Regizorul Claudiu Goga a montat un Cehov realist, în care regăsim o atmosferă mai mult nemţească decât rusească. „Pescăruşul“ aminteşte de spectacolul său de la Braşov, „Puterea obişnuinţei“, după întunecata piesă a austriacului Thomas Bernhard .

Spectacolul de la Teatrul de Comedie din Bucureşti transpune conflictul romantic şi artistic născut între  ingenua Nina (Anca Dumitra), autoritara  Irina Arkadina (Emilia Popescu), fiul ei, creator de piese experimentale, Konstantin Treplev (Alexandru Pavel) şi faimosul scriitor Trigorin (Ştefan Bănică Jr.), iubitul Arkadinei.

Nonconformistul Treplev, contorsionat de propriile căutări artistice, e îndrăgostit de Nina, tânără fată de la ţară, proaspătă şi nepervertită, care cade victimă superficialităţii lui Trigorin (Ştefan Bănică Jr. interpretează un rol care i se potriveşte mănuşă, fiind construit după tipologia sa). Conflictul dintre generaţii, dintre nou şi vechi, e reprezentat prin replici dure: Arkadina nu acceptă modernitatea noii viziuni regizorale a fiului, pasaje importante în piesă fiind dialogurile despre (ne)şansa artei experimentale.

Arkadina, o femeie rece

Şi regizorul Andrei Şerban a făcut în 2007 un Cehov antiromantic la Sibiu, însă atmosfe-
ra rusească era păstrată în spectacolul în care jucau Maia Morgenstern (Arkadina), fiul său, Tudor Aaron Istodor (Treplev), Cristina Flutur (Nina).

În montarea nouă de la Comedie, rolul Arkadinei nu este în cheia musicalurilor, nici în zona de comedie în care Emilia Popescu (47 de ani) excelează (pe actriţă ne-o amintim în „Marlene“, în regia Cătălinei Buzoianu, sau în „Chiriţa of Bîrzoieni“, în regia Iarinei Demian, ambele spectacole în 2004 ). Deşi a mai jucat Cehov, fiind Natalia Ivanovna  în  „Trei surori“, spectacolul regizat de Alexandru Darie la Bulandra în 1995, Emilia Popescu întruchipează acum, crispat, un personaj rece. 

În rolul Arkadinei, o femeie elegantă, îmbrăcată cu clasă, în rochiile de seară semnate de Liliana Cenean, actriţa nu reuşeşte să transmită drama mamei, prinsă între amant, fumurile unei cariere trecute şi propriul fiu. Personajul e statuar şi nu convinge nici  când face sex pe un scaun cu plictisitul Trigorin, ca să-l prindă înapoi în mrejele ei. 

În regia lui Claudiu Goga, Emilia Popescu a mai jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti, în Nora, din „Jocul ielelor“, în 2007.

 „Câştigătorul ia tot“

„Mă tem de convenţiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, şase pentru bărbaţi, patru acte, peisaje (priveliştea unui lac), o mulţime de conversaţii despre literatură, puţină acţiune, multă iubire“, scria Cehov despre piesa sa, scrisă în 1895.

„Pescăruşul“ a fost pentru prima dată pus în scenă în 1896. Doi ani mai târziu, regizorul Constantin Stanislavski a montat piesa pentru Teatrul de Arte din Moscova, producţia devenind unul dintre cele mai mari evenimente din istoria teatrului rusesc. Piesa face trimiteri explicite spre „Hamlet“, chiar şi prin ideea de spectacol în spectacol. Treplev pune în scenă o piesă în care joacă Nina. Arkadina şi fiul ei citează replici din „Hamlet“.

Treplev încearcă să îşi recâştige mama care nu-i acceptă modernitatea unei noi viziuni regizorale. Îl urăşte de moarte pe Trigorin, pe care îl consideră un uzurpator. În faţa lui Treplev, Trigorin are totul: succes în literatură, succes la femei. „Câştigătorul ia tot“: şi faima literară, şi iubita, şi mama – cele mai importante femei din viaţa sa, Nina şi Arkadina, adorându-l şi punându-l pe piedestal pe cel mai mare duşman al lui
Treplev.

Cinicul Ştefan Bănică Jr.

Nina îl va părăsi pe Treplev pentru cinicul Trigorin. Ea îşi confundă biografia cu actul artistic. Trupul mort al unui pescăruş, în jurul căruia este
construită simbolistica piesei, e o premoniţie pentru destinul personajelor.

Anca Dumitra (foto), în interpretarea Ninei, este stridentă în unele pasaje, uneori din cauza dicţiei neînţelegându-se ce vorbeşte sau, dimpotrivă, ţipându-şi replicile.

Cea mai puternică parte din spectacol este finalul, când şi interpreta Ninei îşi revine, reuşind să redea emoţia şi drama personajului, îngropat la propriu, ca şi pescăruşul ucis odinioară la conacul de la ţară. Scenografia semnată de  Lia Dogaru este simplă, întunecată, cu o scenă mai mult goală sau în care apare, simbolic, un copac răstignit alb, la umbra căruia personajele servesc un picnic.

Personajele Maşa (Mirela Oprişor), Evgheni Sergheevici Dorn (Vladimir Găitan), Piotr Nikolaevici Sorin (Florin Dobrovici) sunt bine şi expresiv conturate în viaţa, odinioară, monotonă şi liniştită de la ţară. Finalul Ninei e puternic şi salvează spectacolul. Ce rămâne? Strigătul Ninei: „Sunt doar un pescăruş“. Şi sufletele goale, pe o scenă dezgolită. 

„Pescăruşul“, de A.P. Cehov

Teatrul de Comedie
din Bucureşti

Traducere: Maşa Dinescu

Regie: Claudiu Goga

Decor: Lia Dogaru

Costume : Liliana Cenean

Cu: Emilia Popescu, Ştefan Bănică Jr., Vladimir Găitan, Carmen Tănase, Florin Dobrovici, Gheorghe Dănilă, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Alexandru Pavel, Anca Dumitra (foto)

 

 

A respecta spiritul lui Cehov nu înseamnă a respecta o formă estetică împământenită odată cu montările pieselor lui Cehov.

Claudiu Goga

regizor