Spectacolul „Un tramvai numit Popescu”, din nou „pe şine” pe ruta verde Sibiu – Răşinari

Spectacolul „Un
tramvai numit Popescu”, din nou „pe şine” pe ruta verde Sibiu – Răşinari

Spectacolul regizat de Gavriil Pinte se joacă într-un tramvai

După o pauză de cinci ani, spectacolul de teatru comunitar realizat de Gavriil Pinte după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu se va juca din nou la Sibiu, în tramvaiul care circulă pe ruta Sibiu – Răşinari şi retur. Prima reprezentaţie a spectacolului va avea loc joi, 12 iulie, de la ora 19.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îmbarcarea şi debarcarea spectatorilor se vor face din staţia de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu.

„Un tramvai numit Popescu” este un proiect de spectacol de teatru comunitar, itinerant, neconvenţional ce are la bază o dramatizare realizată de regizorul spectacolului, pornind de la operele antume şi postume ale poetului Cristian Popescu. Spectacolul se joacă în tramvaiul care circulă pe traseul Sibiu – Răşinari şi retur. În prima parte a spectacolului, după îmbarcarea publicului şi punerea tramvaiului în mişcare, sunt aduse „în scenă” personajele Familei Popescu şi Arta Popescu. În staţia terminus, la Răşinari, se derulează o secvenţă de teatru de animaţie, o parodie în versuri după „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale. Păpuşile – instalaţii, Leonida şi Efimiţa, construite după principiul bunraku, sunt animate practic de întreaga trupă de actori. Pe drumul de întoarcere de la Răşinari se derulează Artele lui Popescu: teatrul, circul, muzica, dansul, pictura şi filmul.

„Pe vremea când mai trăia printre noi, Cristi îmi zicea: - Hai bătrâne să ne luăm un aparat de filmat şi să urcăm în tramvaie să facem poeme direct pe oameni (...). Poemele lui Cristi sunt teatrale. Unele din cele mai teatrale din câte mi-au fost date mie să cunosc. Chiar şi eseurile lui par mai degrabă nişte monologuri. Eu n-am făcut decât să detectez personajele. Ca şi cum le-aş fi chemat pe nume şi ele s-au înfăţişat cu replici, în situaţii (dramatice), cu o oralitate hazlie şi, nu se putea altfel, cu poezie. (...)

Poemul Popescu circulă de la Sibiu la Răşinari şi retur (...) cu un grup de actori demn de admirat măcar pentru faptul că au renunţat la siguranţele şi protecţia sălilor de teatru şi s-au aventurat – o aventură asumată atent, fără teamă, dar cu grijă, într-un spaţiu al echilibrului fragil, un spaţiu deschis spectatorilor – călători, dar şi publicului din afara tramvaiului aflat în trafic, oameni din oraş, din pădure sau din sat. Performanţele actorilor rămăn tulburătoare”, spune regizorul Gavriil Pinte.

 

Echipa artistică a spectacolului „Un tramvai numit Popescu”
Regia: Gavriil Pinte
Decorul şi costumele: Roxana Ionescu
În distribuţie: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrliţeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş

Şase reprezentaţii cu spectacolul „Un tramvai numit Popescu”, în perioada iulie – septembrie.
După reprezentaţia de joi, 12 iulie 2018, ora 19:00, prima după o pauză de cinci ani, spectacolul va fi reluat în 15, 22 şi 29 iulie, ora 13:00, respectiv în 2 şi 9 septembrie, ora 13.00. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: