„Carnavalul“ din Chişinău, la Teatrul Naţional Bucureşti

„Carnavalul“ din Chişinău, la Teatrul Naţional Bucureşti

Teatrul Naţional Bucureşti

Două din cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional  Mihai Eminescu din Chişinău se joacă şi în acest an pe scena TNB, în cadrul turneului ”Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”.În zilele de 26 şi  27 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Studio, cu câte o singură reprezentaţie fiecare, vor fi prezentate: "Carnavalul"  - spectacol pe texte de Caragiale  şi "Livada de vişini" de Cehov.

Ştiri pe aceeaşi temă

În viziunea regizorului Alexa Visarion, care semnează şi adaptarea, Carnavalul  pe care Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău îl prezintă la Bucureşti, este ”carnavalul nostru” cel de toate zilele, care  ”îşi trimite măştile, cu energia disperării, în intersecţia ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniştitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune …Trădăm plângând, râdem trădând…”- după cum afirmă autorul spectacolului.

În distribuţie, actori cunoscuţi publicului nostru : Anatol Durbală, Ion Mocanu, Petru Hadârcă, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focşa,  Ana Tkacenko, Valentin Zorilă, Mihai Zubcu, Dan Melnic, Olesea Sveclă/Cornelia Maros-Suveică, Angela Ciobanu, Nicolae Ghereg, Doriana Zubcu-Mărginean, Draga-Dumitriţa Drumi, Ecaterina Mardari.

Această distribuţie de şoc a Carnavalului de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toţi cu dăruire, măiestrie şi virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârşit…   Desăvârşit! – aşa sună crezul regizorului Alexa Visarion.

Sau, altfel spus, chiar cu vorbele lui  Caragiale, “actorii când ies pe scenă trebuie să fie nişte posedaţi, să aibă pe dracu-n ei, prin ochi, prin sprâncene, prin gură, prin vârful degetelor, prin toţi porii, să scoată pe dracul acela şi să-l arunce asupra publicului”.

Livada de vişini de A.P. Cehov este premiera acestei luni (mai exact, 19 ianuarie!) a Teatrului Naţional din Chişinău şi porneşte de la celebra piesă pe care Cehov o considera comedie, Stanislavski - tragedie, iar pe afişul de la premieră, în 1904, scria dramă. În viziunea regizorului Alexandru Cozub devine tragicomedie, spectacol savuros despre setea de iubire împărtăşită, despre nevoia de sens şi împlinire. Scenografia spectacolului este realizată de Iurie Matei (decorurile) şi Tatiana Popescu (costumele).

Trei generaţii de personaje - egocentrice, naive, risipitoare şi flecare, îi adună doar Livada, mai mult cea din aduceri aminte decât cea înflorind sub ferestre.

Livada de vişini de la Chişinău provoacă. Vorbind de imperativul schimbării, de indiferenţă şi resemnare: struna ruptă poate fi înlocuită. Altminteri, dacă asemenea bătrânului Firs "nu mai înţelegi nimic… totul s-a destrămat", rămâi zăvorât în casa pustie.  Tăvălugul tranziţiei trece peste tot şi toate.  Casa părintească nu se vinde e un slogan ce dă bine în cântec, nu şi în realitate.  Rostul livezilor e să rămână, imaculate, în memorie.

În distribuţie: Margareta Pântea, Ecaterina Mardari, Doina Severin, Nicolae Suveică,  Victor Nofit, Alexandru Pleşca, Petru Oistric, Mihaela Damian-Oistric, Ghenadie Gâlcă, Ana Tkacenko, Nicolae Darie, Iurie Focşa.

Durata fiecărui spectacol depăşeşte 2 ore, astfel încât ambele reprezentaţii vor beneficia de câte o pauză.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: