Silent disco

În ciuda sonorităţilor ce pot crea oarecare confuzii, în spatele numelui Elise Wilk nu se ascunde defel un dramaturg născut  pe alte meleaguri. Nici vorbă.

Elise Wilk a văzut lumina zilei la Braşov, e ceea ce se cheamă un „tânăr scriitor de literatură dramatică”, iar, din felul în care scrie, e cum nu se poate mai limpede că a urmat şi absolvit cu folos cursuri de creative writing. A deprins tehnici, reţete, strategii, ceea ce e foarte bine, dar încă şi mai bine e că nu a rămas la stadiul dobândirii unui set de abilităţi tehnice, ci a căpătat şi o personalitate a scriiturii.

În 2010, atunci când Elise Wilk înscria una dintre piesele sale, cea intitulată Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat, în concursul de dramaturgie organizat de Teatrul de Comedie din Bucureşti, numele acesta, care te duce cu gândul la o scriitoare de azi, de origine germană sau nordică, ale cărei producţii ar trebui să fie cu siguranţă pe placul lui Radu Afrim,de pildă, era unul „complet necunoscut”. Aşa îl caracteriza regretatul critic Mircea Ghiţulescu într-un articol de sinteză apărut în revista Clipa. În 2015, dacă nu cumva au intervenit modificări pe care extrem de utilul site Regizor caut piesă nu a izbutit încă să le consemneze, portofoliul dramaturgic al autoarei a adăugat titlului deja menţionat mai sus încă alte câteva. Precum Agenţia matrimonială, Autostop, Camera 701, S-a întâmplat într-o joi  şi Pisica verde. O seamă dintre aceste scrieri au fost deja înscenate.

Soarta cea mai bună pare să o fi avut Pisica verde. Piesa a fost scrisă, din câte se pare, în 2012, ca parte a proiectului Practica teatrală în regiunile Centru şi Nord-Vest de la Târgu Mureş. A avut deja şansa unei prime punere în scenă exact cu acea ocazie, regia spectacolului fiind asumată de Rareş Budileanu. Acelaşi care, câţiva ani mai târziu, a montat, de astă dată la Naţionalul târgumureşean, Camera 701. Ceva mai încolo, piesa a fost pe placul regizorului Cristi Juncu. El a ales-o pentru un spectacol de licenţă la UNATC-ul bucureştean, unde a fost invitat să lucreze cu o clasă de actorie de profesorul Adrian Titieni. A rezultat un spectacol cu dublă distribuţie despre care cele câteva comentarii critice pe care am avut ocazia de a le parcurge au avut, în general, vorbe de laudă. Sunt indicii că Pisica verde a fost, de asemenea, pe placul unui cerc de teatru ai cărui componenţi sunt elevi de liceu. Au jucat-o, ceea ce e semn bun. Acela că adolescenţii din viaţa reală se regăsesc în personaje precum Dani, Bianca, Boogie, Robert, Roxana.

Colegi de liceu, tineri de condiţii sociale diferite, unii cu bani, alţii fără. Care învaţă ori se fac că învaţă, ba chiar sunt obligaţi să înveţe de părinţi ce le plătesc tot felul de meditaţii. Adolescenţi care fumează ori beau votcă şi o fac mai cu seamă sâmbăta seara, atunci când se duc şi „se destrăbălează” într-un club. Cele mai multe dintre fete sunt îndrăgostite de Robert, falsul tocilar al clasei, falsul băiat cuminte şi ascultător. Dani şi Boogie par băieţi „ok”, cum se spune. Lucrurile nu stau nicidecum astfel. Mai ales în cazul lui Dani care are probleme acasă, cu un tată alcoolic, care dezvoltă o obsesie erotică pentru Bianca, obsesie asociată cu una de imaginaţie despre „pisica verde”. De unde şi finalul tragic.

George Cocoş şi Carmen Mihalache în „Pisica verde“

Pisica verde e o succesiune de monologuri ale celor şase personaje. Fiecare dintre ele rememorând ce şi cum s-a întâmplat într-o sâmbătă seara fatală. Atunci când Bianca a fost strangulată de Dani. O sâmbătă care putea fi ca oricare alta dintre cele multe petrecute de adolescenţii cu pricina în clubul President, rebotezat în spectacolul montat de Bobi Pricop la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi, Clubul Periferia.  

Comparând textul rostit de cei şase tineri actori din distribuţie cu textul ce poate fi găsit pe liternet, e limpede că Bobi Pricop nu a operat prea multe alte modificări suplimentare. Dorinţa regizorului a fost aceea de a-i conferi partiturii dinamism. Şi de a-i implica pe adolescenţii-spectatori în spectacol. Drept pentru care a  făcut apel la un truc numit silent disco.

Ce înseamnă aceasta? Înainte de a intra în sala de spectacole, fiecare spectator primeşte o pereche de căşti la care aude muzica din clubul Periferia, dar şi succesiunea de monoloage menţionată mai sus. În sală sunt puţine, foarte puţine scaune, majoritatea spectatorilor, adolescenţi, desigur, fiind invitaţi să se amestece cu actorii. Să danseze alături de ei.

Actorii se află în centru, înconjuraţi de spectatori.  Povestesc dansând, mişcându-se, se refugiază în locuri anume create de decorul datorat Irinei Moscu. Dinamismul dorit a fost asigurat. Problema e că Bobi Pricop nu a identificat o soluţie graţie căreia spectatorii să îi poată identifica de la început pe toţi cei ce îşi asumă rolul de naratori. Spre exemplu, eu, din locul în care am urmărit spectacolul, nu l-am putut observa pe interpretul lui Dani decât în clipa în care spectatorii au fost rugaţi să elibereze scena pentru ca aceasta să devină în exclusivitate locul în care se consumă punctul culminant.

Altminteri, Pisica verde e un spectacol bun şi plin de energie. E foarte bine jucat de şase actori tineri, foarte bine aleşi, cu toţii „în rol” cum se zice, doar „cu cinci minute mai mari” (citez aici un fragment de replică din The History Boys) decât spectatorii. Actori cărora e limpede că le place ceea ce fac. Şi care merită pe deplin nu doar să fie menţionaţi într-o cronică- Dragoş Maftei, Irina Corban, Alex Iuraşcu, George Cocoş, Carmen Mihalache, Camelia Dilbea- ci şi aplaudaţi.

Spun acest lucru deoarece la reprezentaţia văzută de mine au lipsit aplauzele. Adolescenţii prezenţi până atunci în sală fiind preocupaţi de rapidul ajuns la garderobă şi recuperarea veştmintelor lăsate acolo. Semn că profesorii care i-au însoţit la spectacol au uitat să le spună şi care sunt codurile scrise şi nescrise ale teatrului.

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi- PISICA VERDE de Elise Wilk; Regia: Bobi Pricop; Scenografia: Irina Moscu; Cu: Dragoş Maftei, Irina Corban, Alex Iuraşcu, George Cocoş, Carmen Mihalache, Camelia Dilbea; Data reprezentaţiei: 4 decembrie 2015