Nu e preocupată doar de drepturile animalelor, ale lupilor, de exemplu, aşa cum o ştim a fi pe celebra pianistă Hélène Grimaud, ci de soarta tuturor nefericiţilor sorţii de pretutindeni. De la cele ale imigranţilor la drepturile bărbaţilor exploataţi, terorizaţi de-a dreptul de soţii şi de copii. De la schimbările raporturilor de putere din familia de azi, în care totul pare a fi cu susul în jos, la schimbările climatice şi consumatorism.

Scrisă în 1993, tradusă foarte bine în româneşte (din versiunea ei franceză, probabil) de Doru Mareş, Family Affairs e o piesă care nu putea să fie decât pe gustul regizorului Radu Afrim. Aşa după cum o recomandă titlul, piesa este preocupată de problemele din ce în ce mai complicate şi mai nefireşti din familiile de azi. Family Affairs e o piesă cu bunici loviţi de bolile vârstei şi tocmai de aceea ţinuţi în lesă cu scopul de a nu fugi de  acasă, cu soţii ultra-progresiste cărora puţin le mai pasă de vechile reguli şi care ştiu că după uşa trântită de Nora la părăsirea „casei cu păpuşi” orice e posibil (o ştiu fără să fie obligatoriu ca pentru aceasta să îl fi citit pe Ibsen), cu fete care nu se maturizează niciodată, având tot felul de vise erotice bizare şi interzise cu propriii taţi pe care îi asimilează în mintea lor debusolată cu mari  vedete de odinioară, cu alte fete, dublu mascate, încurajate de propriile lor familii să se prostitueze, dar nu oricum, ci pe bani buni şi oferind servicii complete de maximă calitate pentru ca beneficiarul să fie mulţumit, cu băieţi neîmpliniţi din punct de vedere sexual care îşi terorizează taţii, adevăraţi sau vitregi, şi speră să afle tainele amorului de la femei cu experienţă, chiar dacă acestea sunt „sexiagenare”.  

Family Affairs e, carevasăzică, o piesă despre o harababură în familie. O harababură în familie şi de familie în care, din cine ştie ce motive, pe lângă membrii tradiţionali mai împart o cameră de tip hardughie (decorul: Tudor Prodan), cu mobile aglomerate şi sentimente amestecate o anume Nina, responsabilă cu enterteinmentul şi negrul Fernando. Cu toţii îmbrăcaţi cât mai fistichiu, mai afrimian cu putinţă (costume: Cosmin Florea). Nu ştiu dacă Fernando e numit chiar aşa de autoarea scrierii sau rebotezat ca atare de regizor, defel întâmplător, de altminteri, fiindcă în show- ul de la Teatrul „Odeon” mai toate personajele sunt pasionate de muzica formaţiei ABBA. Aşa după cum aflăm încă din prologul spectacolului, bazat pe un dramatis personae muzical, susţinut ca atare de Cezar Antal, Mihai Smarandache şi Marius Damian. O muzică pe personajele din Family Affairs o şi cântă, aici ca şi în alte spectacole ale sale, regizorul citând cabaretul.

Harababura aceasta de familie, o familie cu genealogii neclare, adusă pe scenă de Radu Afrim şi o seamă de actori foarte buni care îşi fac bine, uneori cam apăsat şi prea strigat datoria în coordonatele fixate de regizor ( Cezar Antal, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Pavel Bartoş, Vlad Bîrzanu, Nicoleta Lefter, Ruxandra Maniu, Virginia Rogin, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Dan Iosif, Nicu Coman) e astfel plănuită încât la început să râzi cu gura până la urechi, iar apoi să stai şi să reflectezi şi să plângi în hohote. Sunt multe, foarte multe lucruri caraghioase, comice în spectacolul lui Afrim, dar e şi multă, extrem de multă tensiune şi nervozitate latentă care, descătuşată, scăpată de sub control poate să producă tragedii imense.

Problema e că planul regizorului nu se paginează scenic chiar aşa cum ne-am fi dorit noi, spectatorii, şi cum sunt sigur că şi-ar fi dorit Radu Afrim însuşi. Ceva nu se leagă, altceva nu curge, fragmentul rămâne fragment, citatul rămâne citat, gluma rămâne glumă, lacrima de asemenea, dar nimic mai mult. Spectacolul e prea lung, prea uniform, prea lipsit de reale surprize şi de autentică invenţie. E re-creativ şi nu creativ, în pofida eforturilor interpreţilor. Ceea ce pentru regizor ar trebui să funcţioneze drept semnal de alarmă.

Teatrul ODEON din Bucureşti- FAMILY AFFAIRS de  Rosa Liksom; Traducerea: Doru Mareş; Un spectacol de: Radu Afrim; Decorul: Tudor Prodan; Costumele: Cosmin Florea; Cu: Cezar Antal, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Pavel Bartoş, Vlad Bîrzanu, Nicoleta Lefter, Ruxandra Maniu, Virginia Rogin, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Dan Iosif, Nicu Coman; Data reprezentaţiei: 17 noiembrie 2015