Scrisoarea angajaţilor Teatrului Odeon: „Solicităm Primăriei să o reîncadreze pe doamna Lazăr în funcţie pentru a-şi duce la final, cu demnitate, mandatul”

Scrisoarea angajaţilor Teatrului Odeon: „Solicităm Primăriei să o reîncadreze pe doamna Lazăr în funcţie pentru a-şi duce la final, cu demnitate, mandatul”

Dorina Lazăr a fost demisă din funcţia de director al Teatrului Odeon, după ce fusese iniţial reconfirmată

Mai mulţi angajaţi ai Teatrului Odeon au trimis o scrisoare deschisă către Primăria Capitalei şi în atenţia primarului general, Gabriela Firea, solicitând revenirea asupra deciziei de demitere a directoarei Dorina Lazăr, „pentru a-şi duce la final, cu demnitate, mandatul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre cei peste 90 de semnatari ai scrisorii se numără actorii angajaţi ai teatrului: Nicoleta Lefter, Sabrina Iaşchevici, Laurenţiu Lazăr, Paula Niculiţă, Ruxandra Maniu, Alina Berzunţeanu, Elvira Deatcu, Diana Gheorghian, Relu Poalelungi, Alexandru Papadopol, Ioan Batinaş, Cezar Antal, Gabriel Pintilei, Silvian Vâlcu, Anda Saltelechi, Marius Damian, Antoaneta Zaharia, Mihai Smarandache, Marius Stănescu, Pavel Bartoş, Angela Ioan, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, actorii colaboratori Mugur Arvunescu, Emilia Dobrin, Coca Bloos, Nicholas Caţianis, scenografii Constantin Ciubotariu şi Adrian Damian, regizorii Alexandru Dabija, Andrei Grosu şi Andreea Grosu, alături de personal de scenă, administrativ şi de producţie.

Redăm în cele ce urmează textul scrisorii deschise, trimisă pe adresa Primăriei Municipiului Bucureşti:

Stimată doamnă Primar General,
 
”Angajaţi şi colaboratori ai Teatrului Odeon, am fost bulversaţi de decizia demiterii doamnei Dorina Lazăr din funcţia de director al instituţiei. Am fost profund afectaţi de succesiunea surprinzătoare a evenimentelor din luna august când reconfirmarea ei în funcţie, demiterea şi numirea unui director interimar au avut loc în decurs de numai câteva zile, fără explicaţii şi fără preaviz.
 
O sprijinim pe doamna Dorina Lazăr în demersurile pe care le va face pentru a clarifica situaţia generată de demiterea sa abuzivă şi considerăm injust felul în care Primăria a acţionat. Este nedrept pentru o actriţă de nivelul de excelenţă al Dorinei Lazăr, cu succesele artistice şi rezultatele manageriale pe care le-a adus teatrului cu a cărui istorie s-a identificat, să fie îndepărtată în acest fel.
 
Solicităm Primăriei Capitalei să o reîncadreze pe doamna Lazăr în funcţia de director pentru a-şi duce la final, cu demnitate, mandatul”, se arată în textul scrisorii.
 
Demisă după ce a fost reconfirmată în funcţie
 
Vă reamintim că Dorina Lazăr, manager al Teatrului Odeon din Bucureşti a fost demisă pe data de 24 august, printr-o decizie semnată de viceprimarul Aurelian Bădulescu, în urma unui raport al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Bucureşti, în urma căruia s-ar fi găsit mai multe nereguli în activitatea teatrului. Decizia a venit la câteva zile după ce Lazăr fusese reconfirmată în funcţie printr-o decizie semnată de Gabriela Firea, după ce managerul Teatrului Odeon obţinuse, în urma evaluării anuale, nota 9,23.
 
Potrivit PMB, măsura a fost luată în baza raportului Corpului de Control al Primarului General, care a vizat, printre altele, verificarea aspectelor organizatorice, financiare şi respectarea legalităţii privind încheierea şi derularea contractelor comerciale.
 
Potrivit PMB, au fost identificate, între altele: plăţi realizate înainte de încheierea contractelor în baza cărora au fost făcute (de exemplu: contract încheiat în luna iunie 2016, pentru care plăţile au fost făcute începând cu luna ianuarie 2016), dar şi contracte care nu prezentau viza de control financiar preventiv şi situaţii de lucrări care nu prezentau bun de plată. De asemenea, au fost identificate contracte încheiate de Teatrul Odeon a căror valoare nu era specificată şi care nu se regăsesc în Programul Anual de Achiziţii Publice (PAAP).
 
Totodată, potrivit aceluiaşi comuincat al Primăriei Municipiului Bucureşti, au fost stabilite încălcări ale procedurilor şi prevederilor legale în ceea ce priveşte atribuirea unui contract de lucrări de investiţii, prin: acceptarea unei oferte care nu îndeplinea criteriile de admisibilitate, dar şi prin încălcarea principiilor tratamentului egal pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie publică prin favorizarea unui ofertant, încălcând prevederile OG 34/2006 şi HG 925/2006 şi prin faptul că valoarea estimată prevăzută în PAAP era diferită de valoarea specificată în invitaţia de participare.
 
Aceste încălcări s-au referit şi la: modificarea tipului de procedură de realizare a achiziţiei publice, din licitaţie, aşa cum era prevăzută în PAAP, în cerere de ofertă, necorelări între documentele aferente caietului de sarcini, necorelări între prevederile caietului de sarcini şi propunerea financiară a operatorului economic declarat câştigător, necorelarea ordonanţărilor de plată cu execuţia bugetară şi decontarea nejustificată a unor cantităţi de materiale.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: