Un musical indecis, un spectacol ratat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comentariul critic a observat demult caracterul aparte, în ansamblul scrierilor pentru scenă ale lui Teodor Mazilu, a piesei Aceşti nebuni făţarnici.

Valentin Silvestru, un admirator şi un bun cunoscător al literaturii dramatice maziliene, observa, în capitolul Sindromul mazilian, din cartea Ora 19,30 (Editura Eminescu, Bucureşti, 1983) că “piesa aceasta exprimă, poate, la modul cel mai complex, filosofia proştilor sub clar de lună, a nebunilor făţarnici, a aventuroşilor somnoroşi şi a abjecţilor somnoroşi pe care Teodor  Mazilu a scăldat-o într-un sarcasm teribil, un sfert de secol, în proză, teatru, publicistică. Aici, în această parabolă, care ne transmută, parodistic, în transcendent, semănând cu un vesel apolog medieval, se examinează cu minuţie cinismul, văzut şi în etiologia sa, şi în consecinţele ultime, printre ele figurând anularea individului ”. Aceşti nebuni făţarnici e, în opinia aceluiaşi critic, locul în care e exprimat cel mai bine “paradoxul specific al acestei dramaturgii pe care l-aş numi echivocul sincerităţii”.

În Istoria dramatrugiei române contemporane (Editura Albatros, Bucureşti, 2000), Mircea Ghiţulescu defineşte piesa drept “o farsă atroce”, aducând în sprijinul afirmaţiei sale argumente precum crescendo-ul foarte elaborat, galanteriile semidocte ale delapidatorului Iordache sau asasinatul burlesc din final. Nu e vorba însă numai despre atât. Ci şi de irealitatea satirică pe care se mişcă aici, mai pronunţat ca oriunde altundeva, personajele maziliene. E vorba, de asemenea, despre atenţia acordată detaliilor, despre dorinţa dramaturgului de a-şi valorifica ideea prin “însumare şi nu prin sinteză”. Iar dacă Valentin Silvestru sublinia caracterul de sinteză al piesei, Mircea Ghiţulescu merge încă şi mai departe spunând că Mazilu trebuie privit nu neapărat şi nu strict limitativ ca un autor dramatic, ci ca “un filosof al moralei”, ca un “moralist în accepţiunea pascaliană a termenului”.

Cert e un lucru. Dintre toate piesele lui Mazilu, Aceşti nebuni făţarnici e scrierea cel mai puţin datată. Pentru a o face să treacă, la aproape 50 de ani de la scriere, proba timpului şi să îşi probeze validitatea, nu e nevoie de nici un fel de artificii, de cosmetizări sau, mai exact, de sulemeneli. În ignorarea acestui detaliu, în sulemeneala artificială şi capricioasă şi în pseudo-intelectualizarea textului prin interpolarea cu poezii altminteri foarte frumoase ale lui Emil Brumaru constă greşeala fundamentală pe care a comis-o  Constantin Dicu, cel care semnează adaptarea tv şi regia spectacolului produs de Televiziunea Română.

acesti nebuni fatarnici tvr

Având la dispoziţie distribuţia cu actori de mâna întâi pe care a avut-o,  o distribuţie conţinând artişti apţi oricând să se constituie oricând într-o nouă generaţie sau nou val de “actori mazilieni”, aşa cum sunt Marian Râlea (Iordache), Mircea Rusu (Dobrişor), Cerasela Iosifescu (Camelia), Virginia Mirea (Silvia), Dan Condurache (Sublimul în caz de forţă majoră) şi Petre Lupu (Adam)  pe post de capete de afiş, Constantin Dicu trebuia să se aplece asupra piesei, asupra analizei de text. Şi nicidecum să facă din el pretextul unui musical accidental, cvasi-improvizat (deşi muzica originală îi aparţine unui bun compozitor de marcă aşa cum e Dani Constantin), cu ariete şi cuplete pe versuri de Emil Brumaru tratate asemenea textelor pe care regretatul Mihai Maximilian le inventa odinioară pentru spectacolele de la Grădina Boema, cu Stela şi Arşinel.

image

Cum nu am la dispoziţie un televizor dotat cu funcţii olfactive- nu ştiu, nu cred să se fi inventat încă aşa ceva- nu pot spune dacă intertextul Mazilu- Brumaru e “o combinaţie sulfuroasă”, cum pretinde absolut aiuritor şi descalificant textul de promovare ce mi-a fost trimis pe mail de PR-ul Casei de producţie din TVR şi care s-a găsit, de altfel, postat şi pe site-ul instituţiei, dovedind totala nepricepere în ale limbii române a celui ce l-a conceput. Pot doar susţine arbitrariul, derizoriul, inutilitatea şi ineficienţa combinaţiei. Pot să mă delimitez cât se poate de ferm de caracterul revuistic imprimat spectacolului de regizor.  Pot să afirm că nu mi-a fost defel pe plac intenţia de comercializare în ambalaj lucitor a textului mazilian. Şi mai pot să spun că, în ansamblu, zisul spectacol e o ratare. Păcat.

Televiziunea Română-Casa de producţie- ACEŞTI NEBUNI FĂŢARNICI de Teodor Mazilu;

Cu inserţii din volumul “Commedia dell’Arte” de Emil Brumaru;

Adaptarea tv şi regia: Constantin Dicu;

Imaginea: Ovidiu Guzu;

Montaj: Constantin Marciuc;

Regia de montaj: Silvia Coman;

Decor: Ovanez Papazian;

Costume: Silvia Porojnicu;

Muzica: Dani Constantin;

Coregrafia: Andrea Gavriliu;

Cu: Cerasela Iosifescu, Virginia Mirea, Marian Râlea, Mircea Rusu, Petre Lupu, Cristian Irimia, Dan Condurache, Daniel Turturică;

Asistent regie artistică: Zoe Bălan;

Realizator: Ruxandra Ţuchel;

Producător: Alexandru Munteanu;

Data primei difuzări: 23 februarie 2015

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite