Teatrul Excelsior, în Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din „Vlaicu Vodă“                                                     FOTO: Vlad Catană
Scenă din „Vlaicu Vodă“                                                     FOTO: Vlad Catană

La finalul anului trecut, Excelsior a devenit primul teatru din România care a obţinut un titlu în Cartea Recordurilor. Distincţia a fost acordată pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” – producţia-eveniment organizată de Primăria Capitalei, prin Teatrul Excelsior, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.

Luni, 21 ianuarie,  de la ora 12:30, în Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, recordul mondial recent stabilit va fi oficializat în cadrul unui eveniment special, la care vor participa actori şi tehnicieni din echipa spectacolului „Vlaicu Vodă”, alături de reprezentanţi ai instituţiilor care au făcut posibilă realizarea superproducţiei. Vor fi acordate diplome onorifice emise de către Guinness World Records care atestă performanţa fără precedent întregistrată de Teatrul Excelsior.

gradena rotativa Vlaicu Voda

FOTO: Elena Coman

Va fi prezentat, în premieră, un video making-of al producţiei „Vlaicu Vodă” şi vor fi rememorate momente-cheie care pun în valoare universul fascinant pe care aceasta l-a generat, precum şi rolul esenţial al gradenei rotative în cadrul conceptului regizoral şi scenografic al întregului spectacol.


Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsio, afirmă:

„Această recunoaştere este cu atât mai importantă pentru noi cu cât nu am... depăşit o performanţă deja înscrisă, ci suntem primii care scriu în Cartea Recordurilor o astfel de performanţă în domeniul-cultural artistic. O realizare cu atât mai valoroasă! Deci, chiar dacă vor mai fi proiecte care vor încerca să depăşească această performanţă, istoria va nota că noi am fost primii! Este un dar pe care Teatrul Excelsior îl face tuturor românilor.

Le mulţumesc tuturor celor din echipa acestui proiect! Au fost peste 700 de oameni care au lucrat zi şi noapte pentru reuşita acestui proiect! Ne dorim ca performanţa noastră să îi inspire pe toţi cei care realizează proiecte culturale (...)”.


Spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru – unul dintre cele mai aşteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri şi, totodată, un demers fără precedent în spaţiul cultural autohton – a oferit publicului larg o experienţă teatrală complexă, ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în perioadele 8 - 10 iunie şi 22 - 26 august 2018.
Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum şase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meşteşugari, un han şi o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeş), sute de costume şi măşti populare, zeci de muzicieni (instrumentişti, cor şi ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreţi, meşteşugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn şi ţesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera lumii româneşti medievale.
Dincolo de dimensiunea sa onorifică, evenimentul din data de 21 ianuarie reprezintă o încununare a eforturilor susţinute ale unei întregi echipe, formată din peste 700 de artişti şi tehnicieni care au lucrat cu dedicare şi responsabilitate pentru plăsmuirea şi împlinirea unui spectacol de poveste, menit să scrie istorie.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite