Spectacol cu Schiţele lui Caragiale, la Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei schiţe binecunoscute ale dramaturgului Ion Luca Caragiale vor fi repuse în scenă, într-o adaptare modernă, miercuri, 30 ianuarie, de la ora 18.00. "D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă – Mofturi" vor face deliciul celor mici, într-un montaj semnat de tânăra regizoare Chris Simion.

Chris Simion spune că "este un spectacol dedicat maestrului Cornel Todea, care a fost prezent în momente importante din cariera mea. Dacă nu exista propunerea dânsului şi a domnului Ioan Gârmacea, nu aş fi îndrăznit niciodată să îl montez. Aveam în minte cu totul alte titluri pe care mi-aş fi dorit să le montez pentru copii. Cât despre Caragiale, mi-era o frică groaznică de el. Am acceptat propunerea din ambiţie şi din convingerea că atunci când ceva pare imposibil, e clar că are toate şansele să iasă bun". 

Reprezentaţia, cu un scenariu realizat după binecunoscutele schiţe scrise de Ion Luca Caragiale, este dedicată celor cu vârsta de peste 8 ani şi oferă o imagine realistă a societăţii româneşti, plină de umor şi pe înţelesul copiilor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Ionel, D-l Goe şi elevii excentricului pedagog Mariu Chicoş Rostogan se întâlnesc cu toţii într-un decor multifuncţional, care anulează limitele dintre scenă şi sală.

Din distribuţie fac parte actorii: Alexandrina Halic, Cristian Irimia, Mihai Verbiţchi, Miruna Ionescu, Cristina Casian, Cerasela Popescu, Ilinca Atanasiu, Voicu Hetel, Cristian Creţu, Marius Nănău, Oliviu Cristian Bughiu. 

Totodată, cu ocazia premierei, Teatrul Ion Creangă a iniţiat o colaborare cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi i-a rugat pe studenţii Departamentului de Grafică să vină cu propuneri de afiş pentru spectacolul "D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă - Mofturi". Au fost selectate peste 10 variante grafice, care vor fi expuse în foyerul teatrului, Sala Rapsodia de pe str. Lipscani, nr. 53, cu ocazia evenimentului de miercuri seară.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite