Pentru că da, Royal fashion este un cadou pentru publicul bucureştean  prin lumina pe care o răspândeşte, prin bucuria şi nobleţea acestui gest artistic de o factură aparte.

Cu o echipă oarecum schimbată ( mă refer la dansatori în primul rând), spectacolul de teatru- dans , de pantomimă, spuneţi-i cum vreţi, este parcă mai proaspăt şi mai bun ca oricând. Fie că interpreţii şi realizatorii aveau nevoie de el, de această gură de oxigen, de bun gust şi bun simţ, fie că noi ceilalţi suntem la capătul răbdării şi  aveam de asemenea nevoie de o seară calmă, în poante şi tutuuri , cu crinolinele somptuoase ale Doinei Levintza, cu aluzii fine …dansate şi gaguri inspirate pe care echipa de la Passe- Partout DP,compania legendară creată de Dan Puric le face acum cadou TNB –ului, într-o coproducţie binevenită.

Cum vă mai amintiţi, sau o să vedeţi, la toamnă când spectacolul intră pe afişul curent al Naţionalului, producţia e la superlativ nu doar pentru culorile şi luminile fabuloase îngemănate într-o orchestrare măiastră de artişti precum  scenografa Corina Grămoşteanu, light designerul Sorin Vintilă, pentru  coregrafia  Leliei Marcu ci şi mai ales pentru povestea pe care Dan Puric ca scenarist şi regizor o spune în acest spectacol despre fiorul înălţător al calităţii. Al artei dar şi al vieţii.  El asociază această sintagmă regalităţii care a stiut să cultive  regulile protocolului şi bunului gust, bunele maniere, în pofida răsucirilor istoriei pentru care uneori a plătit cu viaţa. Tabloul Romanovilor în ultima imagine fixată cu cinism de bolsevici pe peliculă înainte de a-i ciurui pe regii Rusiei, e de altfel emblematic . Spectacolul începe şi se sfârşeşte cu el închizând între aceste coperţi o întreagă istorie a luptei dintre vechi şi nou, clasic şi modern, nobil şi vulgar , frumos şi urât, bun şi rău. Că s-a numit clasicism sau romantism, avangardism sau post modernism, toate ismele la care face aluzie spectacolul, au eşuat când au ignorat aspiraţia spre lumină şi nobleţe a sufletului artistului cu simţiri adevărate. Nu mijloacele au apropiat sau îndepărtat în primul rînd arta de public, ci gândul, mesajul celui din spatele gestului care pleacă de la om şi tot la el trebuie să ajungă.

În mod natural în spectacolul lui Dan Puric arta aceasta în formulă impură dar adevărată respiră omenesc , iubire şi dor de frumos, poate şi pentru că suntem invadaţi azi de atâta nimicnicie. Sper ca această concluzie să fie nu doar a unui spectator în criză sentimentală ci şi a celor mai lucizi dintre aceia care se vor bucura să-i vadă pe aceşti tineri de la Passe Partout dansând , coregrafiind povestea unei aspiraţii. Ea ar putea suna aşa : cum să ne apărăm de vulgaritate, de furia şi zgomotul vremii, vorba unui poet celebru, de răutate şi neghiobie.  Soluţia lor din care nu lipseşte umorul şi  ironia care convieţuieţuiesc minunat cu poezia, cu muzica, de la  menuetul lui Bocherini sau valsul lui Sostakovici, e una valabilă. Să-i numim în încheiere pe cei aplaudaţi la premiera- 2014 acestui spectacol, pe dansatorii-actori din trupa de ieri şi de azi : Ileana Olteanu,Violeta Huluba , Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Ion Parea, Dragoş Huluba,Adrian Nour,Stefan Ruxanda, Paul Cimpoieru,Silviu Oltean,Vadim Rusu,  Petru Voicu, Petru Ciobanu,, Silviu Man, Florin Rosu, Toni Dumitrescu, Andreea Soare, Sabina Chirilă, Teodora Munteanu,Teodora Velescu,Teodora Carnati, Silvia Godeanu, Daniela Godeanu şi minunatul Ionuţ Diniţă.