Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane: „Viaţă şi teatru pe Scena lumii“ de George Banu

George Banu, în casa sa de la Paris

Volumul "Viaţă şi teatru pe Scena lumii", scris de reputatul critic de artă George Banu, a apărut în Colecţia Egografii a Editurii Polirom, fiind publicată şi în ediţie digitală.  Volumul cuprinde o selecţie de articole publicate în revista "Dilema veche".

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de faţă depăşeşte, prin anvergura consideraţiilor lui George Banu, frontierele spaţiului artistic şi devine, în sensurile sale profunde, o meditaţie necesară asupra condiţiei adesea neliniştitoare a prezentului. Ea reuneşte o suită de contribuţii relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, şi, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune şi claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecţiei culturale, istorice şi sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelenţă impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăţilor cotidianului, valenţele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenţei umane.

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercând să sesizez secvenţe importante din viaţa culturală europeană şi să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artişti, de călătorii marcante, de spectacole de excepţie.

Astfel se constituie un mozaic personal ce reuneşte fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sunt pe «scena lumii».

Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care suntem actori şi totodată spectatori – când jucăm, când privim, permutaţie nesfîrşită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcţiilor şi vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei şi din caruselul neobosit al vieţii. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri”, apreciază George Banu.

Fragment din eseul „Teatrul îl caut peste tot”

„Nu e uşor să te dedici teatrului, mai cu seamă ca spectator, nici măcar ca actor sau scriitor. Eu am fost un spectator constant, dar fără încetare confruntat cu dilema insolubilă a „iubirii şi neiubirii de teatru”. Jean Vilar spunea despre Jean-Louis Barrault că eroarea lui provenea din faptul de „a fi iubit prea mult teatrul”. I-a lipsit un gram de „neiubire”. Iubirea şi neiubirea îşi sunt reciproc indispensabile, definitiv complementare. În această dificilă relaţie „dublă” persistă ecoul îndepărtat al celebrei interogaţii „A fi sau a nu fi?”. Iată dilema cu care m-am confruntat, fără a găsi nici răspuns definitiv, nici soluţii ultime: n-am ales şi mi-am admis „sfâşierea”. Sfâşierea de a fi în inima „iubirii şi a neiubirii” de teatru, căci acesta-i destinul celui care, ca mine, l-a constituit într-o viaţă „secundă”. Viaţă „dublă”, şi în acest sens interpretez celebrul titlu al cărţii lui Artaud Le théâtre et son double. „Dublul” teatrului e viaţa transformată sub impactul acestei experienţe de substituţie pe care ne-o permite el. Acolo „trăim” ceea ce nu reuşim să trăim în lume. Compensaţia unei frustrări zilnic resimţite pe care, uneori, graţie spectacolelor de excepţie, o temperăm parţial în laboratorul obscur al sălilor. Aici domnesc corpul şi clipa, accidentul şi dispariţia – considerate contrarii artei în accepţiunea sa clasică. Aceasta e motivaţia suspiciunii care a suscitat-o şi a procesului care i s-a intentat teatrului.

Loc repudiat al falsului şi al repetiţiei! Poate, dar în momentele de incandescenţă, scena devine mai intensă decât existenţa şi revelează adevăruri ascunse, destăinuie crime tăcute, eliberează iubiri neasumate. Teatrul se află la răspântia dintre artă şi viaţă. Aceasta îl defineşte, căci altfel e invalid. Viaţă şi artă totodată! Asociere hibridă care când repugnă, când seduce. Echilibru acrobatic! În ciuda probelor la care am fost expus în timp, o vocaţie de actor contrariată, una de scriitor refuzată, fără a mai aminti serile pierdute, nopţile regretate, n-am abandonat şi am frecventat obsesiv teatrul, convins că doar cunoaşterea directă ne poate permite să-l apreciem deplin. Dar, astăzi o admit, în întunericul sălii am căutat, cum ar spune Apollinaire, puterea „alcoolurilor tari” proprie spectacolelor care, temporar, calmează rănile sufletului. Şi de asemenea împliniri „teatrale” îmi amintesc ca de ecouri ale unei plenitudini la care altfel n-aş fi avut acces. Nici aventurier intelectual, nici alpinist spiritual, spectatorul care sunt, şi nu doar eu, frecventează teatrul tocmai pentru că acesta îi procură – e drept, rar – şansa unei experienţe extreme, în ciuda confortului aparent de care beneficiază. M-am dus la teatru pentru a-mi compensa un deficit de existenţă şi pentru a profita de pasagera intensitate a unui spectacol! Convins că acest exerciţiu al „falsului” poate conduce şi revela „măduva” adevărului. Ca în Hamlet.”

George Banu (foto) este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi. De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire şi neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) şi Scena lumii (2017).