"Spargerea", o comedie neagră. Claudiu Bleonţ, în rol de hoţ, alături de tineri artişti, pe scena naţionalului craiovean

Spectacolul Spargerea se joacă la Sala Sala „I. D. Sîrbu” a Teatrului Marin Sorescu din Craiova

Spectacolul “Spargerea”, care  a avut premiera la jumătatea lunii ianuarie la Teatrul Naţional de la Craiova, este o comedie neagră, după un text al lui Răzvan Petrescu,  montată de regizorul Dragoş Alexandru Muşoiu. În spectacol, personajele (Claudiu Bleonţ interpretează rolul unui hoţ) traversează situaţii grave, tratate în cheie comică, umorul macabru devenind ecoul dramatic al echivocului generalizat.

Trei bărbaţi de vreo cincizeci de ani plănuiesc un jaf armat – cu măşti ridicole – la o casă de schimb valutar, se arată în prezentarea spectacolului.

Radu (Claudiu Bleonţ), medic psihiatru frustrat financiar, mai instabil chiar decât pacienţii lui, le propune prietenilor, foşti colegi de armată, toţi intelectuali, să pună în aplicare spargerea. Conturând două dimensiuni spaţio-temporale, scenele se derulează într-un feed-back alert al reconstituirii momentului jafului armat.

Mărturiile tuturor personajelor implicate se succed cu repeziciune, fiecare relatând povestea jafului din propria perspectivă, potrivit caietului program.

  Prin scenă, într-o scenografie  simplă, în alb şi negru, realizată în nişte camere-cutii, se perindă şi ceilalţi doi protagonişti hoţi Cristi (Angel Rababoc), Emil (Adrian Andone), soţia psihiatrului, Corina (Iulia Lazăr), bolnavă de cancer, un puşti de cartier, Aurel (Cătălin Vieru), mai lucid şi mai realist decât toţi trei, fermecat de soţia medicului, nevestele acestora, Doina (Gabriela Baciu) şi Ioana(Anca Dinu), blazate într-o existenţă rutinată, frustrate sexual, casieriţa de la casa de schimb valutar, Anca(Iulia Colan) şi concubinul ei, Gigi(Eugen Titu), bodyguard-ul casei de schimb.

În final, Corina este împuşcată de Radu în momentul jafului, singura victimă a unei degringolade în care protagoniştii ratează tot, mai puţin dezastrul personal.

Personajele se mişcă mecanic, într-un spectacol secvenţial, pacă de benzi desenate - aşa cum este conceput şi caietul program.

Toată viaţa am trăit cu frica lui Dumnezeu. Îţi dai seama ce înseamnă asta? Să-ţi fie frică tot timpul? E îngrozitor, spune unul dintre personaje. 

"Spargerea", în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, dramatizare de Dragoş Alexandru Muşoiu după nuvela "Jaf armat" semnată de scriitorul Răzvan Petrescu a câştigat concursul de proiecte destinat tinerilor regizori şi scenografi, ediţia a IV-a, 2014.

Spectacolul "Spargerea" a fost proiectul câştigător al celei de-a patra ediţii (2014) a concursului de proiecte pentru tineri regizori şi scenografi români organizat de Teatrul Naţional ʺMarin Sorescuʺ din Craiova. Tânărul regizor Dragoş Alexandru Muşoiu a lucrat în anii de studiu texte importante ale dramaturgiei universale (A.P. Cehov, W. Shakespeare, Brecht, Eugene O’Neill, I. L. Caragiale, G. Buchner, Vasili Sigarev).

Spectacolul de absolvire al lui Dragoş Alexandru Muşoiu, "După ploaie" de Sergi Belbel, a fost prezentat în cadrul evenimentului „Uşi deschise” UNATC 2012 şi a fost distins cu premiile pentru cea mai bună actriţă şi cea mai bună scenografie la Gala absolvenţilor UNATC 2012. În 2011 regizorul a participat la crearea spectacolului DOR, performance comunitar, în Pittsburgh, Pennsylvania. 

Spargerea, e un remix bun după Răzvan Petrescu. E o bucurie să lucrez cu tânărul Dragoş Alexandru Muşoiu şi cu echipa craioveană, a declarat Claudiu Bleonţ.

În anul 2012 Dragoş Alexandru Muşoiu semnează regia spectacolului independent "Night on Earth", adaptare după Jim Jarmusch, spectacolul fiind selecţionat la „Gala HOP 2012”, secţiunea Grup.

Pentru spectacolul de master "pool (no water)", de Mark Ravenhill, Dragoş Alexandru Muşoiu a fost distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol de regie master la Gala Absolvenţilor UNATC 2014.

În ultimii ani, regizorul Dragoş Alexandru Muşoiu (foto) a lucrat mai multe spectacole-lectură: Corsarii de Philip Lohle (spectacol-lectură în cadrul programului de promovare a textelor germane contemporane iniţiat de UNATC, coordonat de Mihaela Michailov şi Institutul Goethe – 2012), Specii pe cale de dispariţie de Petr Zelenka (spectacol-lectură în prezenţa autorului, Teatrul Nottara – 2013) şi Alaska de Gibran Portella (Teatrul Nottara – 2014).

Spectacolul "Spargerea" reprezintă debutul oficial al regizorului Dragoş Alexandru Muşoiu, care semnează şi versiunea scenică după proza "Jaf armat" de Răzvan Petrescu.

Răzvan Petrescu este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români de proză scurtă. A publicat la Curtea Veche Publishing volumele “Scrisori către Mihai“, “Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini“, “Rubato” – volum în care apare şi proza “Jaf armat”, dramatizată la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova sub numele “Spargerea“.

Scenograful Andreea Simona Negrilă

Licenţiată în arhitectură şi master în arta scenografiei, Andreea Simona Negrilă semnează scenografia spectacolului Spargerea. În ultimii ani, Andreea Simona Negrilă a activat ca şi arhitect, dar a semnat şi scenografie de film: Sare de mare (2014), regia Andrei Rautu – scurt metraj UNATC; Legătura de leuştean (2014), regia Armine Vosganian – proiect de licenţă film UNATC. În anul 2014 este scenograf la Teatrul Mignon, pentru spectacolul Kean după J.-P. Sartre şi W. Shakespeare (2014), regia Adrian Titieni. În acelaşi an, arh. Andreea Simona Negrilă semnează scenografia spectacolului de licenţă Piaţeta de Carlo Goldoni, regia Constantin Florescu (Universitatea „Hyperion”, Bucureşti) şi primeşte premiul cea mai bună scenografie la Gala Absolvenţilor UNATC 2014, pentru spectacolul Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag.

 

 

 

 

SPARGEREADupã Rãzvan Petrescu
Regia: Dragoş Alexandru Muşoiu
Scenografia: arh. Andreea Simona Negrilã
Asistent scenografie:George Dulămea

Distribuţia:
Radu            Claudiu Bleonţ
Corina          Iulia Lazãr
Cristi            Angel Rababoc
Emil             Adrian Andone
Aurel            Cãtãlin Vieru
Anca             Iulia Colan
Doina            Gabriela Baciu
Ioana             Anca Dinu
Gigi               Eugen Titu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările