Songurile lui Afrim

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol la Godot Cafe
Spectacol la Godot Cafe

Acum ceva vreme Gabriela Lupu povestea că organizează o conferinţă în festivalul "Viaţa e frumoasă". Subiectul? Songurile din spectacolele lui Afrim.

Oricât de sprinţară ar fi Gabriela Lupu şi oricât de simpatic modul ei de abordare, drept să spun, nu o invidiam deloc. Mi-am scremut eu mintea aşa, între două propoziţii, gândindu-mă cam ce concepte aş putea enunţa dacă aş fi în locul ei. Nu-mi venea nici o idee. Ce să spui despre songuri? Faci o clasificare? Încerci o descriere? Plicticoasă, evident. Nu: te foieşti pe scaun, zâmbeşti încântat, te bucuri, aplauzi... şi cam asta este toată aprecierea critică. Nu-mi închipuiam că vor veni nişte lectori care să vorbească doct despre armonie, acord şi alte lucruri tehnice. Şi nu mică mi-a fost mirarea când conferinţa s-a transformat în cel mai normal şi adecvat fel de a răspunde la subiect: o suită de songuri din „Afrim”.

Vlaicu Golcea tronează pe scenă în faţa laptopului

Godot Cafe -Teatru - plină ochi. Nu găseai loc să arunci un ac. Nu ştiu cât la sută era public normal şi cât actori care jucaseră în spectacolele lui Afrim. Sau fani de-ai lui. Sau, pur şi simplu, profesionişti care veniseră să se distreze, pentru că presimţeau ei ceva. Şi intuiţia lor a funcţionat: un spectacol de zile mari, nu genul la care somnolezi discret, îţi înghiţi elegant căscatul şi te uiţi la ceas fără să vrei cu o frecvenţă de două minute. Sau mai mică! Nu! A fost chiar viaţă. Teatrul e viu (deşi atât de rar)!

Vlaicu Golcea tronează pe scenă în faţa laptopului. Mai târziu, cu faţa lui bonom-ochelaristă, va cânta ceva din Piaţa Roosevelt. Amfitrionul spectacolului: Sebastian Marina, înfofolit din cap până-n picioare în pitic, adică în costumul din Mai întâi te naşti. Vesel, simpatic, pus pe poante non-stop în faţa unui public dispus să râdă în orice minut. Ştia Gabi Lupu de ce l-a ales pe el.

Începe! Mai întâi, pe scenă, a apărut o doamnă îmbrăcată fastuos, într-o rochie lucioasă, bine fardată şi cu gesturi elegante. Cântă operă ca o primadonă veritabilă. V-a trecut vreodată prin cap că descrierea i s-ar potrivi Adei Milea? Mie, nu. Şocul a fost infinit. Valuri de surescitare s-au răspândit în sală din primul moment. Songurile erau cele ultracunoscute din De ce fierbe copilul în mămăligă. Alături de ea, Antoaneta Zaharia, luminoasă şi plină de viaţă şi de energie, cum o ştim încă din Kinky ZoOne. Ca întotdeauna, dansează, se mişcă, umple scena cu farmecul ei. Au urmat băieţii şic care au interpretat la pian muzica din Mesajul ultimului cosmonaut...

Jovialul Constantin Cojocaru

Apoi vine rândul generaţiei cu greutate. Cu corpul lui elastic şi clamă roz în cap, Constantin Cojocaru câştigă simpatia publicului de cum se urcă pe scenă. De altfel, cei prezenţi privesc complice tot ce se întâmplă, într-un val de solidaritate întru distracţie. Pline de delicateţe, încolăcite în jurul propriei feminităţi, se alătură şi bătrânicile-copii mari: ingenua Virginia Rogin, drăgălaşă foc când cântă songul lui Tanti Monţi din joi.megaJoy, Liana Mărginean, vampă expirată, cu nelipsita blană, din acelaşi spectacol, şi mironosiţele de vârsta a doua care se alintă moţate: Rodica Mandache, adorabila bătrânică din Câtă speranţă sau Liliana Ghiţă, cu un song din Adam Geist. Te bucuri să le vezi pe toate ca într-o defilare de jucării de lux. S-au distrat şi ne-au distrat.

Toţi la un loc dau un aer de Afrim care vânzoleşte afectele. Îl recunoşti dintr-o mie. Doar că e mai mult de atât. Decupaţi acum din spectacole, actorilor nu li se mai lipeşte eticheta personajului pe frunte. S-au dezlipit de mediul specific, de atitudinea pe care contextul o face familiară. Pe de-o parte, sunt clar şi uşor de recunoscut afrimieni, pe de altă parte, oarecum independenţi de personajul pe care îl au de crescut cap-coadă într-un spectacol obişnuit. Şi nu poţi să nu-i iubeşti pe actorii lui Afrim. Pur şi simplu, pentru că ei dezleagă cozile împletite ale sufletului, trecând de stratul complezent-superficial al realităţii, ca să se strecoare tiptil drept în moalele inimii. În faţa lor, începi să şiroieşti de sentimente. Aşa, pe nepusa masă!

Manole câştigă sala metru cu metru

Cum s-a întâmplat, de exemplu, când pe scenă a venit Marius Manole. L-am auzit după spectacol pe Afrim felicitându-l pentru numărul cu masca pe cap. O fi! El ştie întotdeauna mai bine. Pe mine, însă, m-a terminat a doua lui ieşire, proprietarul hotelului din Plaja. Ce vremuri! Cu părul în toate direcţiile, cu privirea fugară şi tristă, o apariţie de mai mare mila. E sensibil, e coşcovit, e melancolic, e jucăuş. Pe scurt, halucinant. În ochi îi pulsează tot timpul ceva: viul, probabil. Am avut senzaţia că Manole câştigă sala metru cu metru. Fizic, simţeai cum magnetismul lui înghite tot spaţiul.

În alt moment, Cezar Antal şi Andrea Gavriliu cântă un cântec indian. Andrea Tokai şi Istvan Teglas interpretează în maghiară. Pentru că pot! Amândoi vorbesc două limbi ca pe apă. Emilian Oprea, Alin Florea, Eugen Jebeleanu şi Luiza Zan urcă pe scenă să ne amintească de Omul pernă. Propun un moment de reculegere pentru Teatrul „Maria Filotti” din Brăila şi trecutele lui performanţe. După aceea, mori să auzi combinaţia Luiza Zan şi Cristina Pădurariu, cu floricelele ei pictate pe podoaba capilară. Şi mai ales mori să auzi vocea caldă, cristalină şi învăluitoare a Cătălinei Antal din Visul unei nopţi de vară.

Dar regalul îl fac travestiţii: mai întâi curva ofilită şi amuzantă a lui Ion Rizea, cu capul pavoazat de-ţi ia ochii, apoi nişte perle de frumuseţe, ca Mihai Smarandache, Istvan Teglas şi Călin Stanciu jr. E momentul suprem. Rujaţi, în rochie lungă, ei reuşesc să zgândărească un fond erotic comun, rafinat şi fără perdea în acelaşi timp. Norma e făcută praf şi atenţia senzorială se încordează curioasă. Indiferent ca o zeiţă care îşi aşteaptă publicul s-o venereze, fără să dea, totuşi, doi bani pe el, Mihai Smarandache este ELECTRIC. În rochie de plasă, fardat şi apetisant, Călin Stanciu jr. cântă Suzana din Piaţa Roosevelt. Ia pe loc piuitul gândirii pentru a zădărî un nucleu elastic de plăcere, pasiune, uimire şi amuzament totodată. De prisos să menţionez că ultimul a cântat nici mai mult, nici mai puţin decât Radu Afrim.

Travestiti la teatru

FOTO Radu Afrim 

După spectacol l-am auzit pe Marius Manole spunând „Câţi actori talentaţi avem!”. A fost nu numai părerea lui, ci a tuturor celor prezenţi în sală. Publicul a cântat, a aplaudat, s-a încălzit din prima clipă, iar ultima l-a lăsat plin de părere de rău că se termină. Pentru că - nu-i aşa? -, alături de asemenea oameni, viaţa nu poate fi decât frumoasă. Drept pentru care le mulţumesc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite