De-abia s-a încheiat Festivalul Naţional de Teatru (FNT), ediţia 2016), şi săptămâna trecută, timp de patru zile (joi-duminică), am avut în Bucureşti Festivalul Naţional de Teatru Independent, aflat şi acesta la ediţia cu numărul 4. Însăşi ministresa Corina Şuteu s-a pogorât şi a avut mai multe întâlniri, cu această ocazie, cu regizorii şi actorii din sectorul independent, şi mai ales cu producătorii de spectacole, cei care ţin şi menţin – cu dificultăţi materiale mari – aşezămintele, spaţiile în care se desfăşoară aceste manifestări artistice.

Faptul este simptomatic: după un festival al glamour-ului, cu spectacole poate valoroase (personal, din ce am văzut nu m-a convins nimic), dar tributare unei maniere de abordare clasice, convenţionale (şi care necesită fonduri generoase, obţinute cvasi-exclusiv de la buget), în orice caz total inaccesibil omului obişnuit (acestuia i-a fost imposibil să-şi achiziţioneze bilete online, sălile prea mici fiind copleşite de numărul de invitaţii şi locuri de protocol), avem replica unui festival unde poate regizorii şi actorii nu sunt atât de cunoscuţi, poate spectacolele lor nu sunt atât de „perfecte“, dar ele sunt vii, ambiţioase, au miză, sunt conectate la actualitate, sunt, cu alte cuvinte „spectaculoase“, ceea ce, la urma urmei, este scopul şi esenţa teatrului, de când au apărut noţiunile de Thalia şi Thespis.

La Teatrul de Artă

„S-a terminat FNT, gata cu superproducţiile, cu superdecorurile, cu fojgăiala de critici şi fuga de pompieri prin lojile TNB ca să mai prindem şi noi un crâmpei din «Livada» lui Dodin. Am dormit o zi, acum ne pregătim pentru Festivalul Naţional Independent (FNTi)“, scria pe Facebook, în această idee, regizoarea Crista Bilciu, autoare a spectacolului „Pe jumătate cântec“, prezentat sâmbătă, de la ora 22.00, în acest festival.

Spuneam despre spaţiile de joc, şi, pe lângă deja „consacraţii“ Godot Café-Teatru, în ultima vreme au apărut mai multe „locaţii“ dedicate exclusiv teatrului independent, cum ar fi Teatrul de Artă sau Unteatru. La Teatrul de Artă (situat în fundul unei curţi, pe Sfântul Ştefan, foarte aproape de pitorescul Izvorul Rece) s-a jucat şi spectacolul Cristei Bilciu, târziu în noapte, după un alt one-woman-show, „O femeie singură“ al Andreei Bibiri, spaţiul dintre reprezentaţii fiind atât de scurt, încât autoarea de-abia a prididit cu montarea luminilor şi verificarea videoproiectorului.

L-a adaptat pe Cărtărescu

Conform spuselor regizoarei, deşi spectacolul este gata de multă vreme, pentru că nu-şi poate permite să închirieze o sală în care să joace în mod curent, aceasta este doar a treia reprezentaţie cu public în ultimele 8 luni. Crista Bilciu este regizoarea care ne-a înmărmurit, acum câţiva ani, cu montările „Nostalgia 53“ (după Mircea Cărtărescu, reprezentată în „casa blestemată“ din Carol 53) şi „Mioritice (În căutarea lui Dracula)“, dovedind c-a înţeles bine lecţia maestrului Andrei Şerban (teatru de mişcare şi expresie vocală, teatru interactiv, teatru orientat spre catharsis etc.).

Dacă acele spectacole, însă, beneficiau de prezenţa întregii companii Teatrul de Foc (fondată şi condusă de regizoare), de data aceasta avem „doar“ un one-woman-show, cu actriţa sa fetiş, Anda Teodora Saltelechi, dar care se vede c-a fost „bibilit“ de cele două artiste până la ultimul detaliu. „Cine vine să ne vadă sâmbătă, la Teatrul de Artă Bucureşti, cum jucăm «Pe jumătate cântec»? Text scris de mine, premiat cu marele premiu la Gala Star 2015 şi repetat (în spiritul teatrului independent) la mine în dormitor! Anda Teodora Saltelechi va fi pe scenă, eu la tehnic, cu o mână pe laptopul cu proiecţii, cu a doua pe lumini şi a treia pe mixerul de sunet“, chema lumea la teatru Crista Bilciu pe Facebook.



„O femeie singură“

Într-adevăr, Anda Saltelechi, interpreta unică a spectacolului, nu este niciodată singură pe scenă, pentru că un al doilea personaj în sine sunt aceste proiecţii video, mânuite cu ingeniozitate de Crista Bilciu. Ele nu doar ilustrează textul sau vorbele rostite de actriţă, ci interacţionează cu aceasta, se constituie în motor narativ şi în partener de dialog.

O femeie (singură, şi ea, de facto), aflată într-un moment critic al existenţei, ne trece prin întreaga ei viaţă, punctând – cu umor, dar şi cu amărăciune, chiar tragism – momentele-cheie, esenţiale, ale acesteia. Este de fapt – ne dăm seama repede – confesiunea autoarei spectacolului, Crista Bilciu (text, regie şi proiecţii video), iar personajul Andei Saltelechi nu-i este altceva decât un alter-ego (şi chiar actriţa însăşi, aş spune, pe modelul Truffaut-Léaud).

„Carnea e tristă...“

Ne exprimăm astfel cum nu am putea-o face singuri, modelând un actor (pentru care-a fost scrisă special această monodramă). Desigur, nu trebuie înţeles aici un biografism vulgar, prin care să identificăm precis secvenţe din trecutul autoarei, dar Crista Bilciu poate spune fără rezerve „Francesca, c’est moi“ (numele personajului lui Saltelechi, cu rezonanţe brebaniene). Până la urmă, multe dintre secvenţele de-aici pot face parte din biografia oricui, a oricărei femei sensibile, rebele (la o vârstă) şi învinsă (prea devreme) de viaţă.

Sunt trecute în revistă copilăria trăită în Ardealul interetnic pre-1989, adolescenţa rebelă şi jemenfichistă, prima masturbare şi primul orgasm, vraja şi dez-vrăjirea dragostei cu un bărbat, maternitatea şi insatisfacţia adusă de maturitate, când „carnea e tristă şi...“. „Am trăit mereu ca şi când mai aveam timp, ca şi când viaţa de-abia de-acum urma să înceapă“, sună, spre final, una dintre replicile strălucite ale textului. Care dintre noi ar putea să nu spună asta?

Info

„Pe jumătate cântec“
Text, regie, costume şi video:
Crista Bilciu
One-woman-show cu Anda Teodora Saltelechi
Producţie: compania Teatrul de Foc

Spectacolul se joacă pe 12 noiembrie şi 13 noiembrie, de la ora 19:00, la ART HUB (B-dul Carol Nr. 61, et. 4 (fosta Piaţă Latină), Bucureşti)

3 stele

Citeşte şi:

„Închide ochii şi vei vedea REM-ul“ – cronica la spectacolul „Nostalgia 53“ al Cristei Bilciu, din 2013

„O trilogie arhaică, de Crista Bilciu“ – cronica la spectacolul „Mioritice (În căutarea lui Dracula)“ al Cristei Bilciu, tot din 2013