Sibiul are 25 de ore de teatru non-stop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia aniversară “25 de ore de teatru non-stop” va avea loc la Sibiu în 25-26 aprilie. Companii din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, Sibiu vor performa alături de nume deja cunoscute ale scenei româneşti, ca Ioan Gyuri Pascu sau Ada Milea.

Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală Bis a pornit în anul 2011 ca un omagiu adus Zilei Mondiale a Teatrului. Ideea de teatru non-stop (spectacolele şi evenimentele se succed fără încetare timp de mai bine 25 de ore; la miezul nopţii, la 5 dimineaţa, în toiul zilei) a atras încă de la prima ediţie publicul din Sibiu şi din ţară.

Festivalul se adresează cu precădere teatrelor independente şi nu este competitiv, cu jurii sau premii. Acţiunea se vrea un liant între artiştii tineri din ţară şi nume consacrate ale scenei.

Ediţia din acest an, ediţia aniversară, este cea mai complexă de până acum, însumând 29 de spectacole şi evenimente în 17 locaţii din oraş.

Conferinţele vor aduce în faţa spectatorilor personalităţi de marcă precum: Constantin Chiriac, Coca Bloos, Dan Vasiliu, Părintele Constantin Necula.

Deschiderea va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă 25 aprilie la ora 19.00. Cap de afiş va fi Ioan Gyuri Pascu. Alături de el pe scenă vor păşi actori, dansatori şi muzicieni tineri, cu momente de virtuozitate: Adrian Strâmtu, George Constantinescu, Claudiu Fălămaş, Flora Pop. La Gala de deschidere comedia de calitate se va îmbina cu performance-ul muzical. Se va dansa step, se va cânta live, se vor rosti pamflete, iar îndrăgitul artist Ioan Gyuri Pascu promite un show de 5 stele.

Teatrul de Artă Bucureşti va prezenta ultima sa producţie, “Dureri fantomă” şi Lightwave Theatre Company va prezenta la Teatrul Gong “Iubitafizica”, după un text de Iulian Tănase (autorul va fi prezent în sală). Un eveniment inedit este montarea spectacolului “Casa din copac” (Auăleu Teatru Timişoara) în Casa Monument UNESCO de pe strada Turnului nr. 7, din Oraşul de Jos. “Beat Bukowski”(un performance marca BIS) alături de “Monoloagele vecinului“ (cel mai jucat one man show din teatrul independent al ultimilor ani) vor întregi tabloul nocturn alături de multe alte spectacole.

image

Clădirea Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu

La ora dimineţii se va rosti poezie proaspătă, în Atrium Cafe, în Piaţa Mică a Sibiului, în prezenţa autorilor (Zona Nouă). La 10 dimineaţa, în Piaţa Mare va avea loc tradiţionala înviorare în pijamale coordonată de actorul Florin Coşuleţ.

Miezul zilei de duminică 26 aprilie transformă oraşul într-un spaţiul al conferinţelor de calitate. La Librăria Humanitas profesorul Dan Vasiliu va vorbi despre funcţiile teatrului în societate, iar actriţa Coca Bloos va fi părtaşă la o întâlnire de suflet cu publicul sibian. La Librăria Habitus vor conferenţia despre “Puterea cuvântului” două dintre cele mai marcante personalităţi ale Sibiului contemporan: actorul Constantin Chiriac şi teologul Constantin Necula.

Pe scena Sălii Bibliotecii Astra (scena primului spectacol de limbă română din Transilvania) vor păşi cei mai tineri actori invitaţi în festival, Compania Okaua din Bucureşti, iar la ora 17.00, la Habitus, Iulia Colan (cea mai bună actriţă la FNTI) ne propune un original şi tulburător Charlie în spectacolul “Flori pentru Algernon”.

Gazda festivalului, Compania Teatrală BIS din Sibiu va pune în scenă spectacolul “Născut în ‘90”, o mostră de teatru social autobiografic, care are în distribuţie numai actori născuţi în anul 1990.

Închiderea va avea loc duminică, 26 aprilie 2015, la ora 21.00, la Oldies Pub, cu un concert Ada Milea. Alături de artistă, pe scenă vor fi Bobo Burlăcianu şi actriţa Anca Hanu.

Programul complet şi detalii despre evenimente pot fi găsite pe site-ul evenimentului  şi pe pagina de facebook.

“25 de ore de teatru non-stop” este un eveniment de pe Agenda Culturală a oraşului Sibiu, fiind realizat în parteneriat cu Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite