care am avut parte iar de un lung hiatus încheiat la începutul stagiunii 2019-2020 graţie unui spectacol cu totul remarcabil, simplu, firesc, valorând la cote maxime, dar fără nici cea mai mică urmă de excese, trăirile, sentimentele şi, pe cale de consecinţă, tot ceea ce înseamnă arta actorului. Spectacol realizat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila de un expert în montarea acestui tip de texte ( a se vedea considerabila şi insuficient apeciata reuşită cu Ţinutul in miezul verii  de la Teatrul Mic), nimeni altul decât regizorul Vlad Massaci. Deloc întâmplător, probabil, faptul că directorul instituţiei producătoare este acelaşi Lucian Sabados.

Imagine indisponibilă

Construcţia acestei piese care păstrează în intimitatea ei un pic din Shakespeare, ceva mai mult din Cehov, este de o rigoare clasică. Unitate de timp (totul se consumă, ajunge la climax şi se rezolvă în nici mai mult nici mai puţin de 24 de ore), unitate de loc (căreia scenografa Vanda Sturdza i-a găsit o excelentă şi deloc încărcată însă cum nu se mai poate mai semnificantă transpunere, potenţată de light design-ul iscălit de un virtuoz al domeniului-Daniel Klinger dar şi de conceptul sonor, adică de muzica creată de Vlaicu Golcea), unitate de acţiune. De fapt, aparentă lipsă de acţiune Şase personaje adică fraţii Nathan, Edith şi Alex, vârstnicii Julienne şi Pierre, şi aparent nepoftita Elisa în jurul căreia se concentrează disputa s-au reunit pentru ceremonia funerară prilejuită de moartea lui Pierre. Cei şase nu fac nimic altceva decât să vorbească, să se macine unul pe altul, să se provoace unul pe celălalt. Adică să răscolească rănile trecutului. Să îşi pună pe masă biografiile, rivalităţile, conflictele. Aşteptând fierberea unei imense tocăniţe. Pentru ca, în fine, să se reconcilieze. 

Marea ştiinţă a lui Vlad Massaci constă în inspiraţia de a fi găsit soluţia de natură să confere consistenţă aşteptării. De a transforma primejdia banalităţii, poate chiar şi aceea a plictisului, în atmosferă, carnaţie, palpit, umanitate. Adică în tot ceea ce se cheamă simplu viaţă. Darşi în tot atâtea prilejuri de a crea roluri, adică personaje adevărate date lui Liviu Pintileasa (excelent în Alex), lui Valentin Terente (bun, riguros, exact în Nathan), Ramona Gîngă (cu o complexitate şi frustrări bine dozate în conturarea personajului Edith), Narcisa Novac (bine aleasă şi minuţios condusă în ceea ce risca să fie altminteri doar decorativa Elisa) şi Monica Ivaşcu şi Dan Moldoveanu care ambii aleg exact culorile ce trebuie pentru a-i desena pe vârstnicii Julienne şi Pierre.

Imagine indisponibilă

Teatrul “Maria Filotti” din Brăila –CONVERSAŢIE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE de Yasmina Reza; Traducerea: Alex Leo Şerban; Regia artistică: Vlad Massaci; Scenografia: Vanda Sturdza; Muzica: Vlaicu Golcea; Lighting designer: Daniel Klinger; Cu: Valentin Terente (Nathan), Ramona Gîngă (Edith), Liviu Pintileasa (Alex), Monica Ivaşcu (Julienne). Dan Moldoveanu (Pierre), Narcisa Novac (Elisa); Data reprezentaţiei: 13 septembrie 2019.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite