A fost, alături de şi împreună cu Valeria Seciu şi Olga Tudorache şi Rodica Tapalagă şi Leopoldina Bălănuţă şi Tatiana Iekel şi Rodica Negrea şi Ioana Pavelescu, sufletul feminin al Scenelor din Sărindar şi de la Foarte Mic, în roluri ce vor rămâne întotdeauna în amintirea miilor de spectatori, venind să sufoce şi, uneori, toată noaptea trotuarul Sărindarului, de la Capşa până la Palace, nerăbdători să prindă un bilet la Amurgul burghez, Evul Mediu întâmplător, Nişte Ţărani, Nu sunt Turnul Eiffel, Nebuna din Chaillot ...

A jucat strălucit, memorabil, comedie, dramă, agresivă confruntare de idei în texte care impuneau atunci scriitori români şi străini în premiere româneşti şi străine, absolute, uneori, şi s-a dovedit desăvârşită şi în tragedie sub bagheta unor regizori, care au devenit şi ei mituri, cum au fost unii, şi încă mai sunt, alţii, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Cristian Hadjiculea, Dan Piţa, Grigore Gonţa etc., hărăzită de natură cu o alcătuire trupească atât de cuceritoare şi a reprezentat inspirat ipostaza Actriţei necontenit şi incurabil adolescentă care o impunea, provocând în jurul fiinţei ei un halou iradiind tinereţea.

Glasul adolescent i s-a păstrat, ca şi sufletul până în ultimele clipe, fermecător şi luminos în această tinereţe fără bătrăneţe.

A fost îndrăgostită şi a iubit, fericită şi nefericită în acelaşi timp, descoperind, o vreme, 101 trandafiri galbeni la picioarele patului, ca în poveşti, ca să rămână peste iluzii, credincioasă şi devotată şi robită până în ultima clipă iubirii incandescente, mistuitoare şi dureros ascunse pentru un mare regizor de film...

Pentru mine rămâne un model de slujire devotată până la uitarea de sine a scenei de scândură şi tot timpul cu accente de tragediană ca în această scenă sfâşietoare din rolul ”muierii lui Petru cel Scurt” care m-a obsedat, inspirându-mă, de la scrierea romanului ”Nişte ţărani” până la scena finală din ”Crimă pentru pământ”. Cătălina Buzoianu a fost şi pentru Carmen Galin declanşatoarea exploziei talentului ei.

Iată finalul spectacolului ”Nişte Ţărani”, jucat 9 ani cu casa închisă pe Sărindar şi cu cordoane de miliţie la Naţionalele din Timişoara şi Cluj şi Iaşi. Iată, aşadar, chipul şi glasul tragedienei Carmen Galin.