Teatru, în plină vară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae
Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

Dacă vă gândeaṭi că ne cam tulbură somnul preṭurile crescânde ale utilităṭilor ṣi ale carburanṭilor, care, nu-i aṣa, trebuie aliniate cu cele europene, în timp ce salariile „joacă” tot pe loc sau înregistrează un increment nesemnificativ , mă tem că aveṭi dreptate.

Vom plăti tot mai greu întreṭinerea locuinṭelor, vom cumpăra tot mai rar haine noi ṣi îi vom da încă o lovitură coṣului zilnic, reducând ṣi mâncarea. Asta dacă nu punem la socoteală ṣi (doar) amânata mărire a taxelor. Efectul nu va fi însă doar unul „de imagine”, ci ṣi unul care nu se observă la prima vedere, căci nu vom fi doar mai prost îmbrăcaṭi ṣi mai prost hrăniṭi, ci ṣi mai prost echipaṭi intelectual, pentru a ne putea orienta nu într-o „ṭară de cartier”, cum îi zice Andrei Pleṣu, ci în lumea largă, în care nu puṭini îṣi caută salvarea.

Iar lucrul nu se întâmplă de azi, de ieri. Oamenii nu îṣi restrâng doar nevoile materiale, ci în primul rând pe cele spirituale, căci acolo nu pare să doară. In 2010, când efectele crizei economice încă se simṭeau acut, un Barometru de consum cultural, elaborat de Centrul de cercetare ṣi consultanṭă în domeniul culturii, oferea o imagine a comportamentului românilor faṭă de ofertele culturale.

In general, situaṭia nu favoriza consumul public, ci mai curând pe cel domestic, oamenii preferând să acceseze servicii culturale prin intermediul obiectelor active din gospodăria lor (televizor, computer, radio, telefon mobil, etc.), care oferă diversitate, la costuri accesibile.

Chiar dacă pot fi citite în spaṭiul privat, cărṭile -care nu sunt prea ieftine- nu fac parte, conform aceluiaṣi studiu, din preferinṭele românilor (peste jumătate din ei sunt non-cititori, adica nu citesc nimic). La scăderea cu 45% a pieṭei de carte va fi contribuit ṣi tânăra generaṭie, pentru care litera tipărită nu pare să mai constituie un stimulent de cunoaṣtere. Cu ceva timp în urmă, un adolescent din eṣalonul mediu îmi spunea cu mândrie că nu-l interesează cărṭile: până la vârsta de ṣaisprezece ani citise ... patru !

Dacă întâlnirea cu cartea pare apăsătoare, frecventarea literaturii se poate face ṣi în formula mai atractivă a spectacolului de teatru. In acelaṣi an 2010, proporṭia de respondenṭi care declarau că merg la teatru foarte rar sau deloc crescuse la peste 90%,  faṭă de doar 76%,  în 2005. Pentru anul în curs nu ne putem baza decât pe spiritul nostru de observaṭie ṣi putem confirma că sălile de teatru sunt pline de tineri,  interes  surprins ṣi în studiul menṭionat: tinerii, elevii ṣi studenṭii merg la teatru de două ori mai mult decât media naṭională.

Ii găsim pe tineri ṣi în această vară, la Festivalul „Bucureṣtii lui Caragiale”, iniṭiat de Primăria Municipiului Bucureṣti. Este al treilea an când teatre din capitală ṣi UNATC nu îṣi mai aṣteaptă spectatorii la sedii, ci se deplaseaza ele în spaṭiile publice frecventate de bucureṣteni, cu atât mai mare bucurie, cu cât capitala României îṣi sărbatoreṣte 555 de ani de existenṭă atestată documentar.

Cei care poate nu îndrăznesc sau nu îṣi permit să intre într-o sală de spectacol, pot vedea din iunie până în septembrie, fără niciun cost, producṭii aflate în repertoriile Teatrelor: de Comedie, Masca, Metropolis, Nottara, Mic, al Trupei D’Aya, Circului Globus ṣi Teatrului Evreiesc de Stat.

Astfel de deschideri democratice ale instituṭiilor de spectacole se practică de mult timp, pe alte meridiane, dacă n-ar fi să ne gândim decât la prezenṭa estivală a teatrelor pentru copii, în parcurile pariziene, sau a unor instituṭii artistice de top, cum sunt Metropolitan Opera sau Public Theater, în Central Park din New York. Toate, susṭinute financiar de primăriile metropolelor, adică de principalii colectori de taxe municipale, pe care toṭi locuitorii le plătesc.

In acest an destinul a vrut ca trupa Teatrului Evreiesc de Stat să se obiṣnuiască, fără voia ei, cu un statut ambulant, de aceea poate că îi este mai uṣor să prezinte spectacolele sale în festival, pe alte scene decât cea de la sediu. Pe care nu a mai păṣit din ianuarie, de când vântul a smuls acoperiṣul clădirii, iar intemperiile i-au avariat spaṭiul de joc.

Chiar atunci, în plină iarnă, Maia Morgenstern ṣi trupa teatrului pe care îl conduce au jucat „Mazel-Tov” în plină stradă, pentru a atrage atenṭia asupra situaṭiei imposibile în care se află teatrul. Actriṭa care a strălucit în spectacole semnate de mari regizori, ca Andrei Ṣerban, Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, sau în filme semnate de Michael Cacoyannis, Mel Gibson, Martha Meszaros, Theo Angelopoulos, Lucian Pintilie, sau Dan Piṭa nu ezită să joace oriunde se poate, fiindcă astfel energia creatoare a Teatrului Evreiesc nu este oprită.

Maia Morgenstern – Am jucat, dar nu pe spaṭiul public, ci pe o platformă mică privată. Am jucat cu paltoane, caciuli, căci era februarie. In această vară jucăm iarăṣi afară, prezentăm patru spectacole, în cadrul Festivalului „Bucureṣtii lui Caragiale”.

„Mazel-Tov & Justice for All” este un proiect pe linia teatrului evreiesc: cântece tradiṭionale evreieṣti, prilej de a face cunostinṭă sau de a rememora ce înseamnă folclorul evreiesc, plin de energie ṣi de farmec, kletzmerul cu influenṭe din muzica lăutărească din Moldova, din Rusia, o adevărată confluenṭă culturală. Sunt cântece evreieṣti în idiṣ ṣi bancuri, umor evreiesc din toate timpurile.

Mazel-Tov & Justice for All
Mazel-Tov & Justice for All
Mazel-Tov & Justice for All

Reprezentaţia „Mazel-Tov & Justice for All”  FOTOGRAFII de Oana Monica Nae

Iată o mostră din versurile unuia din cântecele spectacolului, „ Românie, Românie”, devenit binecunoscut în America, datorită vedetei teatrului idiṣ Aaron Lebedeff: „Oi, în România viaţa aşa-i de frumoasă / Că nimănui de nimic nu-i pasă: / Pretutindeni vinul curge în pahare / Ş-o bucăţică de caşcaval se ia de gustare”.

Mazel-Tov & Justice for All foto Oana Monica Nae

Reprezentaţia „Mazel-Tov & Justice for All”   FOTO Oana Monica Nae

Dacă participaṭi la reprezentaṭia cu „Mazel-Tov”, din cadrul Festivalului „Bucureṣtii lui Caragiale”, trebuie să vă pregătiṭi să jucaṭi sârba ṣi să dansaṭi cu actorii, care nu vă vor lăsa să staṭi liniṣtiṭi, pe locuri de spectatori. Ṣi chiar dacă nu veṭi înṭelege versurile în idiṣ ale cântecelor, cum mi s-a întâmplat mie, când nu am avut program la reprezentaṭia de la Sala Auditorium a Ministerului Culturii, veṭi fi recompensaṭi de umorul unora dintre glumele ṭesute în spectacol, în stilul revuistic iniṭiat, in istoria de 138 de ani a Teatrului Evreiesc din România, de regizorul Iacob Sternberg.

In această ultimă jumătate de an, Teatrul Evreiesc a făcut dovada rezilienṭei sale, lipsit fiind, din cauza vitregiei naturii, de locul în care au fost slujite valorile culturii evreieṣti, încă din ultima decadă a secolului al XIX-lea, de când a fost ridicată această clădire, pe terenul doctorului Iuliu Barasch, o casă de cultură mai întâi, în inima cartierului în care trăiau pe atunci 300.000 de evrei.    

teatrul evreiesc de stat foto facebook
teatrul evreiesc de stat foto facebook

FOTOGRAFII de pe Facebook

Sanda Viṣan - Aṭi preluat instituṭia într-un moment de mare dificultate, pe care nu cred că l-a mai trăit vreodată: imposibilitatea de a juca pe scena proprie. Aṭi găsit o soluṭie rapidă, probabil ṣi prin bună-voinṭa colegilor de breaslă, de a juca în diverse alte spaṭii. Totuṣi, aceasta nu e o rezolvare pe termen lung. Ce se întâmplă acum cu clădirea teatrului, care e monument istoric?

Maia Morgenstern- Clădirea Teatrului Evreiesc este monument istoric, mă bucur că aṭi mentionat acest lucru. Dincolo de proceduri, e un păcat să lăsăm teatrul să se prăbuṣească.

S.V. -De când nu a mai fost făcută o renovare sau o reablitare?

 Maia Morgenstern teatrul evreiesc de stat foto sanda visan

M.M. - O consolidare, fiindcă vorbim de siguranṭa oamenilor care lucrează, dar mai ales a celor care ne vizitează aici. Ultima oară a fost făcută în 1954 – ’56. Intre timp s-au făcut numai mici reparaṭii, cârpeli.

S.V. -După 50 ṣi ceva de ani de rezistenṭă eroică e timpul să se întâmple ceva.

M.M. -Am promisiuni ferme, ṣtiu că acest lucru se va întâmpla, aṣa cum e normal: va fi reabilitat teatrul, nu ṣtim când, încă. Ni se cere răbdare. Intre timp au venit ploile, astfel încât pe scena teatrului nu se poate juca, nu ne putem exercita profesia. Jucăm prin bună-voinṭa ṣi prietenia colegilor din alte teatre, care sunt solidari cu noi – iată, nu mi-e teamă de cuvinte mari. Mă gândesc la Teatrul Naṭional – îi mulṭumesc directorului său general, dl. Ion Caramitru. La Teatrul de Comedie, care a fost primul ce ne-a sărit în ajutor, cu greutăṭile inerente – îi mulṭumesc dlui George Mihăiṭă ṣi echipei de la sala lor nouă. Doresc să mulṭumesc ṣi teatrelor independente: Godot ṣi dlui George Remeṣ, care ne-a pus spaṭiul la dispoziṭie fără nicio pretenṭie, din prietenie. Am jucat ṣi la Teatrul de Artă, alt teatru independent.

S.V. - Ṣi la Teatrul Mic, ṣi la Palatul Copiilor.

M.M. - Jucăm ṣi la mall, într-o sală ce a fost adaptată spectacolelor de teatru. Jucăm ṣi la Ministerul Culturii, în aulă. Sigur, nu e o sală de teatru, nu are eclerajul necesar, nici sonorizare ṣi totuṣi noi trebuie să existăm, să jucăm.

Am văzut-o de curând pe Maia Morgenstern jucând pe această scenă de conferinṭe, one-woman show-ul „Astă seră: Lola Blau”. Are dreptate, nu e o scenă de spectacol,  numai că energia marii actriṭe m-au făcut să uit dezagrementele spaṭiului: un cufăr imens de haine îi e de ajuns.

Acest rol pentru care UNITER-ul i-a acordat în 1995 premiul de interpretare feminină îi permite să folosească o gamă de mijloace expresive diverse, pe măsura situaṭiilor prin care trece personajul, o actriṭă evreică, ce fuge din calea nazismului, până în America. De la îndrăgostită euforică, la iubită dezamăgită, de la cântăreaṭă de cabaret, la damă de companie, din ṭara unde orice vis pare posibil, înapoi în Europa post-belică, unde vremea ei a trecut.

In seara când am văzut-o în „Lola Blau”, Maia Morgenstern jucase deja un matineu ṣi pleca după reprezentaṭie să joace în cadrul Festivalului „Bucureṣtii lui Caragiale”.    

Astă seră

Din spectacolul „Astă seră: Lola Blau” FOTO Oana Monica Nae

M.M. - Ṣi în tot răul ăsta, pot să spun că am câṣtigat ṣi alte segmente de public, care ṣtiau mai puṭine despre noi sau nu ṣtiau nimic despre noi. Cred că în tot necazul ṣi toată durerea pe care o simṭim, în tot efortul epuizant al echipei, există si un lucru pozitiv: câṣtigăm ṣi un alt fel de public, pe care poate vom ṣti să-l aducem la sediu, la Teatrul Evreiesc de Stat, din St. Iuliu Barasch.

S.V. - O problemă care adaugă la dificultăṭile rezolvării acestei situaṭii înṭeleg că este statutul proprietăṭii: cine este proprietarul ṣi cine face investiṭiile, pentru un monument istoric, să o spunem încă o dată.

M.M. - Imobilul a fost retrocedat Fundaṭiei Caritatea. Aceasta este acum proprietara clădirii. Fundaṭia Caritatea ṣi autorităṭile, adică Primăria Municipiului Bucureṣti, în subordinea căreia funcṭionează teatrul, ca instituṭie publică de cultură, au semnat un contract de comodat, pe o perioadă de 50 de ani. Conform acestuia, Teatrul Evreiesc de Stat îṣi va desfăṣura activitatea în acest sediu. Astfel, responsabilităṭile, cui ṣi ce-i revine, de la plata salariilor până la întreṭinerea imobilului intră în acest contract.

Pe de altă parte, trebuie spus că legile ṭării noastre trebuie respectate, atât cele de proprietate, cât ṣi legea monumentelor, care spune că, indiferent de natura proprietăṭii, un monument istoric trebuie apărat, în faṭa pericolelor sau calamităṭilor naturale. Acesta este cazul nostru.

teatrul evreiesc de stat

S.V. - Un teatru este o clădire, care acum este suferindă, dar căreia i se va face un lifting sau chiar ceva mai mult decât atât. Totuṣi, un teatru este în mai mare măsură o investiṭie spirituală, umană, afectivă. Cum aṭi desena profilul repertoriului actual al teatrului? Situaṭia materială în care sunteṭi vă permite să construiṭi viitorul imediat al teatrului, să gândiṭi premiere, să reînnoiṭi alte spectacole?

M.M. - Ne-am ṭinut moralul sus, prin ambiṭie. Am repetat ṣi pe holuri, deṣi un spaṭiu propriu pentru creaṭie nu există. Ṣi totuṣi ne-am mobilizat, alături de regizori importanṭi, ca Alexander Hausvater sau Andrei Munteanu, ṣi am scos două premiere.

S.V. - In această perioadă dificilă.

 Teatrului Evreiesc de Stat
 Teatrului Evreiesc de Stat

Comedia „Purimṣpil” FOTO Oana Monica Nae

M.M. - In ultimele ṣase luni am scos două premiere, în care a fost implicată practic întreaga echipă a Teatrului Evreiesc de Stat: „Purimṣpil”, o comedie, un spectacol de tradiṭie, preluând unul dintre primele texte de teatru idiṣ, al lui Avram Goldfaden. Regizorul a gândit cu umor ṣi nostalgie, cu duioṣie, pentru publicul din ziua de azi, atât cunoscători, cât ṣi cei foarte tineri sau complet neavizaṭi, povestea de Purim, care marchează sărbătoarea omonimă. Practic teatrul evreiesc s-a născut din Purimṣpil, din jocurile organizate cu ocazia sărbătorii de Purim, o sărbătoare carnavalescă, în care, în spatele măṣtii care depersonaliza, puteau fi livrate adevăruri usturătoare.

„Nu încape îndoială, „Purimṣpil” este un spectacol destinat comunităṭii evreieṣti, care s-a adunat în martie anul acesta în număr mare, la sala de la  Palatul Copiilor, pentru a se bucura de sărbătoarea de Purim, cu aerul ei de carnaval ṣi de bucurie comunitară.

Frau Hess ṣi grădinile ei
Frau Hess ṣi grădinile ei

Capturi din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

Sanda Viṣan - „Frau Hess ṣi grădinile ei” este un spectacol în cu totul altă tonalitate afectivă decât „Purimṣpil”.

Maia Morgenstern - „Frau Hess”, în regia lui Alexander Hausvater, implică o mare parte dintre actorii teatrului, dar ṣi un invitat, în persoana dlui Constantin Cojocaru. E o ficṭiune, desigur, care are rădăcini într-o situaṭie reală din istoria noastră nu foarte îndepărtată, anume sfârṣitul celui de al doilea război mondial. E o poveste imposibilă între soṭia lui Rudolf Hess, numărul doi în cel de al treilea Reich, ṣi un deṭinut evreu adus la dna Hess să îi fie grădinar, salvându-i grădinile. Se naṣte astfel un prilej pentru fiecare din ei - dar poate fi ṣi pentru fiecare din noi- să facă o introspecṭie, să-ṣi evalueze criteriile, conceptele, sloganurile cu care operează, cu care ne închidem conṣtiinṭa sau închidem gura altora. Adevărurile ṭinute ascunse, odată ieṣite la suprafaṭa conṣtiinṭei, fac obiectul unei profunde ṣi dureroase reconsiderări a eului.

Ca să vedeti „Frau Hess ṣi grădinile ei” va trebui să aṣteptaṭi începutul stagiunii viitoare. Dar merită, căci Alexander Hausvater a organizat, în stilul său caracteristic, o explozie de senzaṭii ṣi de idei, din primul text scris de Milton Frederick Marcus în 2001. Pornind de la cele două personaje ale piesei, prinse într-o imposibilă relaṭie de iubire-ură, regizorul ridică eṣafodajul unui spectacol în care se amestecă stilurile; cabaretul, drama, comedia se succed în scenă, în fluxul continuu al jocului de putere dintre un bărbat ṣi o femeie, o relaṭie în care ea pare să aibă totul, iar el, nimic. Pe fundalul unei realităṭi fluide, cea a dezastrului Germaniei din anului 1944.

Aṣa cum face întotdeauna în numeroasele sale producṭii, fie că le realizează în Canada, Statele Unite, Israel, Irlanda, sau România, Hausvater construieṣte lumi ample, tulburate de o neliniṣte ascunsă ṣi mânate de un demon al nemăsurii, lumi eliberate în final,  prin catharsis.    

Frau Hess ṣi grădinile ei

Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

Sanda Viṣan - Presupun că "Frau Hess ṣi grădinile ei" a fost propunerea dv., nu o cerinṭă a teatrului. Ce v-a determinat să alegeṭi acest text, în acest context?

Alexander Hausvater - Intr-adevăr, „Frau Hess” a fost propunerea mea, bazată pe o piesă cu 2 personaje, pe care am adaptat-o, ca să trecem de la drama celor doi, la conflictul celor două popoare, reprezentate prin această femeie ṣi acest bărbat. Conflictul între ei era bazat pe o ignoranṭă totală unul faṭă de celălalt. O ignoranṭă criminală, care îi face pe fiecare în parte să devină responsabili pentru tragedia colectivă.

Am recurs la mijloacele cabaretului, primordial bazat pe muzică evreiască ṣi Wagner. Cele două culturi se ciocnesc într-un conflict de supravieṭuire, care duce la o convieṭuire dureroasă. Imi amintesc de un critic german, care, la premiera piesei mele „Ghetto”, în Toronto a scris că de fiecare dată când un german întâlneṣte un evreu , ambii încep să tuṣească ṣi sunt prea răguṣiṭi ca să-ṣi mai vorbească.

S.V. -Sunteṭi cunoscut ca un regizor ne-limitat în mijloacele sale scenice, căruia îi plac marile desfăṣurări artistice. Situaṭia de restricṭii parṭiale, în care a trebuit să repetaṭi, pentru ca apoi să prezentaṭi premiera la Teatrul Naṭional din Bucureṣti a influenṭat în vreun fel forma finală a spectacolului?

A.H. - Condiṭiile au fost absolut imposibile, fără timp pe scenă, actorii erau absenṭi la repetiṭii, lucrând sau repetând în săli diferite, condiṭii tehnice dificile, etc.

Eram hotărât de la începutul proiectului să arăt cât de semnificativ e TES-ul, chiar în circumstanṭele cele mai ostile. O companie de teatru îṣi arată adevărata valoare când însăṣi supravieṭuirea sa e în joc. Faptul că teatrul a reuṣit să scoată acest spectacol în momentul acesta e un mare succes moral ṣi denotă un curaj, o demnitate ṣi un sacrificiu al întregului colectiv. Azi mai mult ca niciodată, teatrul trebuie să-ṣi dovedească scopul existenṭei sale ṣi mai ales originalitatea activităṭii, în toate condiṭiile posibile. Numai aṣa un teatru se deosebeṣte de altul ṣi îṣi valorifică un mandat ṣi un repertoriu, pe care nu poṭi să-l vezi nicăieri.

Desigur că rezultatul final a avut de suferit, dar sunt sigur că evoluṭia acestui spectacol va fi de asemenea natură încât fiecare spectacol va crea o verticalitate creativă continuă. Teatrul adevărat s-a dovedit semnificativ în situaṭii de război, revoluṭie, sau criză, etc. TES-ul are o istorie bogată ṣi a devenit cunoscut în toată lumea, datorită activităṭii sale în timpul războiului ṣi în perioada comunistă, când spectacolele sale erau iubite ṣi frecventate de mulṭi bucureṣteni ṣi de public din restul ṭării.

Frau Hess ṣi grădinile ei

Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

S.V. - De ce aṭi simtit nevoia unei distribuṭii duble, pentru rolurile principale?

A.H. - Găsesc că personalitatea actorului nu e exploatată în teatrul contemporan. Doream să arăt în acelaṣi scenariu regizoral actori din generaṭii diferite, cu educaṭii ṣi tradiṭii diferite, în aceleaṣi roluri. E o cercetare a capacităṭii intriseci a actorului de a-ṣi crea personajul prin prisma experienṭei de viaṭă personală, creativitatea lui unică ṣi înṭelegerea  lui asupra unei istorii absurde, ce a făcut ca oamenii să se distruga unul pe altul, în numele unei gândiri politice rasiste, pline de ură.

Frau Hess ṣi grădinile ei

Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

Sanda Viṣan. - Când cineva vă propune un proiect sau când alcătuiṭi dv. o strategie repertorială, alegeṭi texte care au semnificaṭie pentru comunitatea evreiască, sau vă gândiṭi la un public mai larg ? Căci mă întreb în ce măsură mai jucaṭi în idiṣ, mi se pare că majoritatea producṭiilor sunt în română.

Maia Morgenstern - Prioritatea noastră este limba ṣi cultura idiṣ. Faptul că acum, prin oranizarea spectacolelor, prin felul în care reuṣim să ne adaptam într-un spatiu sau altul, anumite spectacole se pretează, altele nu pot fi nicicum jucate în alte spaṭii, v-a făcut poate să aveṭi percepṭia că mai multe spectacole sunt în limba română.

Preocuparea mea, ca manager al Teatrului Evreiesc, este ca tot ce facem –spectacole, evenimente, parteneriate, proiecte- să fie legate de ceea ce înseamnă moṣtenirea ṣi identitatea evreiască, sub toate aspectele: istoric, social, psihologic, folcloric, dramaturgie israeliană. Avem un program dedicat scriitorilor evrei de expresie română. Tot ce se întâmplă în Teatrul Evreiesc are directă legătură cu identitatea evreiască.

Yentl

Din spectacolul „Yentl”   FOTO Oana Monica Nae

Chiar cu un text propus de Maia Morgenstern ṣi-a făcut debutul regizoral Erwin Ṣimṣensohn: piesa „Yentl”, scrisă de Leah Napolin, după povestirea de 12 pagini a laureatului Premiului Nobel, Isaac Bashevis Singer. A fost o intrare remarcată în lumea teatrului profesionist, nominalizată în  2014 la premiul UNITER pentru debut. Semnatarul ei fusese până atunci mai cunoscut ca cel mai tânăr lider al unei comunităṭi evreieṣti din Europa de Est, anume cea din Bucureṣti.

Sanda Viṣan - De ce aṭi ales să debutati cu o piesă ce pune în centrul ei ambiguitatea de toate felurile: filosofică, identitară, de limbaj?

Erwin Ṣimṣensohn – Mai întâi trebuie să vă spun că nu mai fac parte din conducerea comunităṭii evreilor din Bucureṣti. Am fost preṣedintele ei din 2009 până în 2013, când am decis să nu mai candidez ṣi să revin la profesia pentru care m-am pregătit în facultate ṣi în care anul trecut mi-am făcut acest debut întârziat. Un debut tehnic, fiindcă am mai făcut spectacole în perioada facultăṭii, iar în anul patru am lucrat într-un teatru profesionist, la Piatra-Neamṭ, pe un text de Dario Fo, “Francesca a fost răpită”. A fost tot un spectacol de amploare, care s-a jucat cu casa închisă câṭiva ani, până când mare parte din trupa de la Piatra-Neamṭ a plecat, iar spectacolul nu a mai putut fi refăcut. Tehnic, spectacolul de la Teatrul Evreiesc este primul spectacol de după licenṭă ṣi, după criteriile UNITER-ului, este un debut.

Dna Maia Morgenstern mi-a pus textul în braṭe, spunându-mi:  ai aṣteptat zece ani ca să revii la teatru, trebuie să vii la noi. Nu citisem nuvela lui Isaac Bashevis Singer, ṣtiam doar filmul realizat de Barbra Streisand în 1983. Am fost încântat, îmi doream să fac musical, îmi place mult acest gen. Am ṣi început discuṭiile despre cum vom aduce un band live, cum vom aranja partea muzicală ṣi coregrafia, pentru momentele de dans.

Totul a rămas suspendat, pentru că, după ce am citit textul, am realizat că e o distanṭă foarte mare: piesa nu este un musical, ci un text profund dramatic, cu probleme filosofice, chestiuni de identate sexuală, iar eu am încercat să găsesc dilemele ṣi luptele interioare ale personajelor, am încercat să merg pe relaṭiile dintre oameni. N-am căutat să transmit un mesaj socio-politic sau de orice altă natură. Am încercat să creez un spectacol în care să vorbesc despre problemele oamenilor, care sunt universale.

Yentl

Din spectacolul „Yentl”   FOTO Oana Monica Nae

O tânără fiică de rabin, “prea deṣteaptă, ca să-i fie bine”, vrea să studieze Talmudul într-o ṣcoală religioasă, yeshiva, lucru pe care tradiṭia i-l interzice. Deghizată în băiat, Yentl reuṣeṣte să-ṣi înṣele colegii ṣi profesorii, dar, încurcată ea însăṣi în acest joc al aparenṭelor, pe care nu îl poate controla, va sfârṣi prin a se căsători cu o fată. Demascată apoi, va părăsi oraṣul, plecând tot în căutarea învăṭăturii ṣi lăsând în urmă amintirea unui suflet luminat, iubit de cei din jur.

Sanda Viṣan - Este un spectacol cu un climat afectiv specific evreiesc?

Erwin Ṣimṣensohn - E imposibil să nu-l aibă, fiindcă tot background-ul poveṣtii este unul evreiesc. Dar insist să spun că problemele din această piesă nu sunt evreieṣti, ci universale, pot apărea în medii ne-evreiesti ṣi nu neaparat restrictive din cauza religiei, ci din cauza multor motive: valori de familie, sociale sau politice prost înṭelese. Povestea este evreiască, fiindcă personajul principal este o tânără evreică, care vrea să iasă din limitele unei societăṭi închise, restrictive, dorind mult să înveṭe Talmudul, să meargă la o ṣcoală religioasă. Lucruri nepermise în mediul în care trăieṣte.

S.V. - Dar ea nu vrea să înveṭe orice, ci tocmai esenṭa spiritualităṭii neamului ei.

E.Ṣ. - Aṣa e. Duce o luptă pentru dreptul de a învăṭa, dar nu cred că e o problematică strict evreiască. Mediul însă este ṣi mi-a fost mai uṣor să-l construiesc, cunoscând de aproape spiritualitatea evreiască.

S.V. - Ani la rând piesa a fost privită ṣi prin prisma idealurilor feministe, manifeste în secolul XX ṣi accentuat formulate mai ales în deceniul 8, în care textul a fost montat pe Broadway. Astăzi, când căsătoriile homosexuale sunt tot mai acceptate oficial, probabil că această piesă poate fi văzută dintr-o nouă perspectivă. Dumneavoastră cum vedeṭi personajul Yentl?

E.Ṣ. - Am încercat să evit o viziune tezistă, să preiau o anumită direcṭie ṣi s-o duc până la capăt. N-am mizat prea mult nici pe latura feministă a textului.

Yentl

Din spectacolul „Yentl”   FOTO Oana Monica Nae

Pentru interpretarea tinerei care, pornită pe drumul cunoaṣterii, descoperă că pot exista în acelaṣi om mai multe identităṭi, ce în final produc însă confuzie, destabilizând mediul social ṣi impunându-i ca unică soluṭie dispariṭia, Alexandra Fasolă a primit Premiul de Interpretare Feminină, acordat de UNITER în 2014.  

Erwin Ṣimṣensohn  - Am lucrat mult împreună cu Alexandra. Am avut ṣansa de a face o alegere foarte inspirată : o ṣtiam din diverse proiecte la care lucrasem împreună, apoi am văzut-o pe Alexandra în câteva spectacole la Teatrul Evreiesc. Ṣtiam că este o actriṭă extraordinară. Ea a avut partitura cea mai dificilă, un rol pentru care a citit mult, s-a documentat, am stat de vorbă ṣi am muncit multe ore împreună. Ṣi rezultatul se vede.

Ca ṣi celelalte producṭii ale Teatrului Evreiesc de Stat, pentru a se întâlni cu publicul în 2014, ṣi “Yentl” a luat dumul pribegiei, fiind prezentată, atunci când am văzut-o eu, pe scena Teatrului Nottara. Imi închipui ce efort face personalul tehnic, pentru ca decoruri ample, ca acesta, să poată fi montate în diverse spaṭii, fără riscul de a distruge atmosfera acestui mic oraṣ - shtetl - est european, pe care regizorul ṣi scenografa Alina Herescu au creat-o cu atenṭie la detaliu.

„Yentl”  foto oana monica nae

Din spectacolul „Yentl”   FOTO Oana Monica Nae

Sanda Viṣan - Am văzut spectacolul în limba română. Există ṣi o variantă în idiṣ?

Erwin Ṣimṣensohn  - Noi am decis de la început, cu d-na Morgenstern, că voi face spectacolul în limba română. Bineînṭeles, dacă avem spectatori străini, avem pregătită subtitrarea în limba engleză. Toate spectacolele Teatrului Evreiesc au pregătită supratitrarea, în română, dacă se joacă în idiṣ, sau în engleză, dacă se joacă în română.

La întrebarea: la ce serveṣte un teatru în limba idiṣ, răspunsul este simplu: pentru că este o valoare a culturii acestei ṭări, un simbol al diversităṭii ei. Este ceea ce UNESCO defineṣte a fi -ṣi ocroteṣte ca- patrimoniu imaterial universal. In România s-a născut teatrul în limba idiṣ, la Iaṣi în 1876, prin efortul fondatorului său, Aavram Goldfaden, iar această formă de expresie artistică s-a răspândit apoi în întreaga lume, acolo unde trăiesc comunităṭi evreieṣti.  

image

Captură din spectacolul „Frau Hess ṣi grădinile ei” FOTO Oana Monica Nae

Sanda Viṣan - Idiṣul nu mai este o limbă vorbită, o minoritate în vârstă îi mai cunoaṣte sensurile. Mai ṣtiṭi ṣi alte instituṭii similare, publice sau private, în Europa sau America, care să aibă o misiune similară cu Teatrul Evreiesc de Stat?

Alexander Hausvater - Intr-adevăr, idiṣul nu mai e o limbă vorbită curent de minoritatea evreiască din ṭară ṣi din Bucureṣti. E o limbă de creaṭie, care exprimă realităṭi istorice ṣi  creative, ce îmbină sufletul, corpul ṣi imaginaṭia vieṭii evreieṣti, aṣa cum era, ar fi putut fi sau cum a fost visată.

Idiṣul e o limbă care a facilitat comunicarea evreilor provenind din ṭări diferite, le-a oferit un denominator cultural comun ṣi o cultură necesară, ca să depăṣească abuzul, antisemitismul ṣi o politică rasistă, constant utilizată de diferite  regimuri politice.

Există multe alte teatre care functionează în idiṣ, în Polonia, Austria, Canada, SUA, dar în majoritatea cazurilor sunt de factură comunitară, cu actori amatori. Sau dacă nu, au un singur obiectiv, acela de a reda folclorul evreiesc într-un mod nostalgic, ca ṣi cum exprimă realităṭi de mult pierdute în iureṣul istoriei. Nu se pot compara cu repertoriul TES, care îmbină clasicul, modernul, politicul, istoria, cu creaṭia contemporană.

Incă o dată, idiṣul nu e limba bunicii. Din contra, ea devine un instrument internaṭional, ca esperanto sau engleza azi, care transmite forṭa de supravieṭuire al unui popor, de la începuturile biblice, până la un viitor tehnologic rar în Israel. 

Sanda Vişan- Câṭi oameni mai vorbesc limba idiṣ?

Erwin Ṣimṣensohn - Foarte puṭini, dar limba în sine are muzicalitate ṣi este purtătoarea unei memorii culturale, care trebuie să fie reamintită. Este istoria unei comunităṭi care a lăsat o bogăṭie culturală. Faptul că se joacă în idiṣ, cu supratitrare sau traducere la cască, este un lucru benefic nu doar pentru comunitatea evreiască, ci ṣi pentru populaṭia românească.

S.V. - Unde mai poate fi învăṭată limba idiṣ? Se mai studiază undeva?

E.Ṣ. - In România, nu, dar în Europa există interes, ṣtiu că există ṣcoli de vară la Bruxelles, de asemenea în Anglia ṣi în Statele Unite există facultăṭi care au programe de limba idiṣ. Cred în importanṭa spectacolelor în limba idiṣ, dar cred că e important ṣi ceea ce se întâmplă acum la Teatrul Evreiesc, sub conducerea d-nei Maia Morgenstern, anume echilibrul între spectacolele în idiṣ ṣi în română, căci toate sunt purtătoare ale valorilor ṣi tradiṭiilor evreieṣti.

S.V. - Toṭi actorii teatrului vorbesc idiṣ?

E.Ṣ. - Cei care să înṭeleagă limba idiṣ cred că nu mai sunt decât trei, dl Rudi Rosenfeld, dna Leonie Waldman Eliad ṣi dna Morgenstern. Ceilalṭi învaṭă textul ṣi, jucând de mulṭi ani, au devenit destul de fluenṭi în idiṣ.

Sanda Viṣan - In context regional, să spunem cel al Europei de sud-est, ce rol joacă Teatrul Evreiesc de Stat?

Maia Morgenstern - In Polonia, la Varṣovia există Teatrul Evreiesc de Stat Ida Kaminska. Teatre de stat cred că sunt foarte puṭine. In Rusia mai există un teatru de stat, în Israel există o foarte prestigioasă trupă idis, nu ṣtiu dacă e de stat. Deci, suntem unul dintre foarte puṭinele teatre de acest fel.

De aici provine ṣi importanṭa culturală a Teatrului Evreiesc de Stat, la nivel de politici culturale, menite să păstreze diversitatea culturală a acestei zone. Cred ca în peisajul cultural românesc, TES este o componentă foarte importantă, este un loc al confluenṭelor: forṭe ale culturii româneṣti ṣi evreieṣti au existat aici, în conjuncturi nu întotdeauna fericite. Dincolo de trupele idiṣ, aṣa cum au fost ele infiinṭate de Avram Goldfaden, cu primul teatru la Iaṣi, la Pomul Verde, toate au răspuns nevoilor spirituale, culturale, emoṭionale, sociale, ale unei minorităṭi. Când s-a constituit aici la Baraṣeum, teatrul evreiesc ca trupă...

S.V. – Intr-o perioadă foarte grea, chiar imposibilă...

M.M. - ...Artiṣti de diverse forme de expresie au fost pur ṣi simplu eliminaṭi, daṭi afară din instituṭiile de cultură unde funcṭionau, pe motive etnice. Vorbim, evident, de anii ’40, cei ai dictaturii antonesciene. Nu era uṣor să existe ca teatru, aprobări peste aprobări ṣi iar revocări. Aici trebuie subliniat rolul important jucat de Liviu Rebreanu, ministrul culturii în acea perioadă, care a acordat girul său, făcând presiuni pentru ca în acest loc să funcṭioneze o trupă artistică. Limba idiṣ era interzisă pe atunci, se juca iîn română. Acum se cuvine să jucăm în limba idiṣ, de noi ṭine s-o facem la cel mai înalt nivel, să transmitem generaṭiilor care vin ceea ce este viu ṣi interesant în cultura idiṣ.

Una din speranṭele mele ar fi aceasta: să pornim în turnee mai mici sau mai mari, în refacerea traseelor, aṣa cum mergeau trupele evreieṣti, în zone cândva intens populate de evrei, pentru recuperarea acestei moṣteniri culturale. Am vorbit cu directori de teatre din Moldova ṣi Transilvania, care păreau foarte interesaṭi să prezinte spectacolele noastre.

S.V. - Poate n-ar fi rău să mergeṭi ṣi dincolo de graniṭele ṭării.

Tangou Final
Tangou Final

„Tangou Final” FOTOGRAFII de Inno Brezeanu

Sanda Visan  - Aṭi făcut vreun turneu în ultimele două luni?

Maia Morgenstern - N-aṣ spune chiar turneu, ci o deplasare.

S.V. - Unde?

M.M. - La Londra. Teatrul Evreiesc de Stat a fost prezentat cu spectacolul „Tangou Final”, de Mario Diament, ce vorbeṣte cu sinceritate ṣi umor, cu ironie neagră despre lumea artistică, a teatrului ṣi a filmului, ca ṣi despre lumea jurnaliṣtilor, cu păcate, cu speranṭe, cu zone de cruzime, dar ṣi sublime.

S.V. - Cum aṭi fost primiṭi?

M.M. - N-au fost 500 de oameni, au fost numai 499.

S.V. - Intr-o sala de 400 de locuri. Aṭi avut, deci, lume în picioare. Mă mir, căci în occident sunt foarte stricṭi în privinṭa regulilor de protecṭie impuse de pompieri, e mai greu să ocupi culoarele ṣi marginile sălii, cum se întâmplă la noi.

M.M.  - Chiar asta comentam mai devreme cu partenerul meu de scenă, tânărul domn Tudor Aaron Istodor, că a fost o experienṭă extrem de interesantă. Evident, au fost foarte mulṭi români, dar n-au fost numai ei, ci ṣi public londonez, ce a aflat de turneu. Noi am jucat în limba română, aṣa cum a fost creat spectacolul de Moshe Yasur, dar a existat supratitrare în engleză.

S.V. - Nu sunteṭi numai managerul –cum se zice astăzi- acestei instituṭii, ci ṣi vedeta multor spectacole ale teatrului. Când le faceṭi pe toate, aṭi descoperit cumva formula secretă a timpului extins?

M.M. - Da. Dimineaṭa sunt la birou, iar seara sunt la spectacole, niciodată invers: nu semnez acte când sunt pe scenă, nu dau aprobări pe culoar, cu machiajul pe nas!

S.V. - Aceasta înseamnă că dormiṭi uneori în biroul de director?

M.M. - Da. Se întâmplă să ṣi dorm aici.

Nu pot decât să-i urez Maiei Morgenstern să nu mai poată nici măcar să stea în biroul ei, din cauza zgomotului lucrărilor de consolidare a clădirii Teatrului Evreiesc de Stat. Ṣi asta cât mai repede !

Intre timp, actorii bucureṣteni ne aṣteaptă la întâlnirile organizate în plină vară, la umbra pălăriei nemuritorului Caragiale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite