Avem la dispoziţie şi un subtitlu ceva mai lămuritor ˗ Texte şi dramaturgi europeni în jurul temei The Dangerous Opportunity, care ne convinge că manifestarea târgumureşeană e, într-un anume fel parte, a programului internaţional Fabula Mundi. Convingere parafată şi contrasemnată de atelierele, prezentările scenice şi montările în lege care alcătuiesc programul manifestării.

Spectacolul care a deschis festivalul dar şi atelierul de creaţie târgumureşean, cel cu piesa Camera 701 de Elise Wilk, e intim legat de Fabula Mundi, textul fiind apreciat, ba chiar recompensat cu premii internaţionale în respectivul context. E vorba despre un text scris de o compatrioată de-a noastră, de un text cu o geometrie care oricând poate deveni variabilă, deschis deopotrivă unor dezvoltări ulterioare, dar şi unor amputări impuse de cauze neprevăzute. Mai exact, Camera 701 s-ar putea numi foarte bine şi Poveştile sau amintirile unei camere de hotel, Poveşti în doi, Poveşti de cupluri în chip şi fel, ş.a.m.d., ş.a.m.d, amintiri şi cupluri care se pot oricând multiplica.

În forma actuală, textul dar şi spectacolul aferent sunt alcătuite din patru secvenţe. În prima e vorba despre un El şi o Ea proaspăt căsătoriţi. Nu e vorba neapărat despre un mariaj de convenienţă, ci de unul mai curând de compromis sau de încercare. Un compromis consimţit de ambii soţi. Şi aceasta fiindcă El a decis să se căsătorească cu Ea, deşi e încă cu mii de fire legat de o fostă iubire, care numai fostă nu prea e, dar nici „firească“ nu e, de vreme ce e una de tip gay.

În cea de-a doua secvenţă, o cameristă de la un mare hotel se arată dornică să îşi pună capăt zilelor, neapărat în ultima zi a anului, negreşit la locul de muncă şi obligatoriu după ce va fi lăsat un mesaj de adio omenirii, mesaj care, spre a-şi spori impactul, ar trebui subtitrat în engleză. Fata îşi vede planurile date peste cap de un paparazzo ce a închiriat camera în care ar fi urmat să se consume planurile suicidare. Omul, căsătorit, şi-a sacrificat masa în familie şi Revelionul fiindcă vrea să le dezvăluie cititorilor cine e noul iubit al unei megavedete pe nume Andra. Dacă pentru respectivul paparazzo, ceasurile petrecute în camera în cauză sunt ceasuri pierdute, pentru cameristă ele înseamnă sursa salvării dar şi a unor noi iluzii amoroase, iluzii care, după ce se vor consuma, vor duce, pesemne, la o nouă tentativă de sinucidere.

În a treia secvenţă, după părerea mea, cea mai împlinită din punct de vedere dramaturgic, ne întâlnim cu drama existenţială a unei femei aparent împlinită profesional, însă măcinată de singurătate, care se confesează în faţa unei tinere angajate, supusă la tot felul de teste derutante. Teste care, neduse până la capăt, negate, ambiguizate, ne lasă liberă imaginaţia în privinţa dramelor feminine, dar şi asupra felului de a fi al zisei femei de succes. În fine, în ultima parte, e vorba despre un bărbat părăsit de nevastă care speră că o va putea recuceri dacă îi va oferi un spectacol de striptease cu el însuşi drept protagonist, motiv pentru care ia lecţii pregătitoare de la un stripper mai nou în branşă, însă cu mult suflet. Şi aici finalul e unul marcat de o proiectată şi savuroasă ambiguitate.

Respectivele poveşti sunt şi vesele, şi triste, şi dramatice, şi umoristice. Au toate condimentele posibile. Nici unul în exces. Reprezintă suportul unui spectacol de teatru popular modern, cu mare acroş la spectatorul mediu, nu din cale afară de sofisticat, nu cu mari aşteptări estetice, care se simte bine în sală şi pleacă fericit acasă fiindcă i s-a oferit un amestec de râs (preponderent) şi de plâns (cu măsură), un spectacol în chimia căruia se amestecă istorioare de viaţă. Istorioare care sunt şi reale, şi bizare deopotrivă. Şi, mai presus de toate, nu plictisesc.

În cadrele respectivului amestec se situează indubitabil spectacolul târgumureşean, regizat neagresiv, discret, previzibil de Rareş Budileanu. Cum nu toate secvenţele de text au aceeaşi valoare dramaturgică, nici montarea nu e la fel de validă regizoral pe toată întinderea ei. Accidentele grave de parcurs sunt cu grijă evitate, onorabilitatea estetică a înteprinderii e garantată. Nici actoriceşte lucrurile nu stau la fel de bine, dar nici rău nu stau, per ansamblu, aşa că reprezentaţia place, trece rampa şi nu e defel exclus să aibă o viaţă destul de lungă. Menţiuni special merită evoluţiile actorilor Anca Loghin, Claudia Ardelean, Csaba Ciugulitu, Raisa Ané, Luchian Pantea, Ion Vântu.

 

Teatrul Naţional din Târgu-Mureş- Compania Liviu Rebreanu- CAMERA 701 de Elise Wilk;

Regia: Rareş Budileanu;

Coregrafia: Attila Bordás;

Scenografia: Ioan Bocoş;

Cu: Georgiana Ghergu, Sebastian Marina, Anca Loghin, Claudia Ardelean, Raisa Ané, Csaba Csiugulitu, Luchian Pantea, Ion Vântu;

Data reprezentaţiei: 22 noiembrie 2013