Teatrul Masca, după 25 de ani. Visul împlinit al lui Mihai Mălaimare

La împlinirea a 25 de ani de existenţă a Teatrului Masca în spaţiul cultural al Capitalei, TVR2 va difuza spectacolul „Cafeneaua”, cu Mihai Mălaimare în rolul lui Pantalone, spectacol urmat de un documentar care spune povestea unui teatru născut dintr-un vis.

Pe 24 mai 1990, la foarte puţină vreme după Revoluţie, Mihai Mălaimare lăsa în urmă Teatrul Naţional din Bucureşti unde era angajat şi se hotăra să-şi împlinească visul şi să construiască un teatru, teatrul la care visa. A fost poate primul care a avut curajul de a pleca spre teatrul lui ideal... În această lună, se împlinesc 25 de ani de la acel moment, iar Teatrul Masca, teatrul pe care l-a construit Mihai Mălaimare, este une dintre cele mai importante instituţii din Bucureşti, chiar dacă sediul este în cartierul Militari, departe de centrul Capitalei, unde sunt poziţionate celelalte teatre. Iar Mihai Mălaimare a transformat acest aparent dezavantaj, într-un avantaj, încercând (şi reuşind) să ducă teatru în cartier... şi dezvoltând o mulţime de programe pentru comunitate.

Mihai Mălaimare şi-a propus la acel moment să exploateze mijloacele de expresie care au asigurat succesul teatrului popular, de stradă, din Evul Mediu până azi şi a reuşit să creeze un teatru unic. Iar trupa Teatrului Masca şi-a dorit de atunci, în afară de un sediu propriu, un drum personal şi un public cât mai larg. A ales, după cum spun chiar membrii trupei pe blogul teatrului, „două direcţii principale: prima este cea a teatrului de strada (unda paleta de spectacole pleaca de la Clovni, commedia dell arte, teatru medieval, marionete mari, living statues etc.) avand actori cu mijloace de expresie foarte diverse: clovnerie, jonglerie, instrumente, step, pantomima, living statues, mânuire marionete mari de 2 m, dans, cântat live, acrobaţie etc.; a doua este cea a spectacolelor de interior cu scenariu elaborat, inspirat de mari autori, precum N.V.Gogol, G.G. Marquez, E. Briusov, J.L.Borjes, apropiindu-se mult ca stil de genul de teatru-dans, fără cuvinte sau cu un minim de dialog, actorul fiind pilonul central, depozitarul unic al misterului teatral.”

La împlinirea a 25 de ani, Teatrul Masca are un program bine definit şi este iniţiator de festivaluri unice. Cu acest prilej, pe TVR 2, va fi difuzat spectacolul  „Cafeneaua”, luni, 11 mai, de ora 20.05, cu Mihai Mălaimare în rolul lui Pantalone. Iar difuzarea spectacolului va fi urmată, la ora 21:30 de documentarul TV, realizat de Nicolae Cozma, „Cele 25 de feţe ale Teatrului Masca”, care aruncă o privire în culisele şi istoria teatrului. „Născut din iubire pentru artă, mişcare şi gest, de 25 de ani de când a luat fiinţă, teatrul Masca a fost definit de verbul „a căuta”, a căuta forme variate de exprimare artistică, a căuta un sediu, a căuta o trupă”, explică realizatorul.

„Cafeneaua” se bazează pe un text scris de Mihai Mălaimare, care semnează şi regia şi este pus în scenă cu trupa Teatrului Masca. Actorii cântă live pe muzica lui Paul Urmuzescu, dansează în coregrafia inspirată a lui Ion Tugearu, jonglează, sunt acrobaţi, se duelează sub îndrumarea cascadorului Ion Albu, mânuiesc marionete sau fac pantomimă.

„Teoretic, Masca pluteşte către ideal. Este un teatru în care oamenii, de când intră pe poartă şi până ies, au o atenţie distributivă fabuloasă, văd şi simt erorile”, spunea Mihai Mălaimare într-un interviu. „Noi remediem, inventăm, punem pe tapet noi şi noi formule. E un teatru neliniştit, în care încă ne bucurăm de spectacolele noastre. Venim cu două ore înainte de reprezentaţie şi repetăm înainte de fiecare spectacol, indiferent de ce jucăm. Nu e o chestiune impusă de mine, ci impusă de la sine, pentru că spectacolele noastre presupun mijloace de expresie extraordinare, care nu-ţi permit să intri direct de pe stradă, dacă trebuie să faci saltul mortal sau să cânţi, să baţi step… E nevoie de încălzire şi pregătire pentru întâlnirea cu publicul.”

Într-un volum publicat la aniversarea a 20 de ani şi numit „O iubire de-o viaţă”, Mihai Mălaimare şi Anca Dana Florea, este istorisită povestea teatrului Masca şi tot zbuciumul care i-a însoţit naşterea şi existenţa. Într-un Bucureşti postrevoluţionar, câţiva artişti aveau un crez artistic. Programul lor estetic, aşa cum îl amintesc autorii celor două volume, privea spre „a se reaşeza pe sine în mijlocul unei lumi de obiecte care să aibă un sens; a regăsi transcendenţa obiectelor; a regăsi un alt limbaj, capabil de un polisemantism profund; a reaşeza actorul în centrul imaginii teatrale”. Cu acest gânduri plecau la luptă, în căutarea unui spaţiu fizic. S-au aciuat, pe rând, în sediul Partidului Agrar înfiinţat de Victor Surdu (pe Aleea Alexandru), în Biserica Amzei (unde s-a născut, printre altele, „Mantaua”, un spectacol de referinţă), la Liceul Sfântul Sava, locul primelor lecţii ale şcolii de teatru care se anunţa deja, în Piaţa Victoriei, unde au făcut grevă cerând o soluţie, Cinematograful Pacea din cartierul Militari etc.

„Am pornit de la nevoia unui altfel de actor! Asta, pentru că în spaţiul artei spectacolului, arta actorului este cea mai vulnerabilă, mai sensibilă, mai expusă primejdiilor de tot felul. Visam la un alt fel de actor, unul care să ştie de la început că s-a cununat cu gloria trecătoare, cu nisipurile mişcătoare, cu nimicul, unul care să înfrunte timpul şi să se bată pentru fiecare clipă pe care o are de trăit pe scenă, unul care să creadă în poveştile despre şamani, unul care să ştie că scena nu este un loc în care să te laşi privit, ci un spaţiu primejdios pe care, pentru a-l traversa, trebuie, câteodată, să-ţi amanetezi viaţa”.

Azi, Teatrul Masca există, iar povestea lui poate fi descoperită luni seara, în reportajul „Cele 25 de feţe ale Teatrului Masca”.