Nu am o situaţie riguros exactă, dar, din câte ştiu, la ora actuală, piesa figurează pe afişele Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara (primul, cred, care l-a introdus în circuitul scenic românesc), dar şi pe cele ale colectivelor de limbă română din Târgu Mureş, Oradea, Turda şi, cel mai recent, Satu Mare. Ceva asemănător s-a întâmplat prin anii ’80 ai secolului trecut cu o scriere a unui dramaturg sovietic de origine basarabeană, Aleksandr Ghelman, Într-un parc, pe o bancă. Tot un text în două personaje, despre care astăzi, când a reintrat în repertorii datorită unui spectacol de la Teatrul Metropolis, se afirmă, de către unii comentatori grăbiţi şi nefamiliarizaţi nici cu istoria teatrului, nici cu istoria tout court, că  ar data din perioada glasnostului şi a perestroikăi. Uitându-se că Într-un parc, pe o bancă s-a jucat pentru prima oară în România în 1984, la Teatrul “Bulandra”, adică cu cel puţin vreo doi ani înainte ca Mihail Gorbaciov să rostească cele două vorbe magice care i-au adus şi ele (dar nu numai ele)  celebritatea.

După cum bine se ştie, Prah vorbeşte despre deranjamentul extrem produs în viaţa unui cuplu sărac, din cale afară de sărac, un neaşteptat şi masiv câştig la loterie. Cei doi urzesc la început tot felul de planuri de chivernisire pentru ca, mai apoi, să fie cuprinşi de o  disperare atât de profundă încât să decidă distrugerea biletului norocos şi rămânerea la statutul social şi material iniţial.

La Teatrul de Nord din Satu Mare, spectacolul a fost montat de regizorul Vadas László, în scenografia lui Albert Alpár. Impresia iniţială e că directorul de scenă a intenţionat supradilatarea comicului textului şi metamorfozarea acestuia în grotesc. De unde puternicele crize de isterie ale femeii, jucată de Gabriela Chirilă. Atât de puternice încât, la început, ele îl miră, apoi îl descumpănesc, ca, într-un final, să îl dezarmeze definitiv pe bărbatul interpretat de Dorin  C. Zachei.

Regizorul şi scenograful au intenţionat însă mai mult decât atât, aşa că au introdus o supratemă. Nu doar bogăţia reprezintă o stare de excepţie, ci şi sărăcia. Nu numai bunăstarea extremă te izolează de viaţa reală, ci şi pauperitatea maximă. Ambele te condamnă să trăieşti ca sub un clopot de sticlă, izolat. Trecerea devine, aşadar, imposibilă. Asta vrea, cred, să sugereze decorul. Ideea nu e rea atâta doar că, uneori, clopotul de sticlă, executat, de fapt, din plexiglas, afectează claritatea percepţiei replicilor. Nu grav, nu esenţial. Jocul actoricesc e simplu, e curat, e omenesc, e plin de temperament. Iar spectacolul în sine e unul mai mult decât onorabil.

Teatrul de Nord  din Satu Mare-  PRAH de Spiró György; Traducerea: Zeno Fodor; Regia: Vadas László;  Cu: Gabriela Chirilă şi Dorin C. Zachei; Data reprezentaţiei: 12 aprilie 2014