Cum criticul teatral din România nu se compară cu cel din spaţiul anglo-saxon, despre care ni se tot repetă că ar fi nemuritor şi rece, cum el nu poate fi un alter-ego al lui Buster Keaton, aşa că nu rămâne nici neinformat şi nici indiferent la ceea ce se întâmplă şi dincolo de realitate scenei despre care e ţinut să dea seama, era firesc să aflu şi despre lucruri înduioşătoare ori despre solidarităţi neaşteptate, dar şi despre frământări interne. Despre rivalităţi foarte adesea inexplicabile, despre stări de beligeranţă ori scandaluri în lege. Teatrului însuşi i s-a întâmplat adesea să se amuze pe socoteala-i proprie şi uite aşa se face că am văzut pe scenă spectacole în care tocmai lumea aceasta colorată, pasională, umorală este prezentată, reflectată, parodiată, criticată.

Făceam primii paşi în profesia de critic de teatru atunci când am citit un interviu al excepţionalei regizoare Cătălina Buzoianu. Care nu este numai un artist de excepţie, ci şi un om de o luciditate exemplară. Tulburătoare. De o neiertătoare directeţe în exprimare. Spunea acolo marea artistă, doar aparent fragilă, vulnerabilă, pe ai cărei umeri a stat grosul poverii teatrului românesc preţ de aproape decenii că foarte adesea artiştii abuzează de expresia „îl iubesc pe cutare“. De fapt, ne lămurea Cătălina Buzoianu, în teatru iubirile autentice sunt rare. Se poate vorbi despre stimă, preţuire, despre solidaritate de breaslă, însă iubirea autentică, dacă nu cumva chiar şi prietenia, înseamnă flori rare în lumea teatrului. Aveam să mă conving pe piele proprie şi de-a lungul anilor de adevărul celor spuse atunci de Cătălina Buzoianu.


Gabler.Hedda Gabler

Am scris rândurile de mai sus impresionat de ceea ce se întâmplă în aceste zile la Petroşani. În rândul colectivului artistic al Teatrului „I. D. Sîrbu“, acolo unde toţi actorii, fără excepţie, s-au solidarizat cu managerul şi colegul lor de scenă Cosmin Rădescu. Care ar fi obligat să părăsească funcţia în urma notei obţinute cu ocazia evaluării anuale. O notă care, o spun în cunoştinţă de cauză, nu reflectă nici pe departe nici rezultatele muncii managerului, nici ceea ce se întâmplă cu adevărat pe scena respectivului Teatru. Adică munca actorilor care astăzi se opun cu demnitate, cu argumente şi cu fapte intruziunii aberante a politicului. Un politic căruia puţin îi pasă că s-ar putea ca astfel să dea o lovitură mortală respectivei instituţii de spectacole ce şi-a respectat şi onorat misiunea încă din vremea directoratului actriţei Nicoleta Bolcă.


Casa Bernardei Alba

Când în urmă cu ani buni, Nicoleta Bolcă mi-a dat un telefon şi m-a invitat la premiera spectacolului cu piesa Casa Bernardei Alba am acceptat să merg la Petroşani cu oarecare teamă. Prea era încă vie imaginea mineriadelor, prea mult Petroşaniul se identificase cu personalitatea negativă, distrugătoare a lui Miron Cozma. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am văzut pe scenă o mână de actori tineri, dornici să îşi facă aşa cum se cuvine meseria. Iar Nicoleta Bolcă a avut grijă ca, pe mai departe, să aducă la Petroşani regizori de mâna întâi precum Mihai Măniuţiu, care a montat acolo Antigona, Alexandru Dabija care a spus în scenă Nunta lui Figaro, Victor Ioan Frunză care a propus o versiune originală a piesei Domnişoara Nastasia, sau Alexander Hausvater cu un remarcabil Strigoii. Nu cred că mă aflu în eroare dacă spun că Teatrului „I. D. Sîrbu“ îi revine meritul de a fi îmbunătăţit substanţial onoarea oraşului făcută praf de Cozma, ortaci şi sponsorii lor morali din strămoşii PSD, aceia din vremea lui Ion Iliescu.


Strigoii

Nu ştiu care au fost motivele demisiei intempestive a Nicoletei Bolcă. Ştiu doar că succesorul ei în funcţie, Cosmin Rădescu, şi-a văzut înţelept de treabă şi a îmbogăţit în mod constant repertoriul Teatrului. Am fost la cea mai recentă premieră, cea cu Hedda Gabler în regia Antonellei Cornici, şi am apreciat condiţia artistică a spectacolului.

În astfel de condiţii, e greu de priceput de ce patronul Teatrului, Consiliul Judeţean Hunedoara, dominat politic de PSD, şi-a propus drept temă de lucru şi se încăpăţânează să scape de Cosmin Rădescu. De ce s-au dat şefii respectivului Consiliu de ceasul morţii spre a găsi şi doi artişti care au acceptat să îi îndeplinească vrerea şi să îl „execute“ pe manager. Fără să fi văzut măcar un singur spectacol produs de Teatru în timpul mandatului actualului director. E greu de acceptat mizera intruziune a politicului în Teatru care, din păcate, nu s-a petrecut doar la Petroşani.

Urâţeniei umane, morale şi sufleteşti a celor care au au dat ordinul executării lui Cosmin Rădescu, dar şi laşităţii celor ce l-au dus la îndeplinire, li se opune frumuseţea şi exemplaritatea solidarităţii cu managerul lor, nedreptăţit grav şi scandalos, a tinerilor actori de la Teatrul „I. D. Sîrbu“ din Petroşani. Cărora le doresc să se bucure cât mai rapid de tot ceea ce înseamnă normalitate. Spre binele lor şi al spectatorilor.