Ultima dorinţă a lui Carmen Galin: funeralii departe de ochii breslei şi ai presei. Regizorul Andrei Şerban: „Îngerii, care înţeleg tot, s-o primească“

Ultima dorinţă a lui Carmen Galin: funeralii departe
de ochii breslei şi ai presei. Regizorul Andrei Şerban: „Îngerii, care înţeleg
tot, s-o primească“

Carmen Galin (1946-2010)

Actriţa Carmen Galin, care a murit vineri cu o zi înainte de a împlini 74 de ani, a dorit ca funeraliile sale să se desfăşoare într-o discreţie absolută: doar patru persoane o vor însoţi pe artistă pe ultimul drum.  Nimeni din breaslă sau din familie nu cunoaşte detaliile ceremoniei de înmormântare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizorul Andrei Şerban, cu care acriţa a colaborat şi la Piatra-Neamţ şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, a scris un text emoţionant, la dispariţia artistei.  "Reveria a fost întreruptă de soneria telefonului. Rodica Mandache mă sună la New York şi mă anunţă că a murit Carmen Galin. Nu e uşor niciodată când cineva moare, dar e şi mai greu când dispare brusc o colegă de generaţie cu un talent vulcanic, uriaş. Când eram tineri şi ea debuta la Piatra Neamţ, am distribuit-o în rolul principal din Omul cel bun din Seciuan. Performanţa ei remarcabilă a rămas înscrisă în istoria teatrului românesc, iar Biţă Banu îmi spunea azi la telefon că, deşi a trecut peste o jumătate de secol de atunci, el încă o vede pe Carmen în Shen-Te la fel de vibrantă ca şi cum ar juca acum. Când am revenit în '90, Carmen devenise, după cum era de aşteptat, o mare vedetă a teatrului. Cu atât mai mult am fost surprins şi bucuros când mi-a spus că doreşte să facă parte din noua mea echipă la Naţional. Au fost trei ani fructuoşi, în care a strălucit în roluri extrem de dificile şi diferite, precum Elektra, Maria din Noaptea regilor sau Charlotta din Livada cu vişini.

Se spune de prea mulţi actori că au fost mari atunci când mor, dar Carmen chiar a fost o mare actriţă, cu un instinct care pătrundea direct la sursa rolului, cu o intuiţie dublată de inteligenţă şi un curaj dement de a-şi expune emoţia. Romantică, sexy, cu o surprinzătoare autoritate, juca orice - comedie, dramă, tragedie, farsă - cu un amestec de forţă şi sensibilitate, violenţă şi lirism, căldură şi răceală. Publicul o adora, colegii la fel. Şi totuşi, curând după demisia mea de la Naţional, Carmen a decis nu doar să plece şi ea din teatru, dar chiar să se retragă definitiv de pe scenă. Decizia ei a surprins pe toată lumea.

Pentru mine, explicaţia ei, cum că nu mai putea accepta să vadă Naţionalul coborând sub nivelul calităţii câştigate prin lucrul nostru împreună, a fost credibilă doar pe jumătate. Adevărul e că o schimbare radicală în viaţa ei personală a provocat renunţarea bruscă la teatru. Deşi mulţi au invitat-o insistând să revină, a refuzat categoric. I-am propus şi eu roluri pe care le-ar fi putut juca magistral. N-am avut succes. Un sfert de secol de absenţă de pe scenă e un lung interval. Nu am înţeles niciodată această decizie. Eu care, dimpotrivă, am fost toată viaţa legat de teatru (poate prea mult), mă întreb constant dacă aş putea să trăiesc în afara lui. Chiar şi în acest moment, când teatrele sunt închise, îmi e greu.

Şi dacă scena e azi în întuneric, poate fi un semn de doliu pentru o actriţă care a servit, deşi nu până la capăt, arta teatrului. Pentru mine e foarte trist, să nu spun tragic, că ea nu a folosit întregul potenţial al marelui ei talent.

Închei pe o notă luminoasă: în 1995 montam la Opera din Bucureşti Oedipe de Enescu şi dintr-o dată banii de producţie au fost blocaţi. Motivele erau clar politice. Cei direct afectaţi erau tinerii studenţi de la Podul, care nu mai puteau fi plătiţi. Carmen a avut spontan iniţiativa generoasă să ofere o sumă importantă pentru ca studenţii să fie recompensaţi. Astfel am putut duce la bun sfârşit spectacolul. Gestul ei a rămas misterios, la fel de misterios ca tot ce era legat de izolarea ei de lume la Băneasa, în spatele zidurilor înalte ale vilei ce-i purta numele.

Îngerii, care înţeleg tot, s-o primească", a scris Andrei Şerban, pe liternet.ro.

"Ne-a părăsit Carmen Galin, o actriţă exceptională, un suflet nobil, un om extraordinar. Drum lin către stele, Carmen! Dumnezeu să te aibă-n paza Sa!", a subliniat şi Nicu Alifantis, prieten al artistei.

Tudor Giurgiu: S-a retras în glorie şi n-a mai vorbit nimic despre ce-a fost

"Pentru mine, personal, TIFF 2016 nu a însemnat doar vizita la Cluj a marii dive Sophiei Loren, ci şi întîlnirea cu Carmen Galin. A fost greu să o conving să vină la Cluj, să iasă din bîrlogul ei unde se simţea atît de bine, înconjurată de flori şi căţeluşi, dar a zis “da”. Şi uite-aşa, într-o seară de joi, mă uitam după ea prin marea de oameni aflaţi la cocktailul de la Casino, din Parc, pînă cînd o colegă mi-a semnalizat-o. Emoţie, fuck it, am îmbrăţişat-o şi m-am comportat ca şi cum ne-am şti de-o viaţă şi am fi făcut 10 filme împreună. Partea tare e că după 20 de minute de vorbă, cam aşa ne şi simţeam. Zgomotul de fond al mulţimii se estompa uşor-uşor, cei care mă salutau şi voiau un small talk se retrăgeau politicoşi şi rămîneam doar noi doi, adică ea şi subsemnatul în chip de receptor de poveşti, emoţii, afecte. L-a remarcat în depărtare pe Sandu Bindea şi, vrînd să-l surprindă, s-a transformat brusc în şcolăriţa care vrea să-i facă o şotie. Am devenit complice şi am asistat la momente de actorie fină, schimburi discrete de priviri, comentarii din vîrful buzelor. Bindea era făcut şi el „mat”. Mă uitam la ea prelung şi nu-mi venea să cred că nu mai făcuse film din 1991. Juca şi „se juca” cu o naturaleţe incredibilă. La gala de la Teatrul Naţional a primit Premiul de Excelenţă al festivalului şi a vorbit publicului scurt, la obiect, evocînd legăturile ei cu Clujul şi cu oamenii lui. 

Distinsă, elegantă, fără nimic care să trădeze ostentaţie sau sentimentul de „prea mult”. 

Am mai vorbit de atunci de câteva ori iar anul trecut, în martie, am sunat-o cu gîndul să ne vedem să îi propun să accepte un rol în filmul la care începeam să lucrez. Am găsit cu greu cafeneaua din Băneasa Shopping City unde a propus să ne întîlnim şi am început să pitchuiesc.

La fel de elegantă as always, m-a refuzat. Că nu poate pleca de acasă perioade lungi, „ce-o să facă ea cu cîinii, cu sufletele de care are ea grijă?” Şi a început să-mi povestească din nou despre bucuriile mici din viaţa ei, iar eu o trăgeam iar şi iar spre film. I-am zis că fac orice şi o fur pentru filmare doar o zi sau două, ea mi-a zîmbit prelung. Cum ar veni „Ştiu că mă minţi, măi Tudore...”

Enfin, ne-am despărţit cu promisiunea că nu e un nu ferm şi că o să îi dau scenariul la citit. A trecut un an, am mai amînat proiectul iar Carmen Galin nu mai e. O să îl fac cumva dar plecarea ei doare. Din o mie de motive dar şi pentru că nu am mai întîlnit pe nimeni care să-şi asume cu atîta convingere şi delicateţe misterul în jurul propriei persoane (trăind în vremuri cînd postăm pe Insta ce mincăm, pe cine iubim, fiecare plajă vizitată).

S-a retras în glorie şi n-a mai vorbit nimic despre ce-a fost şi cum a fost.

Mi-a vorbit doar despre marea ei dragoste, omul de lîngă ea care a plecat şi el prea devreme. Avea un şarm nebun, indiferent dacă era pe scenă, la cafenea sau, la grădinărit, în curte. Drum bun!", a scris, pe pagina sa de Facebook, Tudor Giurgiu.

Laurenţiu Damian: "Era un cântec"

"Era un cântec…N-a ştii nimeni că m-am dus…El continua aşa: numai m-or vedea că nu-s!

S-a schimbat cântecul: …nici nu m-or vedea că nu-s!

Cântecul mai avea ceva legat de cer, de lume şi pădure…sus e cerul, largă-i lumea, bine c-a-nfrunzit pădurea…Adică pădurea este eternă! Noi nu! Dăm un strigăt la ivirea în lumea largă şi mai apoi, un oftat când plecăm, n-a ştii nimeni…Dacă Dumnezeu mi-ar trimite un semn, poate mi-a trimis dar eu de unde să ştiu să aleg semnul meu, i-aş spune: vezi că vine la tine o fată frumoasă foc, are părul strâns într-o coamă, s-a urcat la trapez într-un film, are o pungă cu mere, îi plac ilustratele cu flori de câmp…vezi, ai grijă de Ea! O s-o recunoşti pentru că a învăţat un cântec pentru tine. Un cântec care se termină aşa: hai, hai, pe sub flori mă legănai…", a conchis Laurenţiu Damian.

În 1995, actriţa s-a retras complet din activitate şi din viaţa publică

Născută la Iaşi, Carmen Galin a debutat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, în anul doi de facultate. Pentru că a fost şefă de promoţie, i-a fost propus postul de crainic la televiziunea publică, însă l-a refuzat. ”Voiam să fac teatru. Aşa că am plecat la Piatra Neamţ”, spunea ea. A fost actriţă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, apoi a Teatrului Naţional din Bucureşti. A jucat în peste 25 de filme artistice şi de televiziune, între acestea - ”Ilustrate cu flori de câmp” (1975), de Andrei Blaier, ”Tănase Scatiu” (1976), de Dan Piţa, şi ”Zîmbet de soare” (1987), de Elisabeta Bostan. Carmen Galin a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1967, ca şef de promoţie, fiind studenta profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu şi Mihai Mereuţă. A fost colegă de promoţie cu Adela Mărculescu, Ioana Bulcă, Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ştefănescu, Mitică Popescu şi Cristina Stamate. A jucat pe scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1967-1970), Teatrul Naţional din Cluj-Napoca (1970-1975), Teatrul Mic din Bucureşti (1975-1990) şi Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1995). Între rolurile de film şi teatru pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, se numără acrobata Fanny Marcelloni din ”Saltimbancii“, Cristina din ”Faleze de nisip“ (1983, regia Dan Piţa), Sita, surdomuta din ”Tănase Scatiu“ (1976, regia Dan Piţa), una dintre soţiile profetului, personajul negativ din ”Profetul, aurul şi ardelenii“ (1978), Pica, fiica personajului titular din ”Bietul Ioanide“ (1980, ecranizare după George Călinescu), avocata B. B. Mirea din ”Secretul lui Nemesis” (1987, regia Geo Saizescu), dar şi Electra din ”Trilogia antică“ a lui Andrei Şerban. În 2016, a primit premiul de excelenţă la gala celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.  Carmen Galin este cunoscută pentru rolurile sale din cinematografie. În 1995, actriţa s-a retras complet din activitate şi din viaţa publică, dedicându-se cu discreţie unor acţiuni umanitare. În 2016, a primit premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

 

Citiţi şi:

Editorial George Banu: Carmen Galin, Cortina!

A murit Carmen Galin. Pe 14 martie, actriţa ar fi împlinit 74 de ani

Interviu cu Carmen Galin: „Să nu spună cineva că m-am retras pentru totdeauna, că s-ar putea să aibă surprize“ INTERVIU

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: