Tim Robbins a venit, la Odeon, să-l întâlnească pe Andrei Şerban, regizorul care i-a influenţat cariera în Statele Unite

Tim Robbins a venit, la Odeon, să-l întâlnească pe Andrei Şerban, regizorul care i-a influenţat cariera în Statele Unite

Regizorul Andrei Şerban, alături de Tim Robbins   FOTO: Arhiva personală Andrei Şerban

Actorul-regizor TIm Robbins a fost în România, la Sibiu şi la Bucureşti, pentru a prezenta spectacolul său "Visul unei nopţi de vară", după Shakespeare. La Bucureşti, a venit la Teatrul Odeon, special ca să-l întâlnească pe Andrei Şerban, care repetă, aici, un nou spectacol. "A venit surprinzător la repetiţii şi a stat să ne privească, deşi nu înţelegea un cuvânt, dar era fascinat să mă vadă repetând cu tineri actori", a povestit Andrei Şerban.

Cunoscutul regizor Andrei Şerban montează pentru prima dată un spectacol la Teatrul Odeon din Bucureşti, „Soldatul de ciocolată” de George Bernard Shaw.  Sunt programate o serie de repetiţii deschise cu public, programate la Sala Majestic pe 1, 2, 3, 5, 6, 7 iulie, la care va participa şi regizorul.

Tim Robbins, în calitate de regizor, a prezentat la Teatrul de Comedie, Visul unei nopţi de vară, având în această săptămâna trei reprezentaţii. La o conferinţă de presă a avut numai cuvinte de laudă pentru Andrei Şerban, subliniind că şi-a dorit să devină regizor de teatru după ce a văzut, la New York, un spectacol semnat de acesta.

Zilele trecute Tim Robbins a dorit să-l întâlnească pe Andrei Şerban, care repeta cu actorii la Teatrul Odeon.

"A venit surprinzător la repetiţiile de la Odeon acum două zile şi a stat jumătate de oră să ne privească, deşi nu înţelegea un cuvânt, dar era fascinat să mă vadă repetând cu tineri actori de la Teatrul Odeon, piesa lui Shaw, "Soldatul de ciocolată".

Mi-a spus că a fost unul din momentele cele mai speciale ale vizitei în ţară ca să ne întâlnim. Eu am fost şocat şi, evident, flatat, habar n-aveam că el a fost inspirat să devină actor când a văzut, la 14 ani, spectacolul meu, "Agamemnon", în Central Park.

Acum, după 30 de ani, ne-am împrietenit şi, cine ştie?, poate într-o zi vom lucra împreună", a declarat Andrei Şerban, pentru Adevărul.

Distribuţia comediei  traduse de Dana Dima, pe care Andrei Şerban o repetă la Odeon, este alcătuită din Sabrina Iaşchevici/ Nicoleta Lefter, Irina Mazanitis/ Antoaneta Zaharia, Alina Berzunţeanu/ Ana Bianca Popescu, Alexandru Papadopol/ Gabriel Pintilei, Marius Damian/ Cezar Antal, Gelu Niţu/ Constantin Cojocaru, Conrad Mericoffer/ Cătălin Babliuc, Dimitrii Bogomaz.
Scenografia îi aparţine Ankăi Lupeş.

Soldatul de ciocolată, montat de Andrei Şerban în Teatrul lui Dodin

Regizorul Andrei Şerban a montat la celebrul Teatru Maly din Sankt Petersburg, condus de Lev Dodin,  piesa "Soldatul de ciocolată", comedia lui Bernard Shaw.

Foarte actuală în Rusia lui Putin, piesa face  aluzii la expansionism militar, nebunia dictaturii şi iluzia libertăţii. Ovaţiile publicului au confirmat cât de viu şi imediat este mesajul spectacolului "Soldatul de ciocolată" (foto jos).


Foto: Mihaela Marin

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările