Teatrul de Comedie, o nouă aniversare

De când e director la Teatrul de Comedie, George Mihăiţă a instaurat tradiţia aniversărilor anuale, semn că era şi e nevoie ca trupa să strângă rândurile cel puţin o dată pe an sau o dată pentru tot anul.

Aşa că ne-am adunat şi la acest început de 2014 în foaierul frumos împodobit al teatrului în jurul unei mici estrade cu rol festiv pentru a ne saluta cu oamenii teatrului din Măndineşti, noi ceilalţi, numiţi cu graţie de director „prietenii Comediei“.

A fost evocat cu reverenţe din nou părintele Teatrului de Comedie, maestrul Radu Beligan, directorul onorific care a dat şi numele sălii de spectacole, a fost glorificat trecutul din care a rămas în imagini amintirea unor actori şi spectacole de neuitat, şi-au afirmat prezenţa tinerele talente, s-au auzit mulţumiri şi promisiuni de viitor, toate acestea stropite cu şampanie în văzul oficialilor şi al sponsorilor omagiaţi şi ei.

Dacă ne gândim bine Teatrul de Comedie are cu ce se mândri, are succese ce merită celebrate, are cum s-ar zice, o viaţă normală, artistică şi nu numai. Aşa încât serbarea anuală cu pricina nu e doar un moft menit să atragă atenţia cum se mai întâmplă prin alte părţi, ci tot un gest de normalitate, într-un proiect de marketing bine structurat şi realizat.

George Mihăiţă şi Mircea Albulescu

În 2013, chiar şi cu dificultăţile financiare cunoscute, Comedia tot a reuşit să iasă pe piaţă cu cel puţin două spectacole noi, tinereşti, „Urâtul“ şi „Cum am învăţat să conduc“, la Sala Nouă, afişul având ca report din stagiunile trecute alte câteva titluri de referinţă precum „Pescăruşul“ sau „Revizorul“. În fine, nu e cazul să ne îndepărtăm prea mult în timp pentru a ne aminti din trecutul lui glorios „Fuga“ de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu, cu Ştefan Iordache, Vladimir Găitan (prezent la petrecere), Iarina Demian (absentă de la festin). I-am întâlnit, în schimb, pe Marinuş Moraru, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Eugen Racotzi şi ne-am amintit de marele succes numit „Troilus şi Cresida“ în regia lui David Esrig, de seria spectacolelor „Brecht“, din care „Dispariţia lui Galy Gay“ cu Stela Popescu nu poate fi omisă (vedeta care a luat drumul revistei a venit să-şi salute foştii colegi, evident). Din faţa Teatrului, bustul lui Gigi Dinică, acum cu adevărat o umbră istorică, (aviz amintirii splendidului spectacol „Umbra“ de Evgheni Schwarz) veghează zi şi noapte pentru ca urmaşii teatrului său de suflet să nu-l trădeze în aspiraţii. Chapeau bas!

Emiia Popescu şi Stela Popescu

Revenind la seara în care teatrul a sărbătorit 53 de ani de la înfiinţare, să vă mai povestim că ea a fost dedicată în 2014 breslei criticilor, cum a zis George Mihăiţă de la înălţimea funcţiei şi a podiumului (în fiecare an e omagiată o categorie de oameni de teatru). Ca urmare un grup vesel de actori de comedie format din Dragoş Huluba, Dan Rădulescu, Alexandru Conovaru şi Smaranda Caragea au reprezentat o scenetă de luat peste picior la adresa criticilor. Zic ei, autorii scenetei, aceştia, criticii, ar avea funcţia medicului de familie din actuala nefericită structură a sistemului sanitar „îndrumând“, la fel ca aceştia, pacientul-spectator într-o ilară neconcordanţă de scopuri şi interese. După exemplele citate sau confecţionate, cronica e în ziua de azi ori zurlie ori prea savantă (e detestat şi repudiat orice criteriu cultural) ori mai degrabă inexistentă, am adăuga noi, având în vedere interesul cu minus dinspre ambele părţi. Ziare şi teatre. Aşa că, omagierea breslei a vizat probabil anticipat viitorul când vreun nebun după teatru, spectator sau specialist, se va bucura să găsească zgâriate pe tăblita electronică a timpului vreo opinie critică. De dragul adevărului istoric.

George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele

Clou-ul serii a fost însă Ada Milea care alături de Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Mihai Adrian ne-au regalat cu „Pinguinul Apolodor“, faimosul poem al suprarealistului Gelu Naum (ah, cât ne lipseşte!), în stilul de acum familiar al acestei cant-autoare (parcă aşa se numeşte!) de geniu. Jucăuşă şi inteligent ironică, precum un Pierrot al vremurilor noi, Dorina Chiriac a susţinut lângă Bânzaru povestea cu adorabile tumbe vocale, iar „pour la bonne bouche“, Ada Milea a dat-o şi pe folclor, parafrazând ironic cum numai ea ştie, piese celebre dintr-un repertoriu demonetizat de prea multe şi false expuneri în epoca de aur, argint, etc. Ne-am despărţit, plecând de la Teatrul de Comedie, la fel de prieteni cu gândul evident la premierele anunţate, aşteptate, visate. De public şi de cronicari. Fiecare cu ale lui.