Un Godot care vine. Actorul tânăr

În contextul ultimelor săptămâni, de zgomot intens şi furie conţinută, timp în care opinia noastră publică înregistrează protestele privind Roşia Montană, tragica soartă a unui băieţel de patru ani, cacofoniile guvernamentale etc., o întâmplare reuşită m-a făcut să merg la Costineşti pentru câteva zile, la Gala tânărului actor.

Aveam şi un interes profesional legat de cursurile mele de la facultate dar şi o curiozitate: cine (mai) este actorul tânăr azi în România? Nu-i aşa că pare un subiect …neserios! Cum adică, “ţara arde şi…”?

Dar o ţară “arde” în mai multe feluri. În aceste zile, nu numai tânărul actor a fost în prim plan, ci şi Festivalul Enescu e încă în desfăşurare. Dacă spectacolul haotic al evenimentelor zilnice nu ne-a asurzit total, am putea să fim atenţi şi la altceva. Pare că vorbim de lumi paralele şi, pentru un anume public, chiar aşa şi este. Nu e grav, e doar o stare de fapt. În cazul actorului tânăr, starea de fapt ar putea face mai mult zgomot şi da naştere la o “furie” mai semnificativă, dincolo de plângerile uzuale.

 Care sunt acestea? Şi cine răspunde?

Actoria, un mod de viaţă. Îi/le privesc cum atacă scena; cum încearcă să stabilească un contact credibil cu publicul; cum vorbesc sau gesticulează; cum tac sau privesc. Cum au de înfruntat dificultăţile unui spaţiu - scena de la Vox Maris din Costineşti - cu care nu sunt obişnuiţi. Directorul artistic al Galei tânărului actor, regizorul Radu Afrim, a lucrat cu ei/ele înainte, dar adaptarea la spaţii care nu sunt scena tradiţională, cea care îţi dă siguranţa, e un exerciţiu pe care la facultate îl practici mai puţin sau chiar deloc. Au un timp limitat. Unii vor să interacţioneze cu publicul, şi atunci se grăbesc sau, dacă ştiu ce vor să facă, reuşesc. Sunt încântaţi că au un cadru, oferit de UNITER şi Vox Maris, dar şi de prestigiul regizorului şi al unui juriu empatic (cu Oana Pellea în frunte), în care să poată prezenta propria performanţă. Căci asta li se cere. Spre deosebire de alte domenii, inclusiv, politica, verdictul e dat pe loc de către public pentru performanţa din acest moment. Ai pierdut, asta doare al dracului. Trebuie să te autoevaluezi: ce ai învăţat la clasă şi n-a mers aici?  Te-a învăţat cineva echilibrul dintre “output” şi “outcome”?

Cât de pregătit/ă eşti ca să lucrezi mai mult, adesea fără bani, adesea stând cu chirie, mâncând ce apuci, vrând, totuşi, să îţi îmbunătăţeşti performanţa? Într-un oraş, într-o ţară ca a noastră care nu le creează condiţii pe măsura a ceea ce au ei/ele de oferit: trăire, sentimente puternice, un plâns sau un râs zdravăn, contagios, producător de reacţii ale minţii şi corpului tău de spectator. Ăsta e…job-ul lor, pentru asta sunt antrenaţi, mai bine sau mai rău, ca să îi scoată pe spectatori din starea de “spectator” pentru a-i face participanţi. Ca şi în democraţie, cu cât ai mai mulţi participanţi decât “spectatori”, cu atât mai bine. Aceşti tineri actori au ales, însă, un mod de viaţă dospit la focul succesului care nu vine de fiecare dată.

Şi şcoala? Şcolile de teatru, cum se numesc ele neoficial, prea multe pentru o ţară ca a noastră, scot în fiecare an în jur de 270-300 de absolvenţi: nu de actori, ci de absolvenţi. Prea puţini urmează apoi masteratul care să le completeze studiile universitare. De ce? Acesta este acum devalorizat cu peste 50% din ceea ce promitea acum cinci-şase ani. Învăţământul teatral aplică prost (sau e pus într-o situaţia neconformă cu obiectivele sale) efectele procesului Bologna. De fapt, învăţământul teatral ar fi trebuit, la fel ca alte domenii vocaţionale, să aibe un cadru legislativ specific. Nu un cadru gândit inginereşte. Cadrul în care se desfăşoară acum nu este unul potrivit pentru a produce actori, regizori, scenografi, coregrafi sau păpuşari, marionetişti.  Cum şi cine s-a luptat pentru a crea acest cadru? Răspuns: prost şi nimeni. De ce? A fost mai interesant, mai eficace salarial să se profite de ceea ce guvernul a putut oferi la un moment dat decât să te lupţi pentru a crea un nou cadru.

Teatrele nu îi/le pot angaja pe toţi/toate. Numărul teatrelor subvenţionate de la buget nu a crescut în 23 de ani. Numărul grupurilor, companiilor independente, private se luptă pentru supravieţuire, uneori la modul propriu, accesul lor la finanţarea din bani publici fiind îngreunat, blocat sau restricţionat. Contractul pe perioadă determinată  e o fata morgana pentru mulţi actori tineri. Ei şi ele nu vor însă decât să poată lucra şi să poată apărea pe o scenă în faţa unui public. Asta este viaţa lor. Nu e o viaţă uşoară.

Cine răspunde? Un actor, ca şi un ministru sau orice politician sau şef ori director, trebuie să mănânce, să-şi plătească facturile, poate are deja un copil, o familie.  Pentru el e mai greu decât pentru ceilalţi : în cazul său lipsa banilor şi a condiţiilor “răsplăteşte” un mod de viaţă şi de interpretare în public, în cazul celorlalţi, cel mai adesea abundenţa banilor răsplăteşte un post: dacă primii postesc, ceilalţi nu, pentru că li s-a dat un post. Unui actor i se dă un rol. Cel cu postul nu dă socoteală decât foarte rar, cel cu rolul trece proba cu fiecare apariţie pe scenă. Dar nu cred că asta îl interesează pe dl. primar general al Capitalei! Reducerea bugetului la teatrele subvenţionate de Primărie explică acum o tăcere densă. Cum te lupţi cu asta? Primele victime sunt, fireşte, tinerii actori. Au început lucrul la un spectacol şi acesta s-a oprit. Trebuie să caute altceva. Toată investiţia de până atunci s-a dus.

Un viitor aproximativ. UNITER ca şi Gala tânărului actor ar putea urma un proces de rebrenduire. Dacă Gala e regândită de regizorul Radu Afrim în ideea creării unei pieţe specializate, a unei Burse dedicată primirii, formării şi promovării actorului tânăr atunci, poate, lucrurile s-ar putea schimba. Un site găzduit de UNITER ar fi un alt instrument bun. Ar fi, poate, mai utilă realizarea unui echilibru între numărul mare de premii acordate anual lumii teatrale şi consolidarea unui cadru mai eficient de stimulare a valorilor emergente. Dacă premiile aduc o recunoaştere, în acelaşi timp ele şi muzeifică. Mai important pentru actorii tineri cred că este acum să poată lucra cât mai mult şi mai diversificat: le trebuie condiţii (spaţii, teatre noi, cadre precum Costineştiul), dar şi o permisivitate mai mare din partea banului public. Unele performanţe văzute la Gala tânărului actor din acest an încurajează o “rezistenţă” mai mare la lipsa de curaj şi imaginaţie a guvernantului, şi îndeamnă la valorizarea unui mod de viaţă “spectaculos”, dar şi riscant astăzi. Un miner se poate bloca în subteran pentru a cere să i se respecte drepturile, inclusiv cel la muncă. Un actor nu se poate …bloca în scenă; el este aşteptat în fiecare seară şi nu poate lipsi de la întâlnire. E un Godot care apare şi aduce speranţa întrun mîine de care toţi avem nevoie.