Îi apreciam modernitatea, o aşezam într-o serie stilistică asemănătoare scrierilor lui Neil LaBute, Conon Mc Pharson sau Ivan Viripaev, îi lăudam teatralitatea, calitatea, autenticitatea, inteligenţa replicii. Capacitatea de a surprinde cititorul, respectiv ipoteticul şi atât de doritul spectator prin umor, ironie şi inspirate răsuciri de nu numai de condei, ci şi de situaţie. Îmi exprimam speranţa că nu va dura mult până când o vom vedea pe scenă şi nădejdea că În trafic îşi va găsi regizorul potrivit.

Acesta a apărut în chiar persoana autoarei textului. Alina Nelega. Îndeobşte, cel mai de adesea cu temei, câteodată şi dintr-o prejudecată ce, la urma urmei, îşi află originea în chiar temeiul invocat mai devreme şi antecedentele aferente, criticii de teatru, cu atât mai mult criticii de teatru de modă veche aşa cum sunt eu, nu se arată din cale afară de entuziaşti la auzul veştii că autorul x a decis să îşi monteze singur piesa y. Argumente în favoarea reticenţei sunt destule, cel mai îndemână fiind acela că autorului de literatură dramatică nu îi este tocmai simplu să se obiectiveze atunci când e vorba de propriul text. E milos, excesiv dar şi explicabil de milos cu propriile replici, cu propriile cuvinte, devine complet refractar la orice amputare de text, nici nu vrea să audă de zicerea “ce se taie nu se fluieră”. Optează pentru o montare “literară” a propriului text pe care îl muzeifică înainte de vreme.

Nu ştiu, nu cred ca Alina Nelega să fi tăiat vreo replică din ceea ce a scris. Dar- fapt lăudabil- nu a acţionat ca sclava propriului text. Pe care nu l-a muzeificat, nu l-a tratat static, ci l-a reorganizat într-un autentic discurs scenic, durat cu viziune de regizor.

În trafic e, prin scriitură, o succesiune de şapte monologuri. Ni se adresează pe rând şase femei şi un câine. O fac având drept pretext un “eveniment rutier” cărora le-au fost martori. Eveniment ce ajunge să fie calificat din comoditatea, din indiferenţa, din lenea “organelor” drept ‘’un fapt de viaţă, un simplu fapt de viaţă”. Cănd el nu este deloc aşa. Ci o execuţie în stil mafiot a unei persoane devenită incomodă. Însăşi “şefa de protocol”, executanta crimei, apare în piesă. Interesant e că nu faptul, nu crima, nu accidentul interesează. Că el se limitează la condiţia de simplu pretext pentru o succesiune de “discursuri” în care cele şapte “voci” îşi întocmesc propriile dosare de existenţă. Vorbind despre ele, uită de victimă.

În calitate de regizoare, Alina Nelega nu a conceput spectacolul montat la Sala Mică a Teatrului Naţional din Târgu Mureş ca unul pentru şapte actriţe. Ci ca unul gândit pentru una singură care are astfel şansa de a ne arăta cât îi e de diversificată paleta stilistică, cât de originală prin raportare la sine însăşi poate să fie, cât de uşor sau de greu evită primejdia căderii în autocitare. Elena Purea merită cu asupra de măsură încrederea ce i-a fost acordată. E mereu alta în fiecare dintre cele şapte personaje pe care trebuie să le joace. Personaje de vârste diferite (femeile în cauză  au de la 25 la 55 de ani, câinele are 9), de condiţii sociale diverse, cu experienţe de viaţă felurite. Sunt femei puternice sau femei slabe. Simple, sofisticate ori cu glazură de sofisticăreală. Tandre ori dure.

Important e că nici Elena Purea, nici Alina Nelega nu concep montarea pe modelul, pe calapodul recitalului. Ci vor să ne ofere un spectacol de teatru autentic, de relaţie nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii. Cine sunt aceştia? Cinci tineri, foarte tineri actori de la Naţional care se exprimă mai puţin prin vorbe, cât mai curând prin dans. Cele şapte monologuri sunt delimitate prin numere coregrafice concepute de Claudiu Ştian şi executate de el împreună cu Andrei Chiran, Claudiu Banciu (foarte bun), Simon Kálmán Attila şi Mihai Bloj. Nu, nu e vorba de numere coregrafice independente, ci gândite în complementaritatea discursului verbal pe care îl continuă, prefaţează, completează.

 Un decor cvasi-minimal imaginat de Tiberiu Toitan şi Oana Micu, un inspirat ambient sonor datorat lui Cătălin Roşaţă, grafitti-ul semnat de Illyés Hunor desăvârşesc fericit ansamblul montării. O montare ce lansează în chip fericit un text şi confirmă existenţa unei mari actriţe: Elena Purea.  


Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania Liviu Rebreanu;

ÎN TRAFIC- Un spectacol de Alina Nelega;

Decor şi costume: Tiberiu Toitan şi Oana Micu;

Coregrafia: Claudiu Ştian;

Ambient sonor: Cătălin Roşaţă;

Grafitti: Illyés Gyula;

Cu: Elena Purea şi Andrei Chiran, Claudiu Banciu, Claudiu Ştian, Simon Kálmán Attila, Mihai Bloj;

Data reprezentaţiei: 22 iunie 2014